Bullying-ul: singur într-o lume plină de oameni
Domnica are 16 ani și învață la un liceu din Chișinău. În perioada adolescenței o maladie de piele i-a afectat fața și asta a fost cauza multor intimidări și atitudini zeflemitoare din partea unor colegi, care au poreclit-o „zerkalinyi carp”. Domnica a ajuns într-o depresie cu stări suicidale, dar părinții și pedagogii au considerat că nu e nimic serios, până în momentul în care o tragedie a mobilizat întreaga societate să discute problemele de acest gen.
Potrivit datelor globale, R. Moldova are una dintre cele mai înalte rate de violență între semeni din regiune, ocupând poziția a 3-a în Europa, după Lituania și Letonia. Mai mult de jumătate din copiii de 13-15 ani au participat, cel puțin o dată, la o bătaie în ultimul an sau au fost hărțuiți, cel puțin o dată, în ultimele câteva luni, se arată în raportul publicat de UNICEF în 2018. Domnica este unul dintre acești copii.
„Zerkalinyi karp”
„Ziua de 1 septembrie în clasa a 5-a a fost o catastrofă”, spune Domnica. Părinții se mutaseră în alt sector al Chișinăului și au schimbat școala. Toată vara s-a frământat cum va fi în noua școală, ce colegi va avea, va reuși să învețe bine, să se integreze? Dar mai tare se frământa dacă îi va trece eczema. Pielea de sub ochi, de pe frunte, din jurul nasului a început să facă niște solzi uscați deja de vreun an, iar nenumăratele unguente, pastile și soluții nu schimbau prea mult situația.
La 1 septembrie s-a trezit cu fața roșie și plină de scame. Nu, nu putea merge așa la școala nouă. Poate nici la cea veche nu s-ar fi dus așa. S-a ascuns în baie și a luat fondul de ten al mamei. A uns părțile înroșite, acoperite cu piele crăpată. Roșeața s-a estompat dar „solzii” de piele uscată deveniseră și mai evidenți. A spălat fața, dar era prea roșie. A aplicat iar fond de ten. Maică-sa o grăbea, nu mai era timp.
„Diriginta a început a împărți copiii în bănci. Copiii se cunoșteau, și s-au așezat repejor între ei. La un moment, a zis: Domnica va sta cu Sergiu! „Dar nu vreau cu dânsa. Are solzi pe față, parcă-i un carp zerkalnyi”, a zis acel băiat. Ce-au mai râs toți. A râs și învățătoarea, răspunzându-i: „Iar tu ai solzi pe creier”. Dar colegii nu au mai râs așa tare, iar eu am rămas pentru toată perioada din acea școală cu porecla „zerkalnyi carp”.
Seara, Domnica i-a zis mamei de acea întâmplare, a plâns și a rugat-o să o mute în școala veche. Nu a fost posibil, era prea departe. Mama ei lucra asistentă medicală într-o clinică și trebuia să fie foarte devreme în secția de spital în fiecare zi, tatăl trebuia să îl ducă pe frățiorul mai mic la grădiniță și să meargă la lucru. Școala nouă a Domnicăi era la 15 minute, era situată perfect pentru nevoile părinților, dar nu și pentru ale ei.
De la insomnii la despresie
La școală Domnica purta o oglinjoară și, la recreații, se refugia în cabina de toaletă, privindu-și „solzii”, uneori mai jupuia cu unghia bucățile de piele uscată. „Am tras de o scamă de sub ochiul stâng și s-a rupt pielea vie, a început să sângereze, dar suna la clasă, am șters cu hârtie de wc, dar tot sângera și tocmai aveam lucrare la matematică. Am intrat în clasă și învățătoarea m-a întrebat ce am pățit. Sergiu a sărit cu gura: „Dar ea așa plânge, cu lacrimi de sânge”. Au râs toți. Dar eu în sufletul meu chiar plângeam cu lacrimi de sânge.
Cu timpul, s-au instalat insomniile. Dacă se culca târziu sau devreme, nu putea adormi ore în șir, dimineața o trezeau părinții cu forța, de pe somn își scărpina ochii, înroșindu-ți eczemele și mergea la școală să mai ia o doză de priviri zeflemitoare sau compătimitoare.
Dacă ziua se simțea singuratică și izolată, în timpul nopții stările se acutizau. De cum închidea ochii, sub pleoape i se strecurau tablouri istovitoare despre cum era evitată, ocolită, însingurată, jignită la școală. „Era suficient Sergiu, umoristul clasei, să rostească cuvântul „carp”, că apăreau zâmbete, dar eu mă ghemuiam chiar ca un pește”. Toate aceste gânduri și frământări îi alungau somnul și o afundau în stări depresive, dar n-avea cui să le spună, căci toată familia dormea. Dimineața toți erau grăbiți, iar seara – obosiți. Se simțea singură într-o lume plină de oameni.
La lecția de biologie, când au ajuns să studieze încrengătura peștilor, Domnica a fugit de la lecții. Era greu să iasă nesupravegheată din școală, dar nu imposibil. Alături era o curte cu blocuri și stătea pe o bancă până se terminau orele, apoi mergea acasă. Dar diriginta a informat părinții despre lipsurile nemotivate. Au reînceput discuțiile, părinții, învățătorii îi tot spuneau că trebuie să fie mai serioasă, să nu ia ca pe adevăr suprem glumele colegilor. Dar pe Domnica o usturau glumele și neînțelegerea adulților mai mult decât eczemele. Era tot mai obosită, dormea tot mai rău.
Apatia, lipsa de înțelegere cu cei din jur, oboseala, au adus-o la depresie. În prima perioadă își dorea să se culce într-o bună zi, să adoarmă adânc și să se trezească în altă lume. Dar apoi a înțeles că se teme de venirea nopții, de patul său. Se temea de nesomnul încărcat de gânduri grele și dureri de cap. Maică-sa îi dăduse niște somnifere din plante și desensibilizante, dar nici nu-i mai spunea că nu ajută. „Ce, să mă duc la psihiatru cu tine? Ce să îi spun, că te afectează niște glume? Să-ți prescrie preparate puternice, să te calicești mai tare? Culcă-te și dormi, n-ai văzut tu bolnavi cu dureri,” îi zicea maică-sa.
Domnica lipsea de la ore tot mai des, asculta abătută reproșurile învățătorilor și ale părinților, se simțea „ca un nimic”. Începuse a se gândi tot mai des că ar trebui să dispară și își imagina diferite variante.
„Sinii kit”
Salvarea ei a venit dintr-o nenorocire a cuiva. În Moldova apăruse un scandal mediatic despre „Sinii kit”, despre copii care ar fi împinși la suicid de diferite circumstanțe. Domnica zice că nu era foarte informată despre asta și nu o interesa, cum nu o prea interesa nimic pe lume. Dar la școală au început brusc discuțiile, părinții au fost adunați urgent la adunări, unde li s-au făcut niște prezentări despre depresii, sinucideri și comportamente stranii ale copiilor.
„Mama a venit atunci de la ședință și a intrat direct în camera mea. Așteptam iar să mă certe că ceva nu am făcut cum trebuie. A fost prima dată când nu mi-a reproșat nimic, a vorbit cu îngăduință. Deși nu țin minte despre ce anume mi-a vorbit, îmi amintesc tonalitatea, părea că mă jelește, părea un pic speriată, cel puțin mi-a părut că nu mai era nemulțumită de mine că nu sunt așa cum trebuie”, își amintește Domnica.
Mama i-a găsit un psiholog. Deși nu era prea încântată de psihologă la început, Domnica spune că a fost primul om din lume care nu i-a spus că „zerkalinyi carp” e un fleac, nu i-a spus că trebuie să se prefacă, precum că asta nu e important. Iar după a treia vizită la psiholog, fata a reușit să doarmă până dimineața. Dacă dormea bine, eczemele nu erau așa roșii. Deși la școală atitudinea colegilor nu s-a schimbat, n-o mai afecta la del de mult. Psihologa a învățat-o câte ceva despre încredere în sine. Partea proastă e că vizitele la psiholog costau câte 250 de lei și părinții și-au permis să achite doar 6 ședințe. Totuși, psihologa a ajutat părinții să conștientizeze că Domnica trebuie să schimbe școala și că, înainte de a merge la altă școală, părinții trebuie să aibă un dialog serios cu viitorul diriginte de clasă despre bullying și despre cum sunt abordate aceste situații.
Bullying și legislația
„Părinții tot au nevoie de psiholog uneori. Probabil și învățătorii. Poate, pentru că sunt mereu înconjurați de copii, ei cred că problemele celor mici sunt mici. Dar ele pot nenoroci copilăria și chiar viitorul”, spune Domnica.
Deși termenul bullying nu se regăsește în legislație, Rodica Braguța, șefa secției juridice a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), este de părere că legislația țării noastre este completă și include suficiente prevederi, care ar acoperi subiectul bullyingului. După părerea sa, termenul de violență ar include și noțiunea de bullying.
Cu toate acestea, instituțiile de învățământ raportează, în medie, o cifră anuală de 5000 de cazuri de violență, cea mai mare pondere având-o violența fizică, pentru că, după spusele juristei MECC, este cea mai vizibilă pentru a fi depistată, urmată de violența emoțională, neglijare, exploatare prin muncă și violență sexuală.
Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență în Familie”, nu este de acord cu reprezentanta ministerului: „Da, într-o oarecare măsură, cuvântul „violență” include și sensul de „bullying”, dar și multe altele. La noi, la nivel legislativ, de exemplu, este specificată violența în familie, adică această concretizare este foarte importantă. Respectiv, este necesar de inclus anume termenul „bullying” la nivel de legislație și la nivel național. Avem nevoie de o lege de reglementare. La noi au o atitudine neserioasă față de problema bullying-ului anume la nivel de legislație”.
Ioana MUNTEANU, Olga BULAT, Cristina CORNESCU
Ilustrații: Alex BURETZ
