Basarabenii Maya
Există oare vreun context în care noi, basarabenii, să ne putem asemui unor măreţe popoare de genul Maya, ctitorii celei mai avansate civilizaţii din punct de vedere cultural din Lumea precolumbiană Nouă? Există! Am avut acest sentiment parcurgând controversata carte a lui Jared Diamond «Colaps: Cum decid să pice sau să izbândească societăţile». Diamond este unul dintre cercetătorii care afirmă că de foarte multe ori dispariţia civilizaţiilor a fost cauzată nu numai de catastrofele naturale, ci şi de om.
Putem începe a ne compara cu Maya prin a ne autoevalua în baza unei grile compuse din 5 factori, care, consideră Diamond, contribuie la prăbuşirea civilizaţiilor umane: 1. distrugerea mediului înconjurător; 2. schimbarea climei; 3. ostilităţi aberante îndreptate împotriva membrilor propriei comunităţi-culturi; 4. factori politici şi culturali; 5. scindarea sau lipsa parteneriatelor cu vecinii. Colapsul unei civilizaţii literare de genul Maya este o lecţie importantă pentru noi, care mai existăm, căci ne învaţă că, contrar aşteptărilor, prăbuşirea poate surveni şi în cazul unor civilizaţii extrem de sofisticate din punt de vedere cultural (îmi place să cred că suntem şi noi dintre cei sofisticaţi cultural). În cazul civilizaţiei Maya, doar primele 4 criterii enunţate mai sus au jucat un rol important în prăpădirea acestui popor miraculos. Să încercăm.
1 Mayaşii şi-au distrus sistematic mediul înconjurător, în special prin tăierea pădurii (ca şi noi).
2 După o perioadă abundentă în ploi, peste pământurile lor s-au înteţit secetele, în parte provocate şi de despăduriri, uscări de terenuri etc. (şi în cazul nostru, secetele devin tot mai frecvente).
3 Şi-au torturat şi omorât concetăţenii, precum şi rivalii, acţiuni incrustate în numeroase monumente şi texte. Nu voi înşira aici cum îşi torturau maya concetăţenii (cine e interesat – să caute şi va afla), îndrăznesc să spun doar că erau torturi oribile. (Evenimentele din 7 aprilie au arătat că şi în noi e adânc înrădăcinată această tendinţă malefică.)
4 O competiţie acerbă între regii şi nobilii Maya a luat forma unor războaie, inclusiv civile, şi, atenţie, a edificării febrile de monumente măreţe. Fatalmente, politicienii maya au încercat foarte puţin să soluţioneze probleme stringente cu care se confrunta societatea şi mediul lor. (Avem şi noi proasta tendinţă de a construi monumente care costă 150.000 de euro, plus nenumăraţi Eminesci şi Vieri, pe când problemele ecologice şi economice ne strâng de beregată de ne ies ochii! Totuşi, oricât de categoric şi elocvent ar fi fost Diamond, am rămas neclintit în ceea ce priveşte ridicarea «Trenului din oameni» proiectat de Iurie Platon – monument care ar comemora memoria basarabenilor deportaţi în Siberia.)
5 Spre deosebire de Maya, noi suntem în ceartă şi cu vecinii (de facto, Transnistria ne este vecin, relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol nu sunt un secret pentru nimeni; şi cu Ucraina, care a înfulecat nordul şi sudul Basarabiei pe timpul lui Hruşciov, iar acum mai rupe din noi câte o Palancă – două, nu putem spune că ne împăcăm prea bine, vezi pactul Iuşcenko – Medvedev… Bine că începem s-o facem mai pe amicii cu România, că altfel era să fie chiar vai şi amar de noi, şi că vecinilor mai avuţi de peste mări şi ţări le este milă de noi şi sunt gata să ne sară în ajutor.)
Maya locuiau într-o climă numită tropical-sezonieră, adică aveau două anotimpuri, unul plois şi altul uscat, precum şi ani mai umezi şi mai secetoşi. Cantitatea şi perioadele ploioase în Pensinsula Yukatan sunt însă imprevizibile. În ani ploioşi pot cădea precipitaţii de patru ori mai masive decât în anii secetoşi, iar perioadele fără ploaie pot dura luni de zile, tocmai de aceea crescătorii de porumb (erau şi ei mămăligari! Circa 70 % din dieta populaţiei Maya o constituia porumbul!) adesea nu reuşeau să cultive nimic (vă aminteşte ceva această stare de lucruri?). Dar agronomii Maya făceau minuni, construind rezervoare în care stocau apa de ploaie şi sisteme complexe de irigare a terenurilor agricole. Unele rezervoare erau atât de încăpătoare, încât puteau satisface cerinţele de apă ale unei populaţii de 10.000 de oameni pentru o perioadă de 18 luni.
Politic, Maya era compusă din mai multe cnezate, care nu au apucat să se unească/cucerească între ele niciodată, precum s-a întâmplat în cazul imperiilor Aztec sau Incaş. Această lipsă de adeziune, consideră Diamond, era oarecum predeterminată de randamentul modest al fermierilor. Un fermier putea produce doar de 2 ori mai multă recoltă decât era necesar pentru a supravieţui el şi familia sa: pentru comparaţie: randamentul unui fermier contemporan american excede de 125 de ori trebuinţa personală. Maya nu posedau animale de tracţiune, respectiv, detaşamentele militare nu se puteau îndepărta decât la o distanţă de 1—2 zile de mers pe jos de la palatul regal. Aceste războaie au fost intens descrise în arta sculpturală a acestui popor, precum şi în textele păstrate – scrise într-un alfabet local logografic. În această societate, regele era concomitent şi marele preot. El afirma că provenea din viţa zeilor şi îşi autoatribuia puteri supranaturale: putea aduce ploaia şi bunăstarea. Cu alte cuvinte, oamenii munceau, iar regii şi nobilii huzureau, incantând rugăciuni aducătoare de ploaie.
Această ordine a durat în mare începând cu sec. 2 AD, culminând cu sec. 8 DC – perioadă în care numărul de monumente a crescut exponenţial. În secolul 9, brusc, crearea sculpturilor încetează, ca nu după mult timp întreaga civilizaţie Maya să dispară de pe faţa Pământului. Jared discută în special cazul unei localităţi din valea Copan (chiar şi această denumire coincide cu un cuvânt de-al nostru, întâmplător desigur), unde construcţia de monumente era deosebit de masivă între anii 650—750. În aceeaşi perioadă, alţi nobili au început să-şi zidească palate. Din săpăturile arheologice se poate spune că în vale existau peste 20 de palate. Elita avidă de bunuri şi de lux, de monumente somptuoase împovăra nespus de mult viaţa ţăranilor.
Iniţial, era locuită doar partea de jos a Copanului, bogată în terenuri agricole (aprox. 16.000 km pătraţi). Odată cu creşterea rapidă a populaţiei, cei din vale au început să colonizeze marginile văii, tăind pădurile de conifere. Astfel, au fost provocate alunecări de teren şi acoperirea masivă a văii fertile cu sol acidulat, diminuându-se capacitatea de producere a acesteia. Cererea pentru produse agricole creştea, iar oferta era din ce în ce mai mică. Oamenii, probabil, au început să se bătă între ei pentru parcelele mai mănoase, iar regele a eşuat să aducă ploaia mult aşteptată luni la rând, ceea ce a dus la incendierea palatului său în jurul anului 850 (iarăşi o întâmplare intrigantă şi foarte asemănătoare cu evenimentele din aprilie trecut de la noi; mă întreb dacă acum 1000 şi ceva de ani şi jurnaliştii maya încercau să-şi explice acest fapt violent, să găsească vinovaţii, precum se întâmplă acum la Chişinău în cazul incendierii Parlamentului…?). Dar şi după revoluţie, judecând după obiectele de artă şi de lux încă produse îndestulător, deşi într-o rată descrescătoare, se pare că unii nobili maiaşi şi-au continuat stilul de viaţă risipitor până în 975 DC. Atingând limita de 27.000 de mii, populaţia a tot fluctuat, descrescând rapid, până când în 1250 n-a mai rămas suflare omenească în Copan, iar pădurea a început, în sfârşit, să se regenereze. Diamond este categoric când scrie că incapacitatea liderilor de a rezolva problemele stringente cu care se ciocnea poporul a fost cauzată de faptul că atenţia lor era evident îndreptată spre câştiguri personale pe timp scurt, îmbogăţire rapidă, intrigi, război, tortură, ZIDIREA DE MONUMENTE şi subjugarea ţăranilor, care munceau ca să le satisfacă mofturile… E şi la noi aşa?
Diamond mai sugerează că factorul cultural a contribuit vizibil şi la declinul şi dispariţia altor civilizaţii. Bunăoară, prăpădirea masivă a populaţiei din Insula Paştelui corelează puternic cu zidirea renumitelor statui umanoide din zonă, precum şi cu despădurirea masivă a insulei, iar sfârşitul renumitei colonii a vikingilor din Groenlanda a fost provocată inclusiv de ridicarea de biserici episcopale, precum şi de importul costisitor de obiecte de cult şi de lux din Europa.
Suntem sau nu suntem şi noi ca maya? Rămâne de văzut pentru nepoţii nepoţilor nepoţilor noştri, dacă vor fi, desigur… căci a lor va fi Moldova…
Teodor Ajder
