Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   "Betonul" AIE, măcinat de interese…

„Betonul” AIE, măcinat de interese naţionale divergente

La baza constituirii alianţelor politice se pune întotdeauna interesul naţional. Prin definiţie, interesul naţional presupune ansamblul de obiective şi ambiţii ale unei ţări în plan economic, militar şi cultural, de importanţă majoră fiind obiectivele ce vizează supravieţuirea şi securitatea statului, bunăstarea cetăţenilor, progresul economic şi protecţia culturii naţiunii titulare ca generator de gândire colectivă.

Spre deosebire de interesul public, conţinutul căruia depinde de opţiunile puterii politice de la guvernare, interesul naţional, care trebuie să fie conciliabil cu morala, nu poate depinde de scopurile şi opţiunile partidelor de la guvernare. Interesul naţional vizează trecutul, prezentul şi viitorul naţiunii, de aceea doctrinele şi obiectivele partidelor sunt irelevante.

În R. Moldova, însă, precum demonstrează şi cei 20 de ani de independenţă, constatăm o coexistenţă antagonistă a mai multor interese naţionale, cauza fiind oportunismul clasei politice, care nu a demarat şi nu vrea să demareze procesul de constituire a naţiunii civice „moldoveneşti-româneşti”, singura în măsură să-şi asume temeinic un ideal naţional comun. În acest spaţiu geopolitic comunitatea este divizată în români-moldoveni, conştienţi de apartenenţa lor etnică, români-moldoveni ostatici ai propagandei ruseşti, care-şi neagă apartenenţa etnică, ruşi contaminaţi de şovinism şi dispreţ pentru cultura naţională românească şi câteva minorităţi lingvistice, oscilând între adevăr şi dezinformare. Fiecare dintre aceste componente ale comunităţii îşi are interesul său, determinat de identitate naţională, aspiraţii politice şi moralitate.

La noi, entităţile care se înghesuie pe eşichierul politic sunt oglinda fidelă a societăţii, care promovează interese naţionale divergente. Iată de ce un partid, până a accepta propunerea de a se înregimenta în vreo alianţă, trebuie să accepte nu doar programul pe care ar dori să-l realizeze partenerul sau partenerii de alianţă, ci şi interesul naţional pe care intenţionează să-l promoveze acesta. În caz contrar, alianţa nu va fi altceva decât „racul, broasca şi o ştiucă”, care vor dezmembra R. Moldova.

Chiar dacă programul elaborat în comun de partidele din AIE pare a fi, la prima vedere, benefic pentru societate, interesele naţionale pe care le-au împărtăşit cele 3 entităţi nu consună în două dintre obiectivele majore: protecţia culturii naţiunii titulare şi securitatea naţională. Această nepotrivire de obiective a fost şi va fi un real şi periculos izvor de disensiuni, care, fără îndoială, nu poate produce stabilitate, bunăstare, democraţie, securitate, legalitate, fără de care declaraţiile despre integrarea europeană vor rămâne la nivel de intenţii.

Astfel, democraţii lui M. Lupu împărtăşesc diversiunea rusească potrivit căreia autohtonii din Basarabia ar fi un popor distinct de naţiunea română, iar limba vorbită de aceştia este română ştiinţific şi moldovenească politic, prelungind, astfel, criza identitară, care este generatorul principal al tensiunilor sociale. Considerentele ce i-au determinat pe democraţi să adopte aceste inepţii nu au nimic în comun cu interesul naţional al celor pentru care Basarabia este locul de geneză. Deşi cunosc adevărul despre originea etnică a naţiunii titulare, Lupu şi democraţii moldovenişti se încăpăţânează să danseze, împreună cu social-democraţii, comuniştii, şovinii din „Ravnopravie”, „stataliştii” din Moldova Unită şi umaniştii lui Pasat, cazaciocul pe grumazul acestui popor, terorizat de istorie, invadatori şi lichele naţionale, în speranţa că astfel vor obţine un suport electoral ce le-ar permite satisfacerea ambiţiilor, a invidiei, egoismului şi geloziei, promovând interesul naţional al Rusiei, care doreşte să conserve statutul de colonie al R. Moldova.

Insistând asupra neutralităţii R. Moldova, asupra statutului de membră a CSI şi a unui parteneriat strategic cu Rusia, deşi firesc ar fi fost să se insiste asupra  ieşirii din componenţa CSI, a unor relaţii bilaterale reciproc avantajoase şi aderării la NATO, PD pune sub semnul întrebării securitatea R. Moldova, deoarece istoria ne-a demonstrat în repetate rânduri că ruşii nu au dorit şi nu doresc să ne trateze pe picior de egalitate şi stimă reciprocă, parteneriatul strategic cu Rusia fiind extrem de dezavantajos. Pentru Rusia R. Moldova nu poate fi decât un vasal, care nu are dreptul la opinie, interesul naţional fiind păstrat în limitele permise de Kremlin. Orice încercare  a moldovenilor de a-şi asuma şi promova interesul naţional, de a-şi comemora eroii şi de a-şi cunoaşte istoria şi originea este taxată de ruşi drept „fascism”, „naţionalism”, „terorism etnic”, neprietenie, provocându-i să-şi deconspire adevăratele opinii pe care le au despre moldoveni. Iată doar câteva mostre de pe forumurile ziarelor ruseşti „Izvestia”, „Kommersant” şi „Nezavisimaia gazeta”, cititorii cărora sunt, preponderent, intelectuali: „ciumazîie moldavskie baranî„, „moldavane dlea nas srani ciumazaia besporodnaia„, „moldavane – ciumazîie taracanî„… Precum vedem, sunt surprinzător de asemănătoare cu mesajele pe care le lasă conaţionalii lor cu paşapoarte moldoveneşti de pereţii caselor din oraşele noastre „suverane şi independente”.

Fără îndoială, PD este conştient de agonia identitară a basarabenilor şi pericolul care vine din partea Rusiei. De aceea suntem în drept să presupunem că interesul naţional pe care şi l-a asumat şi îl promovează PD nu prea consună cu ceea ce marile figuri ale neamului nostru obişnuiau să numească interes naţional şi că adevăratele intenţii ale democraţilor nu sunt tocmai cele declarate. Cunoscând aspiraţiile proeuropene ale autohtonilor, democraţii promovează o politică duplicitară. În vorbă se pronunţă pentru integrarea în UE, în fapte – frânează acest proces, încercând din răsputeri să subordoneze R. Moldova intereselor ruseşti.

Spre deosebire de PD, care, la fel ca şi Voronin şi ceata de partiduţe antiromâneşti, se opinteşte să dea naştere unei noi naţiuni şi să conserve statutul de vasalitate al R. Moldova faţă de Rusia, PL se concentrează preponderent asupra obiectivelor ce vizează cultura naţională a autohtonilor, ca generator de gândire colectivă, şi nu fără temei. Dezastrul identitar care afectează populaţia majoritară pune în pericol nu doar existenţa basarabenilor ca entitate naţională, ci face imposibilă şi realizarea celorlalte obiective de importanţă majoră pentru interesul naţional, cum ar fi securitatea, bunăstarea şi progresul economic. O majoritate care nu-şi cunoaşte originea etnică, neamul şi moşia, adică o majoritate pentru care patriotismul se reduce la ceea ce pune pe limbă, nu este capabilă să fie generator de gândire colectivă, şi nici să cultive minorităţilor lingvistice sentimentul de patriotism şi dragoste pentru casa comună. RM devine treptat pentru mulţi cetăţeni doar un refugiu temporar, unde se adăpostesc, unii acumulând fraudulos averi, pe care le depozitează în patriile lor istorice, alţii murind de foame, în aşteptarea momentului potrivit pentru a părăsi acest spaţiu uitat de Dumnezeu.  Această stare de lucruri nu poate determina stabilitate în interior, în vederea prosperării economice, şi nici securitate, deoarece pentru mulţi cetăţeni ai RM adevărata Patrie nu este Moldova, ci Federaţia Rusă sau Ucraina. Să ne amintim de cetăţeanul Klimenko, „il capo di tutti capi” al mişcării şovine social-politice a ruşilor din Basarabia „Ravnopravie”, care a declarat că se află într-o deplasare de lungă durată în RM, anunţând, astfel, cu text deschis că reprezintă, el şi, poate?!, toţi „ravnopravii”, interesele unui stat străin în acest spaţiu spiritual românesc.

Eforturile liberalilor, însă, nu pot avea un impact prea mare asupra comunităţii, deoarece posibilităţile lor în materie de promovare a politicilor decizionale sunt limitate, iar unele încercări de a repara nedreptatea, în vederea revenirii la normalitatea favorabilă asumării şi promovării  interesului naţional identic cu idealul naţional, chiar torpilate de către unele componente ale AIE.

Dacă democraţii şi liberalii s-au postat tranşant pe poziţii divergente în ceea ce priveşte două dintre obiectivele majore ale interesului naţional, care sunt depăşirea crizei identitare şi securitatea naţională (PL se pronunţă ferm pentru aderarea la NATO pentru a proteja RM de pericolul unor invazii de la răsărit, tragedia Georgiei fiind extrem de  relevantă), liberal-democraţii, deşi promovează acelaşi interes naţional ca şi liberalii, au ales tactica  de a tergiversa  aplicarea în practică a unor  decizii clare  vizavi de aceste două obiective, dorind să împace lupul cu capra şi capra cu varza, ceea ce, de fapt, este imposibil.  Fără realizarea acestor două obiective, R. Moldova nu se poate integrara în UE. Europa Unită nu va accepta vreodată în familia sa o ţară fără identitate clară, cu o clasă politică oportunistă, cu o populaţie care promovează diverse interese naţionale, în funcţie de apartenenţa etnică, şi care stă cu capul în CSI, iar stomacul încearcă să-l aşeze la masa îmbelşugată a naţiunilor mature.

Evident, prestaţia PLDM în materie de politică externă şi programe economice, precum şi profesionismul, energia şi dăruirea de care dau dovadă unii membri ai formaţiunii, merită să fie apreciate pozitiv. Însă liberal-democraţii ar trebui să ţină cont de faptul că atât politica externă, cât şi programele economice urmează să fie susţinute şi realizate de către cetăţenii R. Moldova, care astăzi sunt bântuiţi de antagonisme, amnezii, nostalgii, ură şi rătăciri.

Ţările membre ale UE au identităţi civico-naţionale bine conturate, adică cetăţeni-patrioţi ai statului pe care-l populează, ceea ce, de fapt, asigură în bună parte condiţiile necesare dezvoltării atât în plan economic, cât şi cultural a acestor ţări. R. Moldova, însă, este sfâşiată de probleme, generate de o sumă de erori comise de politicienii care se perindă la cârma acestui spaţiu geopolitic, cele mai grave fiind acordarea cetăţeniei tuturor celor care se aflau pe teritoriul RM la momentul declarării independenţei şi aderarea la CSI, gest care a şi încurajat agenţii Rusiei să pună stăpânire pe raioanele de peste Nistru. Dacă nu ar fi fost cetăţeni ai RM (majoritatea lor sunt veniţi din Rusia şi Ucraina şi s-au stabilit cu traiul în R. Moldova în deceniul 8 al sec.20), nu îndrăzneau să facă ceea ce au făcut, deoarece acţiunile lor ar fi fost calificate  atât de către băştinaşi, cât şi de către structurile internaţionale drept ocupaţie, în nici un caz separatism.

A tolera la nesfârşit dezmăţul elementelor antinaţionale, deţinătoare de paşapoarte moldoveneşti, şi a amâna punerea în aplicare a măsurilor care să contribuie la depăşirea crizei identitare nu înseamnă pragmatism. Mai curând, este vorba despre o prudenţă exagerată, determinată de teama de a-şi asuma nişte responsabilităţi care ar putea să nu placă unor parteneri de alianţă, Rusiei exportatoare de gaze şi tensiuni, imigranţilor imperiali şi lichelelor naţionale.

Pentru societate, o alianţă formată din componente care promovează interese naţionale divergente şi care, în numele conservării unei conlucrări mai mult dorite decât posibile, ignoră adevărul, principiile, demnitatea şi moralitatea, nu poate fi benefică. Din contră, o astfel de alianţă va demoraliza minoritatea calitativă şi, involuntar, va amplifica insolenţa elementelor rusofile, ceea ce va constitui un adevărat dezastru pentru societatea imatură din R. Moldova.