Casa părintească: Mărul discordiei într-o familie despărţită

Vitalie Ghemu din satul Călineşti, Făleşti, este un tânăr de 25 de ani, care susţine că a devenit invalid de gradul II din cauza tatălui său. Potrivit spuselor lui Vitalie, adevăratul calvar a început încă în anul 2005, când părinţii au decis să divorţeze.

În conformitate cu legea, averea, inclusiv casa soţilor, a fost partajată. „Am trăit câteva luni în partea noastră de casă, până în momentul când nu am mai putut suporta. Tatăl venea şi era foarte agresiv. Într-o zi, a vrut s-o lovească pe mama cu o bucată de lemn, dar m-am dus să o apăr şi m-a lovit cu lemnul drept în cap. După care am avut nevoie de intervenţie chirurgicală. Din cauza acestui incident am devenit invalid de gradul II”, ne povesteşte băiatul. În acelaşi timp, localnicii şi Alexandru Ghemu, tatăl lui Vitalie, susţin că dizabilitatea tânărului a apărut după un accident cu căruţa. „Era mic atunci, avea vreo şase sau şapte ani”, îşi aminteşte Alexandru Ghemu.

Fiecare cu partea lui de adevăr

„După ce părinţii au divorţat, tata a început să ne terorizeze, să ne insulte, încerca să ne alunge ca pe nişte insecte, voia să scape de noi. Aşa, din anul 2005 până în 2013, am stat în casa bunicii din partea mamei. Ne era greu să trăim. Eram eu, mama şi cele două surori ale mele. Însă în anul 2013 m-am reîntors şi am început să trăiesc în partea casei care ne aparţine. Am făcut reparaţie, dar problemele cu tatăl meu au erupt din nou. Am impresia că el ne vrea doar răul, nu a avut grijă de noi niciodată”, ne spune tânărul cu tristeţe.

În acelaşi timp, Alexandru Ghemu susţine că, de fapt, feciorul său este cel care îl tot terorizează. „Am crescut copiii, i-am ajutat chiar şi după ce am divorţat de Veronica, fosta soţie. Copiii nu poartă nicio vină că părinţii nu se pot înţelege. Casa a fost împărţită, dar nu am trăit în ea câţiva ani, pentru că, de fiecare dată când veneam, eram alungat de acasă, deşi am documentele care confirmă că o parte din casă îmi aparţine”, spune dezamăgit bărbatul.

Din cauza conflictului, Alexandru Ghemu este nevoit să trăiască în casa concubinei sale. „Când am fost în partea mea de casă, am văzut că una din camerele mele a fost ocupată de băiat. Acesta a început să strige, să arunce cu lucruri în mine. Nici nu am înţeles ce a păţit”, relatează omul. Alexandru a scris o plângere la procuratură atunci când fiul nu i-a mai permis să intre nici măcar în curte. „El a făcut reparaţie în toată casa şi spune că aceasta îi aparţine lui. I-am spus că-i va aparţine şi partea mea după ce voi muri, dar acum am dreptul şi eu la partea mea, doar am lucrat o viaţă întreagă ca să am un acoperiş deasupra capului”, se vaietă bătrânul.

„Ambii sunt buni…”

Cei de la procuratură i-au zis că, în curând, totul se va soluţiona, dar situaţia s-a agravat şi mai mult.

„Am fost acasă cu primarul, poliţistul de sector şi inginerul cadastral, care au încercat să-i explice lui Vitalie că încalcă legea, ocupându-mi partea mea, dar acesta nici nu a vrut să-i asculte”, relatează Alexandru Ghemu. „Astfel, la 8 mai curent, a încercat să mă alunge din casă”, se arată nedumerit tatăl.

De cealaltă parte, Vitalie susţine că viaţa lui e o adevărată dramă, care pare să nu mai aibă sfârşit. „Tatăl meu nu mă lasă să trăiesc liniştit în casă. La 8 mai a venit şi a început să mă insulte, să mă ameninţe cu un ciocan, spunând că îmi va sparge capul. Mă va ucide. Am reuşit să fug, sărind gardul”, spune tânărul, care a scris o plângere şi la poliţie. „Nu mai am încredere în oamenii legii, pentru că aceştia doar vin, scriu ce le povestesc şi-mi răspund peste un timp că nu sunt suficiente probe pentru a deschide un dosar penal. Dar eu ce să fac?”, se întreabă Vitalie.

Poliţistul de sector Marcel Cereteu susţine că ambii, atât tatăl, cât şi fiul, poartă răspunderea pentru situaţia creată. „Ambii sunt buni. Vitalie se jeluieşte că are migrene din cauza tatălui, care vrea să trăiască în partea lui de casă, stabilită prin lege, iar Alexandru se plânge că nu mai poate păşi pragul casei din cauza fiului. E ca un cerc vicios într-o familie. Vitalie ne-a spus că a fost lovit cu ciocanul, iar Alexandru – cu o cratiţă”, ne povesteşte poliţistul, care nu exclude că leziunile corporale depistate la Vitalie ar fi apărut în timp ce băiatul sărea gardul. Marcel Cereteu ne-a spus că Procuratura a respins cererea lui Vitalie, pentru că „leziunile suportate de el ar fi fost neînsemnate”. Poliţistul consideră că de vină, în cea mai mare parte, este băiatul, care a ocupat întreaga casă şi nu vrea să se supună legii.

„I-am spus să nu facă prostii”

„Pe 8 mai m-am speriat şi eu”, mărturiseşte Alexandru Ghemu. „Pe lângă strigăte şi prostii (înjurături, n.r.) aruncate la adresa mea, Vitalie mi-a rupt şi cârja de care mă sprijineam. Sigur că i-am dat şi nişte palme, am încercat să-l liniştesc, dar nu a ajutat. Striga ca nebunul şi a sărit gardul”, îşi aminteşte Alexandru Ghemu. Bărbatul spune că a vorbit de mai multe ori cu feciorul, încercând să găsească limbaj comun. „I-am spus să nu mai facă astfel de prostii, dar el nu mă ascultă, face un adevărat spectacol, spune că întreaga casă îi aparţine. Dar cum poţi să spui că o casă îţi aparţine, dacă nu ai muncit deloc pentru ea? Am lucrat 35 de ani şi m-am calicit, ca să le ofer un acoperiş deasupra capului şi să aibă ce mânca, dar acum am ajuns să suport capriciile şi isteriile băiatului, care nu vrea să lucreze, stă doar acasă, motivând că e invalid de gradul II, că are dureri de cap şi nu trebuie să obosească. Dar şi eu, mergând în cârjă, totuna lucrez când pot. Slavă Domnului, are mâini, picioare, tensiunea îi este normală, aşa că ar putea lucra câte puţin, dar nu să trăiască din banii mamei sale, care lucrează la Moscova. Unde s-a mai văzut ca, la 25 de ani, să dai în tatăl tău şi să aştepţi ca totul să îţi cadă din pod?”, se întreabă bărbatul.

Menţionăm că, potrivit legii, toate bunurile agonisite pe parcursul căsătoriei se consideră bunuri deţinute în devălmăşie şi urmează a fi partajate egal între soţ şi soţie în cazul divorţului. Totodată, legea recunoaşte şi noţiunea de proprietate personală a soţilor, adică bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite (de exemplu, donaţia) de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei. Lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de preţ şi a altor obiecte de lux, sunt şi ele proprietate personală a soţului care le foloseşte, indiferent de perioada şi modul de dobândire.