Casă de pomană

O mamă cu cinci copii s-a aflat la limita disperării după ce i-a ars casa şi a rămas pe drumuri. Primăria i-a oferit doar un adăpost temporar. Dacă nu se găsea un om cu suflet mare, copiii ar fi plecat la orfelinat. Toate acestea, în timp ce autorităţile promovează neinstituţionalizarea copiilor şi creşterea lor în sânul familiei.

Nadejda Plămădeală, femeia cu cinci copii care a venit de curând în sat, trăieşte în deal, lângă cimitir. Aşa explică locuitorii satului Mânzăteşti noua adresă a familiei Plămădeală. Ei trăiesc în această localitate de aproape jumătate de an, după ce au primit de pomană casa.

În luna martie curent, când afară se desprimăvăra, le-a ars casa. Şi până astăzi, cauza incendiului este necunoscută. Astfel, mai bine de trei săptămâni, cele 6 suflete au fost nevoite să se adăpostească într-un „sarai vechi”, care nu-i proteja nici de ploaie, nici de frig. După ce asistenta socială din satul Văsieni, Ialoveni, localitate în care trăiau, a văzut în ce condiţii jalnice stau, a insistat la Primărie să se întreprindă ceva. Autorităţile locale au găsit o soluţie temporară. Li s-a oferit o încăpere mică, în blocul spitalului din localitate. Până termină copiii anul şcolar, a fost prevenită mama. În iunie, li s-a cerut să plece, pentru că spitalul urma să fie renovat şi transformat în azil pentru bătrâni, iar ei „încurcau”. Primarul a anunţat-o că, dacă nu găseşte unde să trăiască, îi vor lua copiii la internat.

„Îmi venea să fug în pădure”

Nadejda nu ştia unde va merge, dar ştia că va lupta pentru a nu-şi da copiii la orfelinat. „Eram descurajată cu totul, îmi închipuiam că voi rămâne fără copii, că cine ştie unde îi vor duce după ce mi-i vor lua. Îmi venea să fug în pădure cu ei şi acolo să trăim, pentru că nu vedeam nicio rezolvare, dar în niciun caz nu vroiam să-i las”, îşi aminteşte mama.

„Dacă nu se găsea o soluţie, aş fi acceptat să-i dau la internat sau la casa de copii, cu condiţia să nu-i despartă, iar eu să stau lângă ei, să lucrez ceva acolo, ce-o fi, nu-mi imaginez ce-aş face fără dânşii”, îşi aminteşte Nadejda. Şi cu copiii, care erau extrem de speriaţi, discutase această opţiune.

În cadrul unei adunări la Primărie, se examinase „problema” acestor copiii, care nu mai puteau sta în încăperea spitalului. Administraţia locală îşi „epuizase” soluţiile şi singura opţiune era ca mama să găsească un loc de trai. Disperată, femeia a mers la un post de televiziune, în speranţa că, după ce va fi difuzat cazul lor, autorităţile vor lua atitudine şi îi vor ajuta cu ceva. Nicicum nu s-a gândit să primească casă.

Casa – norocul copiilor

„Chiar a doua zi după ce ne-au arătat la televizor, au început a suna oameni. Nu m-am aşteptat vreodată ca lumea să fie atât de bună şi deschisă”, spune mama. Unii oameni erau dispuşi să-i ofere casă pentru un an-doi, alţii pentru mai mult timp. Alţii, pe care nici măcar nu-i cunoaşte, i-au adus tot ce au putut: bani, haine, mâncare. În situaţia lor, orice dar era binevenit.

„Şi acum îmi amintesc momentul în care a sunat dl Alexei. Mi-a spus că ne poate da casa părinţilor săi. După câteva minute, l-am sunat să-l întreb pentru cât timp şi când mi-a spus că pentru totdeauna, de pomană, nu-mi venea a crede. Am ştiut că singură niciodată nu voi putea construi o casă, aşa că am acceptat imediat”, povesteşte cu zâmbet Nadejda.

Alexei Cenuşă a fost impresionat de istoria văzută la televizor şi a decis să ofere de pomană acestei familii casa părintească. „Este norocul copiilor. Cred că, acolo sus, au un înger care-i păzeşte”, este convinsă mama, care nici nu vrea să-şi imagineze ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat oameni cu inima mare.

Nadejda, împreună cu copiii săi, şi-a adunat în fugă puţinele lucruri pe care le aveau şi au plecat la noua lor casă. „Aveam doar doi lei în buzunar. Bine că Primarul ne-a dat maşină, iată cu ce ne-a ajutat şi el”, îşi aminteşte mama celor cinci copii, care este convinsă că administraţia locală a găsit transport doar pentru a scăpa mai repede de ei.

„Este mai bine aici”

De jumătate de an, familia Plămădeală se consideră binecuvântată.

Copiii s-au adaptat destul de uşor la noua casă şi spun că le place şi că este mai bine aici. Ion are 13 ani, merge la şcoală şi munceşte mult, îi place, dar simte şi responsabilitatea pe care o are ca frate mai mare. Mariana, fetiţa de 11 ani, recunoaşte că la şcoală îi este mai uşor şi chiar are note mai bune. Maxim are 7 ani şi zâmbeşte încontinuu. El este cel care o ajută pe mama la bucătărie. Îi place să gătească. Adrian, la cei 4 ani, este cel mai gânditor, vorbeşte mai puţin, petrece mult timp pe afară şi se joacă cu căţelul. El a fost cel mai afectat de toate evenimentele din acest an. Nadiuşa înţelege cel mai puţin din tot ce se întâmplă, încă nu are doi ani.

Probleme mai sunt multe, dar nimic nu este imposibil acum, este convinsă Nadejda. „La anul poate reuşim să lucrăm şi pământul, ne va fi mai uşor”, spune optimistă ea.

Ajutorul comunităţii este salvarea

Cu ocazia unei vizite în Moldova, Steven Allen, director Regional UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est şi CSI, spunea că instituţia pe care o reprezintă promovează neinstituţionalizarea copiilor care provin din familii problematice şi identificarea unor soluţii bazate pe familie. Cel mai important lucru e interesul copilului, iar soluţiile bazate pe familie sunt cele mai avantajoase, inclusiv sub aspect financiar, pentru că instituţionalizarea e întotdeauna mai costisitoare. Este necesară implicarea mai mare a administraţiei publice locale, care e mai aproape de familii şi cunoaşte cum să găsească cele mai bune soluţii pentru ei, consideră expertul.

Şi autorităţile moldoveneşti încurajează soluţiile bazate pe familie, deşi acestea nu au un răspuns clar cum pot fi rezolvate probleme similare cu ale familiei Plămădeală. „În astfel de situaţii, doar asistenţa socială nu poate face nimic. Este şi de competenţa administraţiei publice locale, dar după cum ei de cele mai multe ori nu au buget, se apelează la ajutorul comunităţii”, a explicat Viorica Şeremet, şefa Secţiei servicii sociale din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Tatiana EŢCO