Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Beţivii satului locuiesc în case…

Beţivii satului locuiesc în case mai bune decât cei care au muncit o viaţă

De la inundaţiile din vara trecută, care au surpat casele din localitatea Cotul Morii, s-a scurs ceva timp şi lumea s-a obişnuit cu ideea tragediei pe care a suportat-o, mai ales că lucrurile au început oarecum să o ia pe un făgaş normal. Realitatea, totuşi, nu e atât de frumoasă ca la televizor. În viaţa reală oamenii nu prea zâmbesc, pentru că nu uită. Acum, ca şi imediat după dezastru, mai au atâtea de făcut… Cum trăiesc oamenii acum, ce s-a schimbat în viaţa lor? Cu ce au fost ajutaţi şi cum se descurcă după cele întâmplate? Poţi afla răspunsuri la aceste întrebări doar ascultându-le poveştile…

Privind de la distanţă la satul nou, ridicat aproape de Leuşeni, observi cu usurinţă cele 563 de case,  aliniate cu o precizie de invidiat, şi ai vaga impresie că te afli într-o tabără de vară. Toate casele sunt la fel, fără excepţie.

Fostul primar şi-a favorizat rudele?

Deşi Vasile Plăcintă, şeful Secţiei Administraţie Publică a Consiliului raional Hânceşti, ne-a declarat  că toate imobilele au fost împărţie în urma evaluării casei pierdute de fiecare gospodar, localnicii sunt de altă  părere, acuzându-l pe fostul primar Mihail Merzenco că şi-ar fi favorizat rudele. Oameni spun că, în timp ce unii au pierdut aproape totul, alţii au avut de câştigat. Una dintre metodele de căpătuire cu imobile noi a fost cea prin care unii părinţi s-au folosit de vizele de reşedinţă ale copiilor lor, plecaţi de mult de acasă, obţinând astfel case mai spaţioase.

„Acum beţivii satului locuiesc în case mai bune decât cei care am muncit o viaţă”, spune indignată o femeie. „Alţii nici nu locuiesc în casele primite, ci le ţin ca vile de vacanţă”, povesteşte altă femeie. Mai  mulţumiţi par unii bătrâni, care nici nu s-au gândit că vor locui într-o casă cu parchet, construită în stil european.

Tinca Musteaţă are aproape 80 de ani şi trăieşte în noua sa locuinţă împreună cu soţul său. „De-aş fi avut căsuţa asta măcar cu 20 de ani în urmă, când eram mai tineri şi ne ardea de viaţă…”, spune ea zâmbind şi ne invită să intrăm.

Locuinţa e amenajată modest, are doar câteva pături aşternutre pe jos, în loc de covoraşe, un dulap modest, singura zestre rămasă neatinsă de inundaţii. Femeia pare mulţumită. Pensia li se aduce la timp, primeşte aproape 900 de lei… Noua primăriţă, Lucia Guştiuc, are grijă de ea să fie asigurată cu apă. Produse alimentare i-au mai rămas din vara trecută. „Am un băiat şi o fată, au şi ei case, dar nu stau într-însele. Sunt în alt capăt de sat, iar eu nu mă pot duce încolo, că mă dor picioarele”, explică femeia.

Satul fără garduri

Faptul că noile gospodării nu sunt îngrădite nu o deranjează. Important e că au un acoperiş deasupra capului. Ne luăm rămas bun de la ea şi abia atunci observ că are şi un pisic pe lânga casă. Mă gândesc: totuşi, nu e singură, cel puţin are o alinare…

E sâmbătă şi Primăria e închisă. „Toţi sunt în câmp, pe la cote, ne spune un localnic parcă rătăcit pe  uliţele satului. Unii la cules struguri, alţi la strâns porumbul”.

O femeie de peste drum ne strigă: „Trăim ca la oraş aici, nu  avem nimic pe lângă casă, nici măcar loc nu avem destul pentru lucrurile personale. Le ţinem şi în pod”. Se pare că noile case din Cotul Morii au probleme vechi, cea mai gravă dintre ele fiind sărăcia.

Primara Lucia Guştiuc, contactată telefonic, spune că, chiar şi în aceste condiţii, oamenii din Cotul Morii ar trebui să fie mulţumiţi. „Mulţi nici nu au visat astfel de case. Astăzi toţi sunt asiguraţi cu spaţiu locativ. Aşa cum s-a promis, au fost construite 563 de case. Nimeni nu umblă pe drumuri. Este adevărat, în soluţionarea problemelor noastre s-au implicat mulţi oameni de bună-credinţă din toată Moldova, dar şi de peste hotare. Pentru asta le suntem recunoscători”, spune primara Lucia Guştiuc.

La punctul medical

În sat este deschis şi un punct medical, dar serviciile acestuia se limitează doar la probleme de rutină. Cătălina, o tânără care venise în vizită la bunica sa, îmi spune că aceasta s-a împiedicat de prag, a căzut şi şi-a rupt buza. Când a apelat la punctul medical,  acolo au refuzat să o trateze, pe motiv că nu pot efectua asemenea intervenţii.

O altă problemă cu care se confruntă localnicii este lipsa apei potabile în sat. Deşi au fost săpate trei fântâni, nu au apă, pentru că acestea nu au fost terminate. Nu au nici reţele de canalizare şi  improvizează singuri modalităţi de scurgere a apei utilizate. „Ni s-a promis că vom fi asiguraţi cu apă, dar degeaba ne-am instalat cisterne din plastic în faţa caselor, că oricum nimeni nu vine să le umple cu apă”, ne spune o localnică. „Noi le lăsăm ca să le ia cineva şi să le umple, dar când ieşim afară, nu găsim nici apă, nici cisternă, pentru că le fură”, zice altă femeie.

În lipsa apei, plantele nu cresc, părinţii care au studenţi nu au ce le pune acestora prin genţi, atunci când pleacă la studii, departe de casă.  Se pare că singurii care îşi continuă cursul normal al vieţii sunt copiii, care, zi de zi, parcurg cu autobuzul drumul până la şcoala din Leuşeni, iar în timpul liber se joacă pe un teren improvizat de ei la marginea satului.

Localnicii nu se gândesc să schimbe denumirea satului, deşi unii spun că ar vrea să nu-i mai zică Cotul Morii, ci Prut, pentru că de aici a pornit totul.Majoritatea se visează, peste ani, odihnindu-se la poartă, la umbra nucilor bătrâni.

Îi las, pentru că nu prea au timp să vorbească. E toamnă, e zi de lucru, iar  mulţi s-au cam săturat să tot dea declaraţii oamenilor care vin şi se uită la ei ca la nişte extratereştri…

Veronica VLADEI, pentru ZdG