Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Bani luaţi de vânt

Bani luaţi de vânt

Intemperiile din ultima săptămână au provocat numeroase pagube în Chişinău. Vântul a scos  la suprafaţă mai multe nereguli la câteva instituţii de învăţământ. Tatiana Tverdohleb, şefa Direcţiei Generale Învăţământ din Chişinău, spune că s-au înregistrat pagube materiale la Grădiniţa nr. 88, la Liceul „Antioh Cantemir”, la Liceul „Traian”. Din cauza vântului, ultima instituţie de învăţământ dintre cele enumerate a rămas fără sticle la geamuri.

Tatiana Gogu, directoarea liceului, spune că toate clasele care aveau geamurile sparte au fost închise, elevii fiind transferaţi temporar în alte săli de studii.

Mai complicată este situația la Durlești. Deşi a fost reparat în vara anului 2009, acoperișul Liceului Teoretic din Durlești a fost luat de vânt la sfârșitul săptămânii trecute.

Fostul gimnaziu nr. 64 din această localitate s-a reformat în 2008-2009 și a primit statut de liceu. Atunci s-au început lucrările de reparare a clădirii. Elena Răzmeriță, directoarea instituției, spune că sâmbătă-seară a fost luat de vânt jumătate din acoperișul sălii de sport. „Nu mă așteptam ca acest acoperiș proaspăt renovat să fie atât de șubred, încât după o furtună să fie doborât”. Ea spune că, după incident, la fața locului au fost mai mulți reprezentanți ai Direcției Învățământ Buiucani, dar și reprezentanți ai Primăriei Chişinău. „Se fac analize și cercetări, dar nu se știe cine, în afară de vânt, ar fi vinovat de cele întâmplate”. Ea nu își poate explica de ce s-a întâmplat acest lucru. „Dacă era un acoperiș vechi, mai închideam ochii, dar așa e unul nou. Sunt instituții ale căror acoperișuri nu au fost schimbate de ani buni, dar au rezistat furtunii, al nostru, însă, e făcut de puțin timp”.

Calitate proastă pe bani mulţi

Ion Vrânceanu, șeful Direcției Învățământ Buiucani, spune că  instituția pe care o conduce  nu este responsabilă de lucrările efectuate la acoperișul de la liceu. „Am fost la fața locului cu câțiva ingineri de la direcţie și ceea ce am văzut au fost doar lucrări de calitate proastă”. Vrânceanu afirmă că pentru reparația acestui liceu au fost alocați 2 milioane 800 mii de lei, o sumă mare pentru o singură instituție.

Șeful direcției menționează că nu a fost implicat atunci când a avut loc licitația pentru delegarea firmei care a efectuat lucrările. Concursul a fost de tip închis și a avut loc la Direcția de Construcții Capitale.

Iurie Gromațchi, responsabil în Secția Supraveghere Tehnică a Direcției de Construcții Capitale, spune că sursele pentru reparație prevedeau doar bani pentru tablă, nu şi pentru scândură. „Lucrul s-a făcut parțial, dacă se dorea calitate, trebuia schimbat totul”.

Acoperişul ping-pong

Ion Arseni, viceprimarul de Durlești, spune că în devizul de cheltuieli prealabil pe care l-a înaintat primăria locală era specificat că e nevoie să fie schimbată și scândura, nu doar foile de ardezie. „Să nu spună că s-a schimbat numai tabla, deoarece noi am propus să fie renovat întregul acoperiș. Astfel, pentru montarea scheletelor din grinzi erau necesari 49 593 de lei, pentru scânduri de 24 mm erau prevăzuți 131 421 lei. Suma provizorie era de circa 500 mii de lei”. Arseni susține că ce au împărțit mai departe și cum au fost repartizați banii este treaba Direcției Construcții Capitale. „Noi nu am asistat nici la licitație, nici la semnarea contractului cu firma respectivă. Ei aveau inginerii lor, veneau și verificau lucrările. Când au făcut procesele-verbale de recepţie finală nu ne-au chemat şi pe noi pentru a ne da cu părerea. Acum încearcă să iasă basma curată, dând vina pe noi”. El admite că firma Fabianca SRL, cea care a efectuat lucrările, ar putea să nu aibă nicio vină – a făcut ceea ce i s-a spus. „Acoperișul anterior avea o vechime de peste 40 de ani, așa că era imposibil să schimbi tabla fără să pui și căpriori noi. Cei de la Construcţii Capitale însă au făcut economii, lăsând același lemn. Iată și rezultatul”.

Grigore Rotaru, directorul tehnic al Direcției de Construcții Capitale, afirmă că nu te prea poţi lupta cu natura. Așa a fost să fie. „Reparația o va efectua aceeași firmă, cu toate că termenul de garanție a fost de un an. Ei cunosc deja situația, vor repara daunele cauzate de natură”. Rotaru mai spune indignat că nu înțelege de ce este întrebat el despre această instituție, când informația necesară poate fi solicitată de la Primăria Durlești.

Nicolae Crudu, primar de Durlești, declară că cei de la Direcția Construcții Capitale știu foarte bine a pasa responsabilitățile pe umerii altora. „Rolul nostru a fost minuscul, de la noi nu cereau nici un sfat. Să se lămurească cu cei care au reparat acoperișul”.

Ion Dulea, reprezentat al firmei Fabianca SRL, cea care a câștigat concursul pentru reparația acoperișului acestui liceu, spune că firma a schimbat doar acoperișul, nu şi căpriorii. Cât privește garanția, el afirmă că aceasta e doar pentru un an, așa că Fabianca SRL nu este obligată să-l renoveze. „Dacă este necesar, vom interveni, dar nu e vina noastră că vântul a luat acoperișul”. El susține că o comisie din cadrul firmei va analiza situația, va face un bilanț al pagubelor, după care se vor strădui să-l repare cât mai repede, deoarece, dacă între timp vor cădea precipitații, pagubele vor fi şi mai mari.

Lilia Zaharia-Cravcenco