Principală  —  Ediţia PRINT   —   Am divorţat! Cum împărţim averea?

Am divorţat! Cum împărţim averea?

Dacă în articolele trecute vă spuneam că divorţul este un procedeu de lungă durată, dureros, plin de emoţii şi chinuri sufleteşti, atunci partajul sau împărţeala averii e şi mai complicată şi deseori „murdară”. Practica demonstrează că de cele mai multe ori, când soţii ajung să-şi împartă averea agonisită întreaga viaţă, uită de toţi anii petrecuţi împreună şi de dragostea care i-a unit cândva.

Partajul averii, de regulă, se face după pronunţarea divorţului, dar poate fi făcut şi în timpul căsniciei. Iar regula generală este că fiecare dintre soţi deţine câte jumătate din totalitatea bunurilor comune (în lege numită proprietate în devălmăşie). Prin bunuri comune se înţeleg absolut toate bunurile şi lucrurile care au fost cumpărate împreună de către soţi în timpul căsătoriei, până la pronunţarea divorţului. Aici intră: mese, scaune, ustensile de bucătărie, mobilă, tablouri, automobilul/automobilele etc., inclusiv bunuri imobile – terenuri, case, apartamente, garaje; acţiuni în societăţile comerciale înfiinţate în timpul căsătoriei.

Aşadar, potrivit Codului Familiei (art. 20) sunt proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul:

a) veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din:

  • activitatea de muncă;
  • activitatea de întreprinzător;
  • activitatea intelectuală;

b) premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.);

c) altor mijloace comune.

Bunuri în proprietate în devălmăşie a soţilor sunt, potrivit legii, bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi.

Sunt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile care au fost dobândite din ziua încheierii căsătoriei până în ziua încetării acesteia. Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobândite de către el în perioada cât soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia.

Totodată, legea recunoaşte şi noţiunea de proprietate personală a soţilor. Adică bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite (de exemplu donaţia) de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei. Lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de preţ şi altor obiecte de lux, sunt şi ele proprietate personală a soţului care le foloseşte, indiferent de timpul şi modul de dobândire.

Împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor

Soţii au şi de această dată două căi pe care ar putea să-şi împartă averea. Partajul se poate realiza frumos şi civilizat, dacă există înţelegere. Dacă nu există înţelegere şi orgoliile pun stăpânire pe soţi, se va naşte un proces îndelungat, istovitor şi extrem de costisitor, în finalul căruia amândoi pot obţine o hotărâre care să îi defavorizeze în egală măsură.

Prima variantă, pe care v-o sugerez şi eu, este calea amiabilă. Să ajungeţi la un numitor comun cu soţul/soţia privind modul în care veţi partaja bunurile. Mergeţi împreună la un notar şi stabiliţi toate aceste detalii într-un contract. Economisiţi foarte mult timp şi bani. Şi de îndată vă puteţi „bucura” de dreptul de proprietate ce v-a fost recunoscut. Întocmiţi o listă în care indicaţi concret ce bunuri aveţi şi felul în care doriţi să le împărţiţi. Negociaţi! Se poate întâmpla ca unul dintre soţi să primească bunuri mai scumpe ca valoare. În acest caz, ultimul trebuie să-l despăgubească pe celălalt soţ.

Dacă în acest contract este stabilită şi partajarea unui bun imobil (casă, apartament, teren), atunci după ce este semnat de către voi, mergeţi şi înregistraţi-l la Oficiul Cadastral Teritorial din raza teritorială unde se află bunul imobil. În baza contractului privind partajarea bunului imobil, organul cadastral teritorial va înregistra dreptul de proprietate şi va face înscrierile în registrul bunurilor imobile. Respectiv, dreptul de proprietate asupra bunului imobil sau a unei cote-părţi din bunul imobil se dobândeşte din momentul înregistrării în registrul bunurilor imobile.

Cea de-a doua opţiune este mai complexă. Dacă nu ajungeţi la o înţelegere, vă adresaţi cu o cerere privind partajarea averii în instanţa de judecată şi anume ea va decide felul în care bunurile vor fi împărţite. Instanţa va ţine cont neapărat şi de interesele copiilor minori. Deci, soţul în grija căruia rămân copiii poate primi o cotă mai mare din bunuri, pentru a nu înrăutăţi condiţiile de trai ale copiilor. În acest caz, cu siguranţă, aveţi nevoie de serviciile unui avocat, care v-ar putea ajuta să primiţi ceea ce vi se cuvine.

Probabil aţi auzit deseori vorbindu-se „pe bulevard” precum că doar unul dintre soţi a adus bani în casă, celălalt fiind mai mult „întreţinut”. Ori avea venituri mai mici, ori nu a fost angajat, ori s-a ocupat de educaţia copiilor. Este un caz tipic. Însă, chiar dacă regula stabileşte cote egale pentru soţi, asta nu înseamnă că această prezumţie nu poate fi combătută. Soţul care va putea dovedi că participarea sa a fost mai mare poate obţine mai mult.

Totuşi, dreptul la proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra soţului care nu a avut un venit propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor sau din alte motive temeinice.

Este important să cunoaşteţi şi faptul că, în caz de partaj, soţii împart nu numai bunurile pe care le au, ci răspund împreună şi de datoriile făcute. Dacă, de exemplu, în timpul căsătoriei, soţii au luat un împrumut bancar sau au luat bani cu împrumut de la o rudă, prieten etc., trebuie să stingă această datorie împreună (în mod normal, câte jumătate fiecare). Totodată, dacă soţii au avut „economii” depuse la bancă pe numele doar unuia dintre ei, asta nu înseamnă că titularul contului (pe numele cui sunt puşi banii) este şi proprietarul lor. După regula generală, această sumă de bani este împărţită egal de către soţi.

Sfat: Actualmente se practică o „metodă” foarte bună prin care puteţi fi lipsit de grija „împărţirii”. Dacă vă este teamă că vă puteţi pierde bunurile sau dacă nu doriţi ca celălalt soţ să pretindă la averea dumneavoastră, încheiaţi un contract matrimonial. Acest contract poate fi încheiat şi înainte de înregistrarea căsătoriei, dar şi după. Astfel, stabiliţi din timp care şi ce bunuri are şi cum vor fi împărţite în cazul unui eventual divorţ.

Corina OPREA, jurist