Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Boala care poate ataca orice…

Boala care poate ataca orice familie

425-bioakaViolenţa domestică este un fenomen frecvent întâlnit în familiile de la noi. Deşi sunt înregistrate numeroase astfel de cazuri, multe femei se adresează după ajutor doar atunci când viaţa lor e deja în pericol. Unele, însă, nu mai reuşesc să solicite suport, iar consecinţele pot fi fatale.

Tatiana, 27 de ani, se află de câteva luni la Centrul de asistenţă juridică, psihologică şi socială pentru femei “Casa Mărioarei”. Din experienţă proprie, ea spune că agresorul nu-şi poate schimba comportamentul. “Poate să-şi ceară iertare. Să promită că aşa ceva nu se va mai repeta, să stea în genunchi în faţa ta, dar va trece doar puţin timp şi povestea se va repeta”, afirmă tânăra.

Dacă aş fi avut atunci mintea de acum, n-aş fi făcut această greşeală

În 2005, Tatiana a plecat la o tabără de copii în calitate de ajutor de bucătar. Acolo l-a cunoscut pe cel de care acum este nevoită să se ascundă. Iniţial, tânărul i-a părut unul de treabă. Când au revenit acasă, au continuat să se vadă, iar peste doi ani s-au mutat împreună. Prima dată când bărbatul a ridicat mâna asupra Tatianei, fapta sa n-a fost luată în seamă, ea crezând că a fost o greşeală care nu se va mai repeta. În scurt timp, însă, acesta a devenit un obicei. “Dacă aş fi avut atunci mintea de acum, n-aş fi făcut această greşeală. Îi mulţumesc, însă, Domnului că mi-a dat aceşti doi copii, pentru care continuu să trăiesc”, spune femeia.

Tatiana a fost supusă violenţei domestice timp de mai mulţi ani. Într-un final, când a înţeles că lucrurile nu se vor schimba, n-a mai suportat şi a plecat. Nu e nevoie să-i ceară divorţ, pentru că n-au fost căsătoriţi oficial. Concubinul Tatianei n-a dorit să-şi oficializeze relaţia şi nici să se cunune, deşi femeia îşi dorea mult acest lucru. Ei au împreună doi copii, o fetiţă de patru ani şi un băieţel de trei ani. “Când am botezat copiii, n-a fost alături. N-a venit nici la unul. Părintele care mi-a botezat copiii mi-a propus să ne cunune fără plată, doar ca să nu trăim în păcat, dar el nici n-a vrut să audă”, relatează Tatiana.

Elena Burcă, directoarea Centrului “Casa Mărioarei”, îşi aminteşte cum a venit Tatiana la centru. “Era speriată şi nu avea încredere în nimeni. Abia peste câteva şedinţe am aflat ce s-a întâmplat. Din păcate, este un lucru obişnuit, deoarece femeile deseori se adresează organelor de forţă, dar acestea nu iau măsurile necesare şi, drept rezultat, ele îşi pierd încrederea în toţi oamenii. Psihologul trebuie să lucreze mult cu ele ca să le ajute să-şi recapete încrederea în oameni şi să primească ajutorul care li se oferă”, spune Elena Burcă.

Mi-am dorit o familie normală

Tânăra mărturiseşte că n-a crescut într-o familie bogată, dar n-a fost niciodată martora unui comportament violent. “N-am văzut niciodată ca tatăl s-o scuipe pe mama, s-o lovească cu piciorul în piept, să pronunţe cuvinte murdare”, oftează Tatiana. Un timp îndelungat, a tot sperat că lucrurile se vor schimba. “Mi-am dorit o familie normală. Copiii să aibă ambii părinţi”, spune tânăra. A încercat să închidă ochii la multe lucruri, în speranţa că, dacă va tăcea atunci când nu-i plăcea ceva, va fi mai bine. Însă bărbatul dorea ca totul să se facă doar după propria lui dorinţă, iar dorinţele ei nu contau.

Tatiana spune că “soţul” ei nu se ţinea mult timp la niciun lucru. “Copiii cresc, cresc şi problemele, şi nevoile financiare. El, însă, era obişnuit să vină acasă să găsească mâncarea pe masă, să se culce şi să nu-şi bată capul de nimic. Ieşea cu prietenii şi întrebuinţa băuturi alcoolice, iar când revenea acasă, mă trezea ca să înceapă cearta”, îşi aminteşte Tatiana anii petrecuţi împreună. Când a rămas însărcinată cu primul copil, bărbatul i-a promis să se schimbe, ceea ce nu s-a întâmplat.

Prima tentativă de a-l părăsi a fost atunci când el a lovit-o în frunte. Însă fetiţa lor avea doar câteva luni şi era ora 01.00. Femeia nu ştia unde să plece în toiul nopţii. După aceasta a venit o perioadă de linişte, care însă n-a durat mult timp. Când a născut al doilea copil, bărbatul şi-a găsit temporar de lucru, iar Tatiana se simţea vinovată că trebuie să stea acasă cu cel mic şi că nu poate lucra. “Tot ce puteam să fac era să îngrijesc de gospodărie, să gătesc. Mă mustra conştiinţa. El însă nu se grăbea să vină acasă. Când îl sunam, spunea că se reţine cu prietenii. Iar când venea acasă, făcea scandal, pornind de la ceartă şi ajungând la bătaie”, relatează tânăra.

Noi nu le rezolvăm problemele, ci doar le încurajăm

Totodată, Tatiana recunoaşte că atitudinea bărbatului faţă de copii era una bună. “N-a ridicat niciodată mâna la ei. Nu vreau să mint”, spune femeia. Pe de altă parte, de fiecare dată când o lovea pe Tatiana, aceasta se întâmpla în faţa copiilor, care-l implorau s-o lase pe mama lor în pace. Nimic, însă, nu putea să stopeze agresivitatea bărbatului, nici măcar strigătele copiilor. “Am simţit că nu mai rezist nici fizic, nici psihic şi am plecat”, spune Tatiana cu lacrimi în ochi. Între timp, imediat ce au observat lacrimile mamei, cei doi copilaşi, care se jucau în apropiere, au alergat s-o îmbrăţişeze, ştergându-i ochii înlăcrimaţi.

Astfel, într-o zi de februarie, Tatiana a mers după serviciu la grădiniţă, şi-a luat copiii şi s-a dus direct la sectorist. Acesta ştia despre situaţia creată în familia lor şi nu s-a mirat când femeia a venit iarăşi la el. Sectoristul a dat câteva sunete şi, în acest mod, Tatiana a ajuns la “Casa Mărioarei”. După plecarea Tatianei, bărbatul n-a sunat-o niciodată s-o întrebe unde se află sau unde sunt copiii. O dată totuşi a fost la grădiniţă şi a luat copiii acasă, atenţionând-o la telefon, iar a doua zi i-a adus înapoi. Femeia spune că nu este împotrivă ca tatăl să comunice cu cei mici, dar îi este frică să nu-i piardă.

În curând, Tatiana va trebui să plece de la Centru şi să-şi găsească o gazdă. Se gândeşte cu frică la viitor, dar spune că va face orice pentru copiii săi. Directorul Elena Burcă spune că tânăra s-a schimbat de când a venit aici. Şi-a găsit un loc de muncă şi priveşte cu mai multă încredere în viitor. “Noi nu le rezolvăm problemele, ci doar le încurajăm să meargă mai departe, să-şi găsească un serviciu, ca să se poată descurca”, spune Elena Burcă. Femeile pot să se afle la “Casa Mărioarei” până la şase luni, după care trebuie să-şi caute gazdă. Dar colaboratorii de la Centru le monitorizează evoluţia şi ulterior, străduindu-se să nu le piardă din vizor.

425-karenViolenţa – un ciclu continuu

Importanţa unor astfel de centre precum “Casa Mărioarei” este subliniată de către Karen Tronsgard-Scott, directoare executivă a reţelei împotriva violenţei domestice şi sexuale din Vermont. “Este deosebit de important pentru o persoană nu doar să i se ofere suport psihologic, ci şi suport din punct de vedere legal, cazare. Trebuie să se ţină cont de tot şirul de probleme care apar în aceste situaţii”, afirmă Karen Tronsgard-Scott. Ea consideră că abuzul şi violenţa sunt un ciclu continuu. Copiii care au făcut parte dintr-o astfel de familie au o probabilitate mai mare să devină şi ei victime sau agresori. Acest fapt, însă, nu este o regulă. Unii, trăind o astfel de experienţă, fac tot posibilul să n-o repete în propriile lor familii, mai ales dacă văd experienţa unei familii reuşite şi pot învăţa de la ea.

Principalul motiv pentru care victimele suportă ani în şir agresivitatea la care sunt supuse este, în primul rând, frica pentru viaţă, pentru viaţa lor, dar, mai ales, pentru viaţa copiilor lor. Dacă victima se decide să plece, agresorul poate deveni şi mai violent. Astfel, plecarea devine cel mai periculos moment. Pe de altă parte, tot pericolul în care se află copiii poate s-o silească pe mamă să plece. În momentul în care femeia nu-şi mai poate proteja copiii, ea va căuta o altă cale pentru a-i salva. O problemă este şi faptul că multe victime nu ştiu la cine să se adreseze după ajutor.

Totuşi, deşi există stereotipul că doar în familiile social-vulnerabile femeile sunt supuse unui tratament violent, experţii contrazic acest fapt, susţinând că şi în familiile cu un venit destul de înalt se întâlnesc astfel de cazuri. De data aceasta, femeile tac pentru că soţii lor ar fi oameni influenţi şi le este frică sau ruşine de cunoştinţele lor sau de subalterni, în cazul în care ocupă o funcţie înaltă. “Violenţa este o boală care poate ataca orice familie. Este foarte important ca acest proces să fie stopat la timp, chiar de la început. Dacă, însă, el a evoluat, va fi mult mai greu de readus totul la normalitate”, susţine Elena Burcă, directoarea Asociaţiei “Casa Mărioarei”.