Autobuzul nr. 33 — ruta şomerilor de la “Moldcarton”

265-moldcartonNici nu lucrează, dar nici nu sunt demişi. Cei mai slabi de înger au depus cerere de eliberare din proprie iniţiativă, dar şi sub presiunea administraţiei. Ceilalţi, peste o sută de angajaţi, îşi aşteaptă salariile neprimite pentru perioada mai-noiembrie 2009. În culmea disperării, oamenii nu ştiu ce să mai facă şi la cine să mai apeleze. Nici greva, nici protestele şi nici zecile de scrisori expediate nu le-au soluţionat problema. Speră că prin judecată şi-ar putea obţine banii munciţi.

La “Moldcarton” se ajunge doar cu autobuzul numărul 33. Pe drumul dinspre Chişinău spre Dobruja, taxatoarea strigă urât la unul dintre pasageri, care nu-şi plăteşte călătoria. Acesta călătoreşte gratis nu din capriciu, ci pentru că nu are bani, deoarece a rămas fără lucru, dar şi cu salariul neachitat. Taxatoarea nu cunoaşte problemele omului, dar nici nu o interesează, cum, de altfel, nu-i interesează nici pe prestatorii de servicii, care îi trimit lunar, cu regularitate enervantă, facturile tot mai mari. Nici administraţia “Moldcarton”, care îi datorează câteva salarii, nu este interesată ca bietul om să aibă cu ce îşi cumpăra o pâine. După ce a lucrat electrician timp de 15 ani la “Moldcarton”, Ignat Bistrea a ajuns pe drumuri, fără vreo motivare. O dată pe săptămână, el suportă ruşinea de a se confrunta cu zecile de perechi de ochi din autobuzul care, până nu demult, îl ducea la serviciu. Acum, fără bani, merge să se întâlnească cu colegii care se află în aceeaşi situaţie ca şi el. “Poate se schimbă ceva”, este motivaţia omului, care nu are altă alternativă decât să spere.

Marţi, 10.00

Pentru angajaţii “Moldcarton”, care încă îşi mai aşteaptă salariile, sperând că îşi vor putea relua lucrul la întreprindere, locul şi ora întâlnirilor săptămânale sunt neschimbate. Indiferent dacă afară este ger sau plouă, aproape în fiecare marţi, la ora 10, colegii se întâlnesc în faţa fabricii pentru care au muncit cei mai productivi ani din vieţile lor. Ei vin aici la oră fixă, ca la serviciu. Discută între ei, îşi împărtăşesc noutăţile şi temerile şi fac planuri pentru marţea viitoare. Câteva zile de marţi sunt excepţii. Atunci, în aceeaşi componenţă, cu placate în mâini, protestează în faţa Guvernului.

“Vreau doar să lucrez”

Petru Zlotescu îşi aminteşte şi acum cât de mult a muncit la construcţia blocului în faţa căruia vine acum în fiecare marţi. În toamna anului 1985, s-a angajat la fabrică în calitate de electrician, dar a participat la lucrări de la punerea fundamentului blocului administrativ până la finisarea întregii construcţii. Avea 28 de ani. Atunci nu şi-ar fi imaginat nici pentru o clipă că fabrica la care a lucrat de la deschiderea acesteia îl va lăsa pe drumuri. În luna mai, el a fost pe foaie de boală, şi când a revenit, administraţia l-a obligat să depună cerere de eliberare. Vara mai lucrează pe deal, trage un cablu, încearcă să supravieţuiască, că la vârsta pe care o are nimeni nu-l mai ia la serviciu. Nu-şi vede viaţa în afara întreprinderii, din care motiv continuă să vină aici şi să-şi manifeste dorinţa de a lucra. “Nu cer nimic de la nimeni, vreau doar să lucrez”, spune bărbatul.

“Dumnezeu ştie cum ne descurcăm”

Colegul acestuia, Fiodor Caradja, a venit la lucru un an mai târziu, în 1986. A avut diferite funcţii, ajungând şef de schimb. Îşi aminteşte şi acum cu groază cum venea noaptea de la lucru, kilometri întregi pe jos, trăind la Ciocana. Până ajungea acasă, pantalonii îi erau atât de îngheţaţi, încât stăteau în picioare şi după ce erau dezbrăcaţi. Nici nu mai ţine minte numărul nopţilor muncite la serviciu, în afara programului, departe de familie. Din mai 2009, nu a mai primit salariu nici el, nici soţia sa, care şi ea era angajată aici. “Unul Dumnezeu ştie cum ne descurcăm”, spune cu lacrimi în ochi bărbatul. “Soţia nu-şi poate găsi în altă parte de lucru. Este specialist anume în acest domeniu, iar altă fabrică de acest fel nu mai este. Şi eu nu mai trebuiesc nimănui”, mărturiseşte bărbatul, care mai are 11 ani până la pensie. Nu ştie ce pensie va primi la bătrâneţe. Nu se mai poate angaja legal, pentru că nu a fost disponibilizat legal. Şi fără acte nu-l angajează nimeni când aude ce vârstă are.

“Dar drepturile noastre?”

Gheorghe Rusu, preşedintele comitetului sindical al “Moldcarton”, susţine că cei mai nenorociţi sunt angajaţii mai în vâstră, care, în mare parte, au lucrat aici întreaga lor viaţă. Rusu poartă cu el o geantă plină cu documente. Are şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, subliniată pe alocuri. “Toţi fac declaraţii, dar drepturile noastre? Ce facem cu ele?”, se întreabă retoric Rusu.

Gheorghe Rusu a trimis scrisori tuturor instituţiilor şi organelor posibile. Ar mai scrie, dar nici nu ştie unde şi cui. “I-am scris şi Reginei Angliei, doar că n-am primit nici un răspuns de la ea”, spune acesta. În scrisoare, angajaţii “Moldcarton” roagă Regina să oblige Compania “Major Assets Ltd”, care a devenit în iunie 2009 proprietară a întreprinderii, să respecte drepturile omului. Compania este înregistrată în Belize, stat aflat sub conducerea Majestăţii sale.

286 activează şi 3 lucrează

În iunie 2009, cea mai mare parte a angajaţilor au fost trimişi acasă, susţine preşedintele comitetului sindical al “Moldcarton”, Gheorghe Rusu, şi doar aproximativ 140 de persoane au rămas pentru întreţinerea şi conservarea utilajului.

La sfârşitul anului trecut, directorul “Moldcarton”, Igor Popov, a informat Inspecţia Muncii că la întreprindere activează 286 de salariaţi, dintre care doar 3 muncesc de facto, restul fiind în concedii forţate, de odihnă sau fără menţinerea salariului conform cererilor depuse. Restanţa la plata salariului pentru 149 de angajaţi, pentru perioada mai-noiembrie 2009, constituie aproape 1,5 milioane de lei.

Dumitru Stăvilă, inspector general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii, susţine că administraţia “Moldcarton” încalcă prevederile Codului Muncii şi că acest conflict colectiv de muncă poate fi soluţionat prin conciliere sau în instanţa de judecată. Pentru că sunt blocate conturile bancare ale societăţii, datoriile salariale pot fi percepute din contul patrimoniului unităţii, a declarat inspectorul.

Datorii rămase offshore

În mai 2002, Compania “Gasitera Suisse AG” din Elveţia, care este o structură din cadrul grupului “Itera”, a cumpărat 89,06% din acţiunile Combinatului “Moldcarton”, achitând statului suma de 2,15 mil. USD. Aceasta s-a angajat să investească 11 mil. USD în dezvoltarea producţiei întreprinderii, care la acel moment staţiona. În 2003, “Moldcarton” deja asigura 51% din necesităţile pieţei interne. În nici un an, “Moldcarton” nu a raportat profituri, ci doar pierderi de zeci de milioane de lei. În iunie 2009, cea mai mare companie de acest profil din regiune a fost vândută Companiei offshore “Major Assets Ltd”.

Angajaţii “Moldcarton” au propria părere despre ceea ce s-a întâmplat cu întreprinderea. Ei susţin că totul a fost pus la cale de către ruşi, pentru a elimina un concurent. Altfel, angajaţii nu-şi explică de ce nu aducea combinatul profit dacă din 2003 s-a mărit capacitatea de lucru şi s-au micşorat pierderile. Ei nu înţeleg de ce, în cazul în care într-adevăr existau probleme financiare, administraţia vindea producţia mult mai ieftin decât preţul real, dar şi falimentară, aceasta a construit în 2007—2008 o cazangerie extrem de scumpă, care n-a mai ajuns să fie dată în exploatare.

Tatiana EŢCO



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *