Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Admiterea 2011 — fără surprize

Admiterea 2011 — fără surprize

La instituţiile de învăţământ superior, pentru anul de studii 2011-2012, este preconizată înmatricularea a peste 50 de mii de candidaţi. 28 de mii dintre aceştia îşi vor urma studiile la buget, iar peste 21 de mii – în bază de contract.

Admiterea la universităţile din R. Moldova începe la 18 iulie şi se va încheia la sfârşitul lunii, a menţionat viceministra Educaţiei, Loretta Handrabura, subliniind că la locurile de studii universitare pot pretinde doar cei care au susţinut examenele de bacalaureat. „Rezultatele vor fi anunţate pe 5 august. Dacă cineva, din oarecare motive, nu a reuşit să-şi depună documentele pentru concursul de admitere în această perioadă, o va putea face în etapa a doua, care se va desfăşura în perioada 6-9 august”, explică Handrabura.

Cota-parte la admitere în învăţământul de zi se stabileşte după cum urmează: pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat – 90%, pentru deţinătorii diplomelor de studii medii de specialitate care solicită domenii de formare profesională în conformitate cu profilul studiat în colegiu – 10%. Se stabileşte cota de 15% din numărul total de locuri (la fiecare specialitate de formare profesională şi formă de învăţământ) prevăzute în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară, pentru:

a) copiii orfani şi copiii rămaşi fără îngrijirea părinţilor, cu statut de copil orfan;
b) copiii invalizi de gradele I şi II;
c) copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale;
d) copiii ai căror ambii părinţi sunt invalizi;
e) copiii ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei R. Moldova, precum şi la războiul din Afganistan;
f) copiii din familiile cu patru şi mai mulţi copii aflaţi la întreţinere.
g) copiii romilor;
h) tinerii care şi-au executat serviciul militar în termen.

Cât priveşte înscrierea la concursul de admitere, merită a fi reţinut că orice candidat are dreptul să se înscrie la concursul de admitere la cel mult trei specialităţi de formare profesională în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, a menţionat prorectorul pentru activitatea didactică de la USM, Otilia Dandara.

La cererea de înscriere la concurs se vor anexa următoarele documente:

a) actul de studii, în original cu anexa respectivă;
b) certificatul medical-tip (nr. 086-U), eliberat în anul admiterii; în funcţie de profil sau specialitate, instituţia de învăţământ poate organiza un examen medical suplimentar;
c) diplomele de gradul I-III obţinute de către candidaţi la concursurile şcolare republicane şi internaţionale pe discipline de studiu, precum şi diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri (olimpiade), expoziţii etc., organizate de către Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului sau de către ministerele de resort;
d) 6 fotografii cu dimensiunile 3×4 cm;
e) extrasul din carnetul de muncă (pentru persoanele angajate în câmpul muncii);
f) certificat despre componenţa familiei, eliberat de organele abilitate;
g) copiii orfani şi copiii rămaşi fără îngrijirea părinţilor, cu statut de copil orfan, prezintă o adeverinţă eliberată de organul de tutelă şi curatelă din localitate;
h) copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale prezintă actul de studii respectiv, iar cei care nu au învăţat în şcoli speciale prezintă un certificat eliberat de Comisia consultativă de expertiză medicală.
i) chitanţa de plată a taxei de înscriere.

Candidaţii la concurs vor prezenta personal buletinul de identitate, o copie a vizei domiciliului permanent al lor sau al părinţilor, livretul militar sau adeverinţa de premilitar. Cererea de înscriere la concursul de admitere, conform modelului aprobat de Ministerul Educaţiei, se depune  la Comisia de admitere a instituţiei de învăţământ. În cerere, candidaţii vor menţiona specialităţile (în ordinea preferinţei), limba de instruire, forma de învăţământ (de zi, cu frecvenţă redusă) pentru care optează la studii cu finanţare bugetară şi prin contract, cu achitarea taxei de studii.

În fiecare instituţie de învăţământ se constituie, prin ordinul rectorului, Comisia de admitere pentru organizarea, desfăşurarea şi supravegherea desfăşurării concursului de admitere, a mai menţionat Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică de la USM.

Ea afirmă că candidaţii la concursul de admitere la specialităţile din cadrul domeniilor generale de studii vor susţine până la trei probe de aptitudini.

Acestea sunt determinate prin decizia Senatului instituţiei respective de învăţământ pentru fiecare specialitate. Aceste probe se desfăşoară în primele patru zile după încheierea perioadei de depunere a actelor.
S-a produs o schimbare, pe care a confirmat-o dna viceministră, care constă în faptul că poziţia studentului se va modifica anual în funcţie de succesele academice. Dacă în anul I studentul a intrat la buget, în anul II el va trebui să treacă concursul din nou.

Rezultatele concursului de admitere se aprobă de către Comisia de admitere a instituţiei de învăţământ. În listele nominale, candidaţii sunt trecuţi în ordinea descrescătoare a mediei de concurs.

Candidaţii declaraţi admişi care nu se prezintă în instituţia de învăţământ timp de cel mult zece zile de la începutul anului de studii şi care nu prezintă acte de justificare în acest termen sunt exmatriculaţi. Pe locurile devenite vacante sunt înmatriculaţi următorii candidaţi din lista de admitere.

În R. Moldova sunt 30 de instituţii de învăţământ superior, inclusiv 17 instituţii de stat.

Daniela Artanciuc şi Inna Muntean, USM