Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Campion omorât în bătăi

Campion omorât în bătăi

A păşit cu dreptul în lumea sportului. De la prima apariţie la competiţiile sportive naţionale şi internaţionale, s-a ales cu premii importante. De cinci ori a deţinut titlul de campion al R. Moldova la lupte sambo şi judo, la categoria de 100 kg. În 2004, Veaceslav Raducan se manifestă prin excelenţă în selecţionata de juniori la cel de-al patrulea Campionat Mondial la lupte sumo, din or. Osaka, Japonia. La doar 17 ani, împreună cu alţi colegi, Veaceslav Raducan vine acasă cu medalia de bronz de la acel campionat. Viaţa, însă, nu i-a oferit mai multe şanse. În urma unor circumstanţe nefavorabile, a devenit victima unor crude maltratări. Nici acum nu se ştie cine l-a lovit cu atâta cruzime, încât, deşi era foarte puternic, nu a mai rezistat vătămărilor şi s-a stins.

Ambiţia şi spiritul de luptător l-au motivat să aibă vise mari, legate de sport. În agenda personală erau programate zilnic antrenamente sportive. Startul promiţător al carierei sale în luptele sambo şi judo l-a motivat să meargă şi mai departe. Potenţialul fizic pe care îl poseda, 1,82 m şi 125 kg, l-au avantajat să se manifeste în luptele sumo, sport mai puţin practicat la noi. Antrenorii au investit speranţe şi ore în şir de pregătiri. Ei descoperiseră în Veaceslav Raducan un sportiv cu mari şanse în viitor. «Avea cele mai mari perspective pentru luptele sumo. Un băiat cu o astfel de greutate e o raritate în sportul de la noi», spune Vasile Dudiş, antrenor la Şcoala de lupte judo-sambo.

Se dăruia sportului, respecta cu stricteţe dieta specială, avea un regim sănătos de viaţă, fără tutun şi fără alcool. «Slavic mânca foarte mult. Era zdravăn», spune Maria Raducan, bunica sportivului.

Conformaţia robustă era atuul care l-a determinat să aleagă sportul sumo. Nu a mers în sport de unul singur. Vasile, fratele său mai mic, alesese aceeaşi cale. «Probabil, era predispus genetic să facă sport. A ajuns departe, deoarece era responsabil faţă de tot ce făcea. Era cel mai bun în categoria sa de greutate», spune fostul său coleg Simion Comanac.

217-babaLipsiţi de căldura mamei

La vârsta de şase şi, respectiv, opt ani, fraţii Raducan au rămas fără mamă. S-a întâmplat după ce Valentina Raducan, mama sportivilor, plecase la muncă în Israel. Veaceslav şi Vasile rămăseseră în grija tatălui, Valentin, şi a bunicii Maria. Doar în primii ani de după plecare, Valentina Raducan trimitea veşti acasă. Rareori vorbea la telefon cu feciorii săi, iar de câteva ori a trimis şi bani. Între timp, femeia nu a mai dat niciun semn. După opt ani de lipsă, Valentina, împreună cu un bărbat, potenţial soţ, revenise acasă. În lipsa ei, multe lucruri se schimbaseră în familie.

«Valentina a căzut în leşin când şi-a văzut feciorii atât de înalţi şi puternici. Nu-i venea să creadă că are copii atât mari, doar îi lăsase singuri pe când erau foarte mici», spune Natalia Raducan, mătuşa sportivilor.

Captivii întâmplării

Revenită acasă, Valentina şi-a înregistrat oficial relaţia cu partenerul său. La insistenţa mamei lor, feciorii şi-au schimbat numele de familie din Raducan în Cantaragiu.

În 2004, Valentin Raducan, tatăl băieţilor, a comis o crimă odioasă. Din spusele acestuia, el l-a împuşcat pe Valeriu Muhanin, cu care se afla în conflict. În noiembrie 2004, Valentin Raducan reuşise să plece peste hotare. La nici jumătate de an de la plecarea sa, organele de forţă îi reţin pe cei doi fii ai săi, Veaceslav şi Vasile. Pe 27 aprilie 2005, fraţii Raducan, ulterior Cantaragiu, au fost reţinuţi pe motiv că ar fi participat la comiterea infracţiunii. Pe numele celor doi fraţi fusese emis mandat de arest. Între timp, Valentina Raducan, mama acestora, a oferit detalii despre locul aflării lui Valentin. Vestea că ambii feciori sunt reţinuţi de poliţie şi sunt învinuiţi de infracţiunea comisă de el l-a determinat pe Valentin Raducan să se lase deconspirat. Pe 6 mai 2005, colaboratorii MAI l-au reţinut în Ucraina, în casa surorii sale din oraşul Mariopol.

«Au bătut ca în pâslă»

Viaţa de coşmar a lui Veaceslav Raducan începu chiar în momentul arestării sale. Din spusele rudelor, acesta fusese lovit cu cruzime, devenind victima mai multor agresiuni fizice. «Politiştii au dat în el ca în pâslă», spune Lia Mardari, avocata care apără în instanţa de judecată interesele lui Valentin Raducan.

În octombrie 2005, Veaceslav s-a aflat în arest la Penitenciarul nr.13, celula 54. Colegii de celulă vedeau în fiecare zi cum suferinţa îl distrugea pe sportiv.

«Noaptea, se acoperea pe cap şi plângea de unul singur. Ceilalţi deţinuţi din celulă îi propuneau să fumeze, dar el refuza», ne scrie V. Savva, condamnat din Penitenciarul nr.13. Durerile deveniseră îngrozitoare în seara de 27 octombrie 2005. Veaceslav se simţea din ce în ce mai rău. Gardianul care era în acea seară la post se amuza pe seama celor care chemau în ajutor medicul. «Cu o voce ridicată, a strigat: box comanda. În loc de pastile, vă dau «pumnazin», scrie V. Savva în scrisoarea trimisă la ZdG.

Lăsat în gura morţii

La insistenţa deţinuţilor, persoanele de serviciu l-au scos pe Veaceslav din celulă şi l-au dus în blocul administrativ. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în acel bloc. Valentin Raducan, tatăl lui Veaceslav, este convins că, în acea seară, fiul său a suferit din nou multiple lovituri din partea angajaţilor penitenciarului.

«Cei de acolo ironizau pe seama lui, că este sportiv, că este puternic», spune Valentin Raducan.

Pe 29 octombrie, după miezul nopţii, Veaceslav a fost transferat în celula 13 a blocului medical. La numai o oră, a ajuns deja în celula 15. «Singura intervenţie a medicilor au fost câteva injecţii», explică, din cele auzite, deţinuţii din penitenciar.

«Veaceslav a stat trei zile în comă. Era evident că a fost bătut, iar în partea de jos a buzei avea o echimoză», spune V. Savva, deţinut în Penitenciarul nr.13. Starea gravă în care se afla Veaceslav i-a determinat pe medici să anunţe Serviciul Salvării. Pe 1 noiembrie 2005, sportivul a fost internat la Spitalul Clinic Municipal «Sf. Treime» în comă de etiologie neclară.

După două zile de la internare, Veaceslav nu şi-a mai revenit din comă. Pe 3 noiembrie 2005, la doar 21 de ani, campionul naţional Veaceslav Raducan se stinge din viaţă. Iniţial, în baza examinării medico-legale, decedatul a fost diagnosticat cu meningită. În lipsa probelor concludente care ar susţine ipoteza, diagnosticul a fost anulat. Certificatul nr.246 de analiză chimico-judiciară mai confirma că în sângele lui Veaceslav nu se conţinea alcool etilic. Ulterior, în urma investigaţiilor de laborator, Victor Capcelea, expert judiciar medico-legal, a concluzionat că moartea lui Veaceslav a survenit în urma unei traume închise a abdomenului, cu ruptură a duodenului, hemoragii sub capsula renală şi echimoze în regiunea feţei şi a membrelor. Decesul a fost cauzat şi de leziunile corporale provocate de acţiunea traumatică a unor corpuri contondente, periculoase pentru viaţă.

Ucigaşul – de negăsit

Moartea în condiţii criminale a fiului său l-a determinat pe Valentin Raducan să apeleze la instanţe, solicitând investigarea cauzelor decesului. Pe 29 noiembrie 2005, în temeiul art. 213, Cod Penal, Procuratura Chişinău a pornit o urmărire penală. Nici până în prezent nu au fost găsite persoanele care l-au lovit pe Veaceslav. Pe 10.09.2007, urmărirea penală a fost suspendată. «Dosarul într-adevăr este suspendat pe motiv că nu este stabilită persoana care a comis infracţiunea. S-au făcut investigaţii, expertize. Am prezentat materialele dosarului chiar şi mamei decedatului. Bănuiţi pe dosarul respectiv nu au fost identificaţi», spune Vladimir Lupu, prim-adjunct al procurorului municipiului Chişinău.

Apropiaţii lui Veaceslav Raducan şi toţi prietenii din cartierul Poşta Veche (locuia pe str. Liviu Damian, 6, din cartierul respectiv) sunt şi acum indignaţi de soarta crudă pe care a avut-o sportivul.

«Şcoală, Penitenciar şi Doina (cimitirul Sfântul Lazăr din Chişinău – n.r.). Aceasta a fost viaţa lui Slavic», spune Petru Raducan, unchiul răposatului, amintind că la înmormântare a fost înconjurat de foştii colegi, de antrenori şi de rude.
Fratele Vasile şi tatăl Valentin nu au avut posibilitate să participe la înmormântare. În 2008, Curtea Supremă de Justiţie a emis hotărârea prin care aceştia sunt condamnaţi la 21 şi, respectiv, 20 de ani de puşcărie.

Natalia SEVERIN