Ana Vivdici despre „Şcoala Mea”: „Ce pot învăţa profesorii de la elevi şi părinţi?”
Până a fi aleasă în funcţia de şefă a Inspectoratului Şcolar Naţional, Ana Vivdici a fost directoarea Liceului „Mihai Eminescu” din Hânceşti. În 2014, liceul a fost parte a proiectului „Şcoala Mea”. Misiunea acestei iniţiative a Expert-Grup este să îndemne cetăţenii să contribuie, împreună cu autorităţile naţionale, regionale şi locale, la promovarea unor servicii în educaţie mai bune. Până în prezent, în cadrul proiectului au fost implicate 80 de gimnazii şi licee din R. Moldova. Ana Vivdici ne-a povestit ce a însemnat proiectul pentru ea şi pentru liceul din Hânceşti şi cât de utilă e astăzi experienţa acumulată atunci.
— Liceul „Mihai Eminescu” a fost printre primele şcoli participante la proiectul „Şcoala Mea”. De ce aţi aplicat?
— Atunci îmi doream foarte mult să învăţ şi să preiau experienţa de „traducere” a mesajului despre buget pe înţelesul părinţilor, profesorilor şi al elevilor. Am vrut să am un ajutor în descifrarea mecanismelor de consultare a opiniei publice, deoarece, într-o instituţie de învăţământ, profesorii au deja sarcinile lor şi timpul lor este destul de limitat.
„Şcoala Mea” nu ne-a oferit bani sau alte beneficii materiale directe. „Şcoala Mea” ne-a oferit oportunitatea de a învăţa cum să gestionăm propriile lucruri mai bine, în aşa fel încât ceea ce facem noi în fiecare zi să fie în beneficiul elevilor şi al părinţilor.
— Cât de utilă a fost pentru dvs. experienţa „Şcoala Mea”?
— Ca şi director, am aflat lucruri pe care îmi părea că le cunosc. Au fost o serie de chestionare completate online de profesori, părinţi şi elevi. Vă dau un exemplu. De la părinţi am aflat că ei nu prea ştiau ce se întâmplă în şcoală. În acel an, am avut numeroase iniţiative despre care discutam în fiecare săptămână cu elevii, cadrele didactice şi cu părinţii. Totuşi, părinţii nu ştiau despre proiectele liceului. Am mai aflat că părinţii credeau că avem taxă de şcolarizare, deşi nu aveam. Eram sigură că nu am cerut niciodată taxe. Asta m-a uimit. Şi încă ceva: lucruri pe care părinţii ar vrea să le schimbe în instituţie şi pe care ulterior am reuşit să le schimbăm împreună. Despre toate acestea nu am aflat de la ei, ci din chestionare. Atunci, am pus accent anume pe recomandările părinţilor şi elevilor.
— Dar cum aţi reuşit să stabiliţi comunicarea între administraţia liceului şi părinţi? Şi cum v-au folosit, în acest sens, instrumentele „Şcoala Mea”?
— Am început să înţeleg procesele, ce fel de resurse există, cum s-au cheltuit banii în anii trecuţi, ce economii s-au făcut. Am făcut o evaluare pentru anii precedenţi şi am comparat-o cu situaţia existentă în acel moment. A fost o analiză care a cuprins ultimii doi ani şi pe care mi-am propus să o prezint în cadrul unei audieri publice la care am invitat părinţi, profesori, elevi, inclusiv primarul localităţii. A fost o întâlnire la care cei prezenţi simţeau o anumită doză de tensiune. Fiecare se gândea la paralela făcută între cum a fost şi cum era atunci. Dar până la urmă a fost o audiere reuşită, pentru că am învăţat să promovăm un mesaj care să fie asertiv şi să îndemne la colaborare. Ce mesaj trebuia să transmit părinţilor? De ce trebuia să-i conving? Trebuia să le spun că noi nu avem nimic de ascuns. Că noi vorbim despre lucrurile care ne privesc pe toţi şi trebuie să fim deschişi pentru a admite că avem probleme, dar că împreună urmează să le depăşim. Şi aşteptăm reacţia lor, indiferent dacă e una pozitivă sau negativă. Asta era cel mai important.
— Iar audierea publică a fost un exerciţiu pentru a transmite acest mesaj?
— La audieri au fost foarte multe propuneri. Oamenii au simţit că într-adevăr opinia lor contează. Am zis atunci împreună că vrem ca toţi elevii noştri să fie bine alimentaţi şi că vom aloca bani din buget pentru asigurarea condiţiilor. Am mai spus că vrem un spaţiu în acest scop şi am început construcţia unei cantine, iniţiativă care, acum, e continuată de administraţia liceului. Am mai vrut să nu mai plouă în sala de festivităţi, de aceea am făcut o scenă, am găsit sponsori şi am reparat acoperişul. Nu am mai vrut să fie frig în sălile de clasă. Atunci am termoizolat faţada, am schimbat geamurile şi s-a făcut cald. Acum, în şcoală, toată lumea are internet şi computere de ultimă generaţie. Iniţial, părinţii erau împotrivă, de teamă că există riscul ca toţi copiii să stea toată ziua doar cu ochii în telefon, dar nu a fost aşa.
— În cât timp aţi reuşit să faceţi tot ce aţi enumerat?
— În trei ani. Până în 2015, atunci când am plecat, am reuşit să schimbăm tot sistemul de iluminare în sălile de clasă, să schimbăm băncile şi scaunele elevilor în funcţie de vârstă, să cumpărăm mobilier nou în cantină, să dotăm cabinetul de informatică şi biblioteca cu computere, să schimbăm mobilierul în vestiare, să premiem anual cadrele didactice, să atragem proiecte de investiţii şi educaţionale pentru copiii de etnie romă, să consolidăm echipa administrativă şi profesorală a liceului prin formări locale, naţionale şi internaţionale.
— Cât din banii cheltuiţi pentru toate acestea au fost din bugetul şcolii şi cât din resurse externe?
— Am folosit cam 25% din bugetul instituţiei, restul banilor au fost oferiţi de administraţia publică locală şi de partenerii naţionali şi internaţionali.
— Apropo, aţi comparat rezultatele chestionarelor de la începutul proiectului cu cele de la sfârşitul proiectului?
— Desigur. Era o mare diferenţă. Şi practica cu chestionarele o pun în aplicare şi la Inspectoratul Şcolar Naţional. La început, aceste formulare sunt acceptate cu greu, dar analizate ulterior, se dovedesc un bun instrument de evaluare a performanţei instituţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, a calităţii comunicării şi parteneriatului dintre şcoală-elev-părinte-comunitate.
Pentru a avea succes şi sprijin din partea actanţilor şi beneficiarilor educaţionali, şcoala trebuie să devină transparentă în gestionare, credibilă prin deschidere în comunicare şi feedback continuu, fără frica de a primi feedback negativ. Un feedback negativ este prilej pentru transformare constructivă a educaţiei şi nu trebuie să ignorăm existenţa feedback-urilor negative, ci să le gestionăm. Dacă nu sunt rezolvate, acestea degenerează în conflicte pe termen lung, continue sau violente, agresive sau latente, petiţii, sesizări etc.
În martie-iunie anul curent, am pilotat chestionare pentru părinţi, elevi şi cadre didactice în peste 50 de instituţii din ţară, chestionare destinate consultării opiniei beneficiarilor şi actanţilor, despre calitatea procesului educaţional, în procesul de autoevaluare a instituţiei şi evaluare internă a cadrelor didactice.
Beneficiarii şi-au expus opinia privind calitatea educaţiei oferită de instituţia de învăţământ. Nu spun că a fost un instrument ideal, deoarece în gestionarea procesului am depistat unele disfuncţionalităţi, pe care le vom corecta. Însă, consider crucial ca aceste chestionare să cuprindă componentele promovate de „Şcoala Mea”, dar şi de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Cadrele didactice percep chestionarele ca pe o notare a competenţelor lor, dar scopul consultării nu este de a da o notă profesorului, ci de a obţine un feedback din partea beneficiarului. Cadrului didactic i se oferă prilej de a reflecta asupra propriei activităţi şi impactul acesteia.
„Şcoala Mea” ne-a oferit posibilitatea de a ne implica şi post-factum în activităţi organizate în cadrul proiectului. Când participi la aceste evenimente, reprezinţi o sursă de experienţă pentru alţii ca tine şi devii un partener de dezvoltare.
— Ce sfat aveţi pentru echipele altor şcoli participante la proiectul „Şcoala Mea”?
— Să nu le fie frică să-şi împărtăşească experienţa învăţată cu elevii, părinţii, cadrele didactice, dar şi colegii din alte şcoli. Să încerce să asigure o durabilitate şi o continuitate a proiectului. Şi să nu le fie teamă să vorbească despre problemele lor. Cel mai important – să vorbească cât mai mult despre ceea ce fac.
