Bărbatul cu bani din ciorapi

Tricotează de mic copil, de când bunica i-a pus andrelele în mână. Iniţial, a fost o pasiune. Între timp, a înţeles că poate face şi bani din această ocupaţie. Tricotează tot timpul, nu a renunţat la andrele nici chiar atunci când a fost “badante” în Italia. A îngrijit de un bătrân timp de un an, iar când avea vreun minut liber, împletea ciorapi, croşeta feţe de masă sau lebede. Se vindeau ca pâinea caldă, italienii minunându-se ce lucrări pot face mâinile unui bărbat.

Victor Soroceanu are 62 de ani şi de câteva ori pe săptămână face naveta Suruceni-Chişinău pentru a-şi vinde lucrurile împletite la piaţa Dokuceaev din capitală. Atrage atenţia cumpărătorilor, dar şi a trecătorilor. Vecin cu cele vreo zece femei care vând flori, Victor este unicul bărbat vânzător de acolo. Şi nu acest detaliu atrage atenţia şi privirile. Înalt, îmbrăcat într-un palton care îi accentuează statura, rezemat de un copac, mişcă rapid andrelele între degete. Împleteşte o pereche de cipici în timp ce îşi vinde marfa. Nu-l deranjează acest lucru. Zice că s-a obişnuit să fie înconjurat de femei, dar şi cu atitudinea celor care cred că tricotatul este o ocupaţie doar pentru femei.

Irina Tonu, care vinde de dimineaţă flori din propria gradină, urmăreşte mâinile lui Victor cu oarecare admiraţie. “Când l-am văzut, mi-a fost a mirării că un bărbat împleteşte. Mă bucur pentru cei care au acest dar. De dimineaţă stau aici şi am observat că deja împleteşte al doilea cipic. Împletesc şi eu, dar mult mai încet şi doar atunci când am timp sau când afară este urât”, spune Irina, vecina de la piaţă a lui Victor.

Primele andrele — doi electrozi

De 30 de ani Victor câştigă din împletit. Împleteşte repede şi nici nu se uită cum adună şi scade din ochiuri. A învăţat acest meşteşug încă din copilărie, când ducea vacile la păscut. Bunica a fost cea care l-a încurajat să pună mâna pe andrele. “Dacă nu îmi dădea de împletit, nici nu mă duceam cu vaca. Pentru primele lucrări am folosit electrozi, căci nu aveam andrele”, îşi aminteşte Victor zâmbind.

În adolescenţă, Victor a lăsat andrelele la o parte. S-a dus la armată. A venit de acolo, însă, cu probleme de sănătate, iar câţiva ani mai târziu a primit gradul II de invaliditate. Oarecum, a fost nevoit să revină la pasiunea din copilărie. De atunci, nu mai lasă ghemul de lână din mână, doar dacă are de făcut câte ceva prin jurul casei sau pe câmp. “La început, soţiei nu prea-i plăcea împletitul meu, până i-am făcut prima rochie. Mi-a luat patru zile. Şi aşa mi-a dat pace”, îşi aminteşte Victor.

Astăzi, soţia sa, Eleonora, nu şi-l imaginează pe Victor fără andrele. “La început îi aruncam andrelele, iar el îşi făcea din electrozi altele noi. Voiam să se ocupe cu orice altceva. Până într-o zi, când i-a făcut unei fete un stănuţ, iar alteia o căciuliţă. Mi-a împletit şi mie o rochie. Avea coada păun şi era de un verde-nucăriu”, povesteşte Eleonora.

Victor se consideră un pasionat de împletit. Spune că este stresat dacă nu foloseşte andrelele vreo zi. Când are un minut liber, ia andreaua şi mai adaugă un ochi. Are şi maşină de împletit, pe care o foloseşte mai des soţia. Când împleteşte, uită de toate, chiar dacă are vreo durere. A împletit multe lucrări. Niciodată nu le-a numărat. Poartă ciorapi şi bluze făcute de el.

Când vede ceva nou în domeniu, dar nu ştie cum se face, o ia ca pe o provocare şi este ros de curiozitate. “Am mers într-o zi la piaţa pictorilor şi am rugat două vânzătoare să-mi arate cum să împletesc lebedele. Ei, crezi că-i aşa de uşor?, m-au întrebat ele. După, am revenit acasă şi am făcut o lebădă şi mai frumoasă decât a lor. Cred că bărbaţilor le reuşeşte mai bine lucrul manual decât femeilor”, spune zâmbind Victor. De atunci, Victor nu se rezumă doar la împletitul pieselor vestimentare, mai croşetează şi obiecte de decorat casa.

Valeriu Bunescu, de când l-a cunoscut pe Victor, şi-a schimbat atitudinea faţă de ocupaţiile strict practicate de un anume gen. Acum, el este convins că Victor tricotează mai bine decât multe femei. Valeriu este şi el vânzător ambulant. “Victor face lucruri diferite. Nici femeile nu pot împleti aşa ca el. Are darul de la Dumnezeu. E o muncă grea. Trebuie să ai multă răbdare”, este de părere bărbatul.

Dacă nu ştie cum să facă vreun model, Victor mai răsfoieşte din când în când câte o carte. De Internet nici nu vrea să audă. Are suficientă imaginaţie, zice el. Dacă vede vreun model care îi place, îl memorizează şi acasă încearcă să îl reproducă.

Afacerea care întreţine familia

Împletitul este o afacere bună. Victor nu face avere, dar reuşeşte să întreţină familia. A avut de unde să achite şi studiile celor două fiice. “Niciodată nu rămâi fără un ban. Fac o pereche de ciorapi, iar dacă o vecină nu are bani, îmi dă o găinuşă, un kilogram de brânză, mai vin la piaţă şi vând”, zice Victor. Astăzi cineva l-a rugat să tricoteze două perechi de colanţi.

Victor a câştigat bani din împletit şi cât a lucrat în Italia. 5 euro costau o pereche de ciorapi. “Dar italiencele când mă vedeau că împletesc, doamne fereşte ce bucurie! Aveam comenzi de aşternuturi, lebede, trandafiri. Suplimentar salariului lunar, mai făceam bani şi cu andrelele”, povesteşte bărbatul.

Victor se gândeşte să plece înapoi în Italia, cu tot cu soţie. Fetele s-au stabilit acolo de câţiva ani. Şi ele ştiu să tricoteze şi să croşeteze. Tatăl, însă, nu le-a permis să facă din asta o profesie. Spune că nu a vrut ca ele să îşi strice vederea. Dar până va vinde ciorapi cu 5 euro în Europa, Victor se mulţumeşte şi cu 20 de lei perechea la Chişinău. Doar să aibă vânzări stabile – aceasta e dorinţa sa, ne mărturiseşte bărbatul, în timp ce încheie ultimul ochi la cel de-al doilea cipic.

Roxana Teodorcic