Cât te costă să fii student în R. Moldova

În R. Moldova, activează 34 de universităţi. Dintre acestea, 13 sunt de stat, iar 21 sunt private. Şi în noul an de studii, 2012-2013, studenţii vor fi nevoiţi să scoată mii de lei din buzunare pentru achitarea contractelor, dar şi pentru viaţa de zi cu zi. Taxele de studii pe care urmează să le achite sau deja le-au achitat viitorii studenţi au rămas neschimbate din 2010, potrivit datelor oficiale, oferite de universităţile de stat. Şi ierarhia taxelor de studii a rămas neschimbată. Cele mai mari taxe sunt la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”, iar cele mai mici – la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”, la facultăţile cu frecvenţă redusă. Astfel, preţul contractelor variază de la 3.000 până la 20 de mii de lei pe an.

Contra 20 300 de lei devii student la Medicină

Dintre toate instituţiile de învăţământ superior din R. Moldova, Facultatea de Stomatologie de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” deţine primul loc în topul celor mai scumpe facultăţi cu studii în bază de contract. Pentru a deveni student la acest profil trebuie să scoţi din buzunar suma de 20.300 de lei pe an. Pe locul doi în top este Facultatea de Farmacologie, unde taxa de studii este de 18.200 de lei. La Facultatea de Medicină Generală, un an de studii costă 17.400 de lei.

La Arte plăteşti pentru un an până la 17 000 de lei

Şi arta costă. Pentru cei care vor să dirijeze o orchestră sau să delecteze publicul cu vocea lor într-o sală de operă, taxa anuală se ridică la 17.000 de lei. Specialităţile Dirijat orchestral şi Canto academic sunt cele mai scumpe de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Aici, taxele de studii variază între 6000 şi 17 000 de lei.

Student la Drept cu 9000 de lei

La Universitatea de Stat din Moldova, taxa pentru un an de studii la Drept, secţia de zi, este de 9000 de lei. Cu 500 de lei mai puţin vor achita cei care optează pentru aceeaşi specialitate din cadrul Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi. Dacă alegeţi să urmaţi studiile la Facultatea de Drept de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, va trebui să achitaţi 8000 de lei. 7500 de lei vor achita candidaţii care îşi vor depune actele la Universitatea de Stat “B. P. Hasdeu” din Cahul.

De la 6000 de lei pe an – viitor economist

În speranţa că îşi vor redobândi cu uşurinţă banii investiţi în studii şi motivaţi de ideea că angajaţii din sectorul economic sunt remuneraţi mai bine, viitorii studenţi aleg să urmeze facultăţile Academiei de Studii Economice din Moldova. Astfel, pentru un an de studii la Facultatea de Business şi Administrarea Afacerilor studenţii vor trebui să achite 6800 de lei, pentru Facultatea de Economie Generală şi Drept – 6000 de lei, pentru Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Contabilitate sau Finanţe – 7500 de lei. Ca să faci economie la Universitatea de Stat din Moldova, trebuie să scoţi din buzunar de la 6500 până la 8000 de lei.

Viitor diplomat şi politolog – de la 5500 de lei

Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul USM propune trei specialităţi: Relaţii Internaţionale (7000 de lei), Administrare Publică (7000 de lei) şi Politologie (5500 de lei).

Istoria, mai ieftină

Studiile la Facultatea de Istorie şi Relaţii Internaţionale de la ULIM îi vor costa pe viitorii studenţi 4000 de lei, iar la USM – 5500 de lei.

La UTM taxele variază între 5 500 și 7 750 de lei

Facultatea de Urbanism şi Arhitectură din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova (UTM) este una dintre cele mai solicitate. Astfel, un student la Arhitectură trebuie să scoată din buzunar 7 750 de lei pentru un an de studii. Cu 250 de lei mai puţin vor achita doritorii de a studia Designul Interior. Cele mai ieftine specialităţi în cadrul UTM sunt la Facultatea de Energetică, 5500 de lei pentru un an de studii.

Student la Universitatea Agrară contra 7500 de lei

Cele mai scumpe contracte sunt la facultăţile economice, 7 500 de lei, iar cele mai ieftine, la cele biologice – 4 500 de lei.

Cu bani puţini – devii profesor

Printre cele mai ieftine facultăţi se numără cele de la Universitatea Pedagogică de Stat “I. Creangă”.  Aici contractele pornesc de la 3650 de lei, cea mai ieftină specialitate fiind Geografia şi Etnologia. Dacă studentul vrea să devină profesor de limbi străine, va plăti până la 5450 de lei pe an. Cu bani puţini devii şi sociolog. Astfel, la ULIM, la facultăţile sociologice, taxa e de 3500 de lei pentru un an.

Conform informaţiilor de la Ministerul Educaţiei, cele mai solicitate specialităţi, în acest an, au fost: specialităţile economice, dreptul, medicina, arhitectura, designul interior, relaţiile internaţionale, tehnologiile informaţionale, tehnologia şi managementul alimentaţiei publice, jurnalismul, administraţia publică, turism, limbile moderne, psihopedagogia, istoria, psihologia, pedagogia preşcolară, pedagogia învăţământului primar.

Cele mai multe cereri, în raport cu numărul de înmatriculări oferite, au fost depuse la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “N. Testemiţanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia “Ştefan cel Mare”,  Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice etc.

Planul de admitere pentru ciclul I, licenţă, prevede, în acest an, 6745 de locuri cu finanţare bugetară, pentru învăţământul cu frecvenţă la zi, şi 13920 de locuri prin contract, cu achitarea taxei de studii.

Cu excepţia Academiei “Ştefan cel Mare” MAI, Academiei Militare a Forţelor Armate “Alexandru cel Bun” şi a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, toate instituțiile de învățământ superior au participat la turul II al sesiunii de admitere, în perioada 4-10 august.

Pentru Admiterea 2012 – Etapa a II-a, au fost propuse 526 de locuri cu finanțare bugetară şi 4229 –  cu finanţare prin contract, cu achitarea taxei pentru studii.

După etapa a doua de concurs au rămas neacoperite 1587 de locuri în instituţiile de învăţământ superior de stat. Dintre acestea, 77 de locuri cu finanțare bugetară, iar 1510 – cu finanțare prin contract.  În instituțiile private au rămas neacoperite, după etapa a doua de concurs, 462 de locuri.

Ecaterina GAIBER

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *