Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Casele-fantomă din satele noastre

Casele-fantomă din satele noastre

Orice om îşi doreşte o locuinţă. Orice casă, însă, are nevoie de un stăpân, pentru că cele rămase în voia sorţii se risipesc. În zonele rurale găsim mai multe case pustii. Deşi, potrivit actelor, acestea au proprietari, puţini dintre localnici îi văd să vină pe acolo.

Întrebându-ne ce se întâmplă cu casele părăsite din zonele rurale, am decis să plecăm la faţa locului şi să le vedem cu ochii noştri. Chiar în inima satului Mândreşti, raionul Teleneşti, ascunsă printre copaci înalţi, se ridică o casă-fantomă.

Doar chiţcăitul şobolanilor mai dă un semn de viaţă

Cu uşa larg deschisă, scârţâind în bătaia vântului, cu geamurile sparte, aceasta parcă te-ar ademeni şi te-ar speria totodată. În interior, nu a mai rămas nimic decât nişte cărămizi aruncate la întâmplare şi cablurile de energie electrică scoase. Doar chiţcăitul şobolanilor mai dă un semn de viaţă. Sătenii fac glume, spunând că sufletul unei bătrâne şi-ar fi găsit gazdă acolo, însă nu prea au timp să se gândească la asta şi îşi caută de treburile casnice.

422-case-parasite-2Primarul satului, Tudor Şuiu, susţine, totuşi, că situaţia pare a fi ceva mai bună decât în alte localităţi. El afirmă că în satul său, spre deosebire de alte sate, nu sunt prea multe case părăsite, pentru că Mândreşti ar fi “unul dintre cele mai mari sate din raion şi este amplasat la o distanţă mică de Teleneşti”. Astfel, oamenii care sunt angajaţi la muncă în centrul raional au posibilitatea să circule zilnic fără a se ciocni cu diverse dificultăţi. Datorită acestui fapt, nici tinerii nu se grăbesc să părăsească satul, construindu-şi sau cumpărând aici case. Deci, “deocamdată, situaţia nu este atât de gravă”, subliniază primarul.

Pe de altă parte, Tudor Şuiu nu neagă faptul că unii săteni sunt nevoiţi să plece la muncă peste hotare, lăsând casele în grija vecinilor sau a rudelor. “Ei muncesc ca să revină. Nu putem numi aceste case părăsite. Chiar şi în cazul în care proprietarii s-au stabilit cu domiciliul în oraş şi sunt în aşteptarea unui cumpărător, aceste locuinţe sunt încă într-o stare bună”, susţine primarul. Dar, în zona veche a satului, unde practic nu mai locuieşte nimeni, se găsesc mai multe case părăsite, ai căror proprietari, în mare parte, au decedat. “Acestea sunt pe cale de demolare. Aici n-avem ce face”, recunoaşte Tudor Şuiu.

422-case-parasite-3Case bătrâneşti, ale nimănui

Când am intrat în satul Gribova, raionul Drochia, mi-am amintit de fraza “case bântuite”. Acestea sunt plasate chiar lângă cimitir. De o parte de drum, stau crucile sub care răposaţii îşi dorm somnul de veci, iar de cealaltă parte, stau casele nimănui, din geamurile cărora parcă ar privi sufletele celor plecaţi în lumea de apoi. Dacă treci de ele, găseşti şi case locuibile, dar când întrebi vecinii cui aparţin căsuţele de mai sus, aceştia spun că nu ştiu. “Eh, de mult n-a mai fost nimeni pe acolo. Cei care vin să aprindă o lumânare pentru răposaţi, când trec pe lângă ele, grăbesc pasul, parcă le-ar fi frică, dar nu-i nimeni acolo. Cui trebuiesc ele? Cei vii nu vor mai trăi acolo, iar cei morţi îşi au lăcaşul lor bătut în cuie”, spune moş Ion, unul dintre săteni.

Cu cât te îndepărtezi de cimitir şi te apropii de centrul satului, observi tot mai puţine case pustii. “În centru, totuşi, se mai cumpără casele. Ele sunt şi mai noi, dar pe cele din vale nu le ia nimeni, mai ales pe cele de dincolo de râpă. Toate se risipesc. Sunt case bătrâneşti, construite din lut. Deşi sunt mai călduroase şi, într-un fel, mai sănătoase, tineretul de azi nu prea înţelege asta. Vrea totul cât mai modernizat”, remarcă localnica Zinaida. De fapt, femeia spune că nici n-au prea rămas tineri în sat. Cei care au avut posibilitatea să-şi facă studiile în oraş, nu mai revin. Cei care n-au avut această posibilitate, rămân aici, dar oricum nu-şi găsesc de lucru, fiind nevoiţi să plece la muncă peste hotare.

Denis Cotenco este unul dintre puţinii tineri care au decis să rămână în sat. S-a căsătorit şi, în curând, va deveni tată. “Mi-am cumpărat o casă bătrânească. E mai ieftină şi îmi place că-i călduroasă. Pentru copil tot va fi bine”, spune tânărul, recunoscând că, oricum, va fi nevoit să plece la muncă peste hotare, ca să-şi poată repara “noua” locuinţă. “La noi în sat practic nu se construiesc case. Dacă este vreo familie tânără care vrea să aibă o locuinţă separată, cumpără o casă veche, face reparaţie după posibilităţi şi trăieşte acolo. În ultimii 15 ani, au fost construite doar vreo trei case”, spune Olga Rusu, secretara Consiliului Local Gribova.

422-case-parasite-4„Şobolani cu două picioare”

Casele nelocuibile pot fi depistate, în primul rând, după lacătele ruginite, care n-au mai fost descuiate de foarte mult timp. Zinaida spune că, în mare parte, casele “fără stăpâni” se dărâmă. Pe de altă parte, însă, aceste case au proprietari, doar că au plecat la oraşe sau în străinătate, fie au decedat, casele fiind moştenite de urmaşi. Aceştia, însă, nu sunt interesaţi să locuiască la ţară şi casele rămân pustii. “Dacă ar fi îngrijite, ele s-ar menţine. Sunt case construite încă până la război, dar dacă au un stăpân, sunt în stare bună. Altele au fost construite mai târziu, dar sunt neîngrijite şi apar fisuri adânci”, explică Zinaida.

Mai mulţi săteni au remarcat faptul că acele case care rămân în grija nimănui, chiar dacă sunt în stare bună, nu rezistă prea mult timp. Mai mult, dacă nu se găseşte un vecin care să mai treacă pe acolo, trec alţii, “şobolani cu două picioare”, cum le spun localnicii, care sparg geamurile, uşile şi scot din casă tot ce găsesc, chiar de au sau n-au nevoie de acele lucruri. Potrivit Olgăi Rusu, secretara Consiliului Local Gribova, unii oameni, “deşi s-au stabilit cu traiul în oraşe, vor să păstreze casele de la ţară, pentru a avea posibilitatea să revină aici vara să se odihnească”. Însă deseori nu mai reuşesc, deoarece, după ce li se fură totul din casă, nu mai au la ce reveni.

Olga Rusu îşi aminteşte un caz când o săteancă, mamă solitară, a plecat la muncă la Moscova, dându-şi temporar copiii la internat. Iar când a revenit nu mai avea unde locui. I-au scos din casă până şi geamurile. Acum a găzduit-o o rudă, dar cât timp va putea rămâne la ea nu se ştie. Pentru a repara casa şi a achiziţiona toate cele necesare e nevoie de o sumă mult mai mare de bani decât cea pe care a reuşit femeia să o adune. Care va fi soarta de mai departe a acestei familii nu se ştie. O dată ce le-a fost practic dărâmată casa, le-a fost dărâmată şi speranţa la un viitor. Potrivit datelor primăriei, în satul Gribova, raionul Drochia, din 1160 de gospodării, circa 250 de case sunt nelocuibile.