Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Business cu miros de milioane

Business cu miros de milioane

Până ajung să fie vândute în buticurile lui Şelin, florile au de parcurs un drum lung şi anevoios. Unele ajung în ţara noastră de la celebra bursă de flori din Olanda, altele de la crescătorii din Italia, Turcia, Polonia sau Bulgaria, acolo unde sunt cumpărate la preţuri de chilipir. Trandafirii costă aproximativ 5-6 lei, o lalea – 1-2 lei, iar unele specii de flori se vând chiar la kilogram. Cei care au de pierdut în această situaţie sunt crescătorii de flori autohtoni, care nu-şi permit să-şi dezvolte afacerile din cauza profitului mic pe care îl înregistrează.

R. Moldova reuşeşte să importe chiar şi acele produse pentru care este dotată de natură cu tot ce-i trebuie ca să şi le producă singură: florile. Anual, în ţara noastră sunt introduse mii de tone de flori, care costă milioane de euro.

Calea Basarabiei, un Aaslmeer al Moldovei

În majoritatea florăriilor din Moldova, florile sunt aduse de la piaţa de flori de la Calea Basarabiei, acolo unde există mai multe persoane care le importă. Piaţa de pe Calea Basarabiei a devenit, practic, „un Aaslmeer” al Moldovei, celebra bursă de flori din Olanda, de unde sunt importate majoritatea florilor din întreaga lume. La Calea Basarabiei, piaţa începe la ora 14.00 în fiecare zi. Pe lângă persoane care aduc flori din străinătate, acolo găseşti şi oameni care se ocupă exclusiv cu creşterea lor în serele din satele R. Moldova.

Cele două tabere se privesc cu ochi de rivali. În special crescătorii de flori sunt cei care au un fel de gelozie faţă de importatori. „Este mult mai convenabil să aduci flori din străinătate decât să le creşti. „Kupil-prodal, i denghi v karmane” (ai cumpărat-ai vândut, şi banii sunt în buzunar – din rusă, n.r.), ne-a explicat o crescătoare de flori. „E uşor că nu trebuie să te chinui să le creşti”, ne-a mai spus ea.

„E greu să creşti flori”

„Mă ocup cu creşterea florilor de prin anii ’80. E mult a spune că faci bani. Îţi ajung doar ca să nu mori de foame. Eu am noroc că mă mai ocup şi cu creşterea răsadului. Vara mai este cum mai este, dar iarna e greu. Ca să ai şi iarna flori, trebuie să lucrezi tot anul şi trebuie să ai ajutor. Cei care le aduc nu au asemenea probleme”, ne explică Pavel, un alt crescător de flori. „Eu am început să mă ocup cu florile împreună cu un amic. După puţin timp, el a renunţat să le crească şi acum le aduce din străinătate. Să-l vezi ce fudul e acum. Parcă nici nu mă vede. Are mulţi bani! E „bosiak”, mai spune Pavel. Crescătorii de flori sunt nevoiţi să vândă florile crescute aici la preţuri care să nu difere mult faţă de importatori, pentru că pierd clienţii.

„Aducem bulbii din Olanda, iar florile le creştem noi. Vindem lalele cu 8-9-10 lei, angro, iar cei care le cumpără le vând mai apoi în buticuri cu 12-13 lei. Au 3-5 lei la o floare”, ne explică Dumitru, un alt crescător de flori.

Reţeta unei afaceri profitabile

Nicolae Lupaşco se ocupă cu creşterea florilor din anul 1998, timp în care a reuşit să pună pe roate o mică afacere în acest domeniu. El este printre puţinii oameni pentru care creşterea florilor a devenit într-adevăr o afacere profitabilă. Pentru a ajunge la acest nivel, a fost nevoit să facă împrumuturi de la bancă şi să angajeze persoane care să-l ajute. Acum în serele din Truşeni se cultivă tot felul de flori, începând cu trandafirii şi terminând cu cele mai solicitate flori de cameră. „Un trandafir creşte cam într-un an”, ne povesteşte Vitalie, fiul lui Nicolae Lupaşco, antrenat şi el în afacere. „După asta, oamenii vin la noi şi îi cumpără. Un trandafir costă la noi cam 15 lei, iar mai apoi ei îl vând cu 30 şi mai mult. Cel mai greu este să creşti flori, pentru că trebuie să ai grijă de ele şi întotdeauna există un risc”, mai spune Vitalie.

Din Olanda, de două ori pe lună

Florile de import ajung pe piaţa din R. Moldova din mai multe colţuri ale lumii, dar în special din Olanda, care rămâne a fi patria florilor din Europa. „Florile le aducem, în mod normal, o dată pe săptămână. Depinde de cererea pe care o avem”, ne explică, în timp ce sortează trandafirii, un bărbat care se ocupă cu importul florilor şi care le vinde angro la piaţa de la Calea Basarabiei. Şi cam atât am reuşit să aflăm de la el, ne-a spus că este prea ocupat pentru „a sta de vorbă cu jurnaliştii”.

Vasile este directorul unei firme specializate în importul florilor. Compania pe care o reprezintă se ocupă în România cu această afacere de 12 ani, iar în R. Moldova de 2 ani şi jumătate. Florile de cameră se aduc din Olanda, iar celelalte din Italia şi Polonia. „La bursa de flori din Aaslmeer, noi avem un broker, care primeşte comenzile noastre de flori şi apoi le cumpără de la bursă. Noi nu mergem încolo. Florile ajung în R. Moldova o dată sau de două ori pe lună. Preţurile de acolo diferă de la oră la oră. Sunt mai multe feluri în care se procură florile: pe paletă, pe etajeră, pe cărucior. În funcţie de asta, cumperi. Trebuie să ştii să prinzi momentul. Deja aici, în R. Moldova, persoanele care nu au posibilitatea să se ducă în Olanda, pentru că este o procedură mai anevoioasă, cumpără de la revânzători”, ne-a explicat Vasile.

Florile sunt aduse în ţară într-un camion frigorific, în care se menţine temperatura de 15 grade. La fiecare cursă, sunt aduse circa 1500-2000 de flori.

Trandafirul — 5 lei, laleaua — 1-2 lei

În afară de Olanda, în R. Moldova ajung flori şi din Italia, Turcia, Polonia sau Bulgaria. „Ştiu că turcii, de unde se aduc garoafele, râd de noi. Pentru ei, garoafele sunt echivalente cu iarba. Ne spun: voi ce, le mâncaţi acolo ori ce faceţi cu ele de le comandaţi în număr atât de mare?” ne povestşte Andrei, care s-a ocupat cu importul florilor.

În Olanda, un trandafir costă în jur de 30 de eurocenţi, adică în jur de 5-6 lei, iar laleaua – 15 eurocenţi, adică puţin peste doi lei. Odată ajunse în R. Moldova, ele sunt vândute comercianţilor de flori de la pieţele de flori care nu au posibilitatea să le aducă din străinătate şi care nici nu le cresc acasă. La importatori, în ajunul sărbătorilor de primăvară, un trandafir se vindea cu 25-27 de lei. În pieţe, costul acestuia varia între 45 şi 50 de lei.

Ce trebuie să ştii când cumperi flori?

O vânzătoare de la cea mai mare piaţă de flori din ţară ne-a povestit ce se întâmplă cu florile care încep să se ofilească. „Cele mai proaspete flori se vând la bucată. Când se observă că ele se ofilesc, se rup petalele ofilite, se mai adaugă nişte iarbă verde şi se fac buchetele, care se vând la un preţ mai mic”, ne-a spus vânzătoarea.

O altă şmecherie la care recurg vânzătoarele este aplicarea pe florile ofilite a cleiului şi a luciului, care le fac să arate mai proaspete. Un alt tertip este acela de a umfla preţul la flori sau buchete. „Depinde şi de client. Dacă el nu se prea pricepe la flori, dacă este îmbrăcat bine, coboară dintr-o maşină de fiţe, atunci preţul pentru un buchet de flori este mai mare decât în realitate. Chiar şi când vin persoane obişnuite să procure flori, le spunem de obicei un preţ mai mare decât cel real, pentru că eşti nevoită să cedezi 5-10 lei la floare sau buchet”, ne-a explicat vânzătoarea.

Victor MOŞNEAG