Angajarea persoanelor cu dizabilităţi din R. Moldova — între realitate şi ideal

Conform prevederilor Codului muncii al R. Moldova, persoanele cu dizabilităţi au dreptul de a munci şi de a acumula venituri la fel ca şi ceilalţi cetăţeni. În ce măsură, însă, le sunt respectate aceste drepturi, în condiţiile economice actuale? Beneficiază persoanele cu nevoi speciale de acces neîngrădit la piaţa locurilor de muncă?

Potrivit informaţiilor incluse în raportul Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2010/2011 “R. Moldova de la Excluziune Socială la o Dezvoltare Umană Incluzivă”, în 2008, doar 28,6% din totalul persoanelor cu dizabilităţi au reuşit să-şi găsească un loc de muncă, iar în 2009 – doar 11.4%. Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în  2010, s-au înregistrat 535 de persoane cu nevoie speciale care au solicitat un loc de muncă. Doar 15% dintre aceştia au reuşit să fie angajaţi.

Conform legii, ANOFM este instituţia responsabilă de identificarea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi aflate în căutarea unui serviciu. De aceste servicii, însă, beneficiază doar persoanele cărora li s-a atribuit gradul 3 de invaliditate. Deşi au capacitatea şi abilităţile de a efectua anumite munci, persoanele care au certificate cu gradul 1 şi 2 de invaliditate, sunt declarate inapte, din care cauză nu pot beneficia de asistenţă în căutarea unui loc de muncă, fiind nevoite să se descurce singuri.

Majoritatea antreprenorilor din R. Moldova sunt rezervaţi atunci când este vorba despre angajarea persoanelor cu dizabilităţi, deseori evitând acest subiect. Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, principalele motive din care patronii refuză să angajeze persoanele cu nevoi speciale sunt gradul înalt de dizabilitate, lipsa capacităţii de muncă, lipsa încrederii în forţele proprii a persoanelor cu dizabilităţi, productivitatea redusă a muncii etc.

Pe de altă parte, metodologia de determinare a invalidităţii, care este axată pe factori medicali, ar fi, în opinia autorilor Raportului Naţional de Dezvoltare Umană 2010/2011, printre impedimentele în calea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii. Totodată, ei constată dependenţa tot mai mare a persoanelor cu dizabilităţi de sistemul de protecţie socială. Multe dintre persoanele cu dizabilităţi care beneficiază de pensie şi alte indemnizaţii din partea statului, optează, mai degrabă, pentru menţinerea acestora decât pentru identificarea unui loc de muncă.

La moment, în R. Moldova există mai multe legi care garantează dreptul persoanelor cu nevoi speciale la piaţa locurilor de muncă. Există, de asemenea, şi anumite măsuri menite să le asigure accesul la locuri de muncă, însă acestea, în opinia reprezentanţilor Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, poartă mai mult un caracter declarativ. În pofida faptului că există stipulări în lege legate de protecţia persoanelor cu dizabilităţi, acestea nu sunt respectate din cauza absenţei mecanismelor de sancţionare şi de stimulare/promovare a angajării persoanelor cu nevoi speciale, concluzionează experţii.

La începutul lunii noiembrie, curent, Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, cu susţinerea financiară a Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională, a lansat un proiect al cărui scop este îmbunătăţirea accesului persoanelor cu nevoi speciale la locuri de muncă.  În mod specific, vor fi elaborate recomandări legislative pentru înlăturarea barierelor legale, care îngrădesc angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi. Totodată, vor fi sugerate ajustări ale legilor care ar încuraja antreprenorii să angajeze persoanele cu nevoi speciale.

ecomandările vor fi pregătite în cadrul unui studiu care va include, de asemenea, legislaţia naţională în domeniul muncii racordată la prevederile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Pe parcursul desfăşurării proiectului, persoanele cu dizabilităţi vor beneficia de consultanţă  juridică şi psihologică. Cetăţenii cu nevoi speciale vor fi instruiţi să elaboreze un CV pentru angajare şi vor fi asistaţi să identifice posturi de muncă vacante. Ei vor primi şi un ghid care îi va ajuta în procesul de angajare. De asemenea, va fi elaborat şi un ghid al angajatorului, pentru a încuraja patronii să angajeze persoanele cu dizabilităţi în companiile lor.

Integrarea persoanelor cu dizabilităţi în câmpul muncii e o problema complexă. Deseori, în spatele aparenţelor de persoane neputincioase, în unii oameni cu dizabilităţi se ascund adevăraţi profesionişti, oameni puternici şi talentaţi a căror aptitudini deosebite acoperă limitele pe care le au. Persoanele cu dizabilităţi au nevoie doar de nişte condiţii minime ca să-şi depăşească dizabilitatea şi să-şi folosească abilităţile unice, pe care le au.

Ion Bulicanu
Elaborarea şi publicarea acestui articol este posibilă graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Proiectului de Susţinere a Persoanelor cu Dizabilităţi din Republica Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Alexandru

    eu vreau sa va intreb ? eus persoana cu gradu 2 de invalid…dar merg pot sa vorbesc romina si rusa la perfectie…si vreau sa lucrez…puteti sa-mi oferiti un post de muna.sau o adresa unde va aflati ?

  2. valentina

    sint angajata la o intreprindere.din 2013 mi s-a stabilit grad de invaliditate accentuat ,pe termen de 1 an.Dupa a 4 luna am decis sa ma intorc la servici,deoarece pensia de invaliditate nici de piine nu-mi ajunge.Angajatorul cam incearca sa-mi puna bete-n roate,chipurile gradul de invaliditate nu-mi permite,ca am capacitatea de munca pastrata de 45 la suta s.a.Dar eu simt ca pot lucra,respectiv contractul de munca nu a fost suspendat ,caci altfel in genere nici nu vorbea cu mine.Cum sa procedez?Este vreo lege care sa -mi interzica sa lucrez?

  3. Natasa

    am o intrebare sunt persoana cu gradul 1 de invaliditate dar vreau sa lucrez .puteti sa-mi oferiti un post de lucru ?

  4. Ludmila

    Sint persoana cu gradul 1 de invaliditate, avut ictus cereblal,am 29 ani,au trecut trei ani de cind am avut ictusul
    puteti sa-mi oferiti ceva de lucru.

  5. Iurie

    Ma numesc Iurii si sint invalid de gr.2 as dori tare mult sa muncesc in cimpul muncii..cunosc romina si rusa as putea lucra la comp..in cfera ajent de paza..va rog numi refuzati..

  6. Ma numesc ion am 25 de ani am gradul 1 dar pot sa lucrez si mias dori o recomandare ca am dreptu sa ma angajez la artico am nevoie de job anume in incaperea aceea ajutatima va rog foarte frumos

  7. Dumitru

    Eu sunt invalid de gradul 2. Mi-am gasit de lucru insa conform deciziei CTDDCM nu am dreptul sa lucrez. Cum sa procedez in cazul acesta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *