Abuzul sexual în instanţă

Victimele abuzului sexual sunt dublu victimizate atunci când îşi caută dreptate în instanţa de judecată. O parte dintre acestea sunt nedreptăţite, iar după încheierea procesului, au nevoie iarăşi de suportul psihologului, deoarece atitudinea organelor de drept este una discriminatorie. Minorii abuzaţi, la rândul lor, sunt nevoiţi să înfrunte abuzatorii faţă-n faţă în instanţa de judecată.

Constrângerea victimelor începe însă înainte ca acestea să ajungă în faţa judecătorilor. Deseori, nici nu reuşesc să facă acest pas. Sub presiunea organelor de urmărire penală, victimele îşi retrag plângerile încă de la începutul anchetei. O parte dintre cele care nu renunţă la anevoiosul proces de anchetă se ciocnesc şi de neînţelegerea şi discriminarea “oamenilor legii”.

Acum câţiva ani, Nicoleta (nume schimbat, n.r.) a fost victima unui atac criminal. A fost ademenită întro maşină şi dusă într-o pădure, unde patru bărbaţi au violat-o în grup. Abia a doua zi, a ajuns la înapoi la căminul unde locuia. A povestit cele întâmplate unei rude, care a insistat să se adreseze la poliţie.

A scris o plângere pe care a dus-o poliţistului de sector. În scurt timp, acesta a chemat tânăra, spunându-i că ar fi discutat cu bănuiţii şi că ea singură ar fi fost vinovată de cele întâmplate, pentru că i-ar fi provocat prin comportamentul său. Drept urmare, poliţistul de sector a convins victima că ea este vinovată de cele întâmplate şi nu are rost să se plângă. Mai mult, tânăra practic a fost silită să-şi retragă plângerea. Tatăl său s-a adresat unei avocate.

Atunci când avocata Rodica Bevziuc i-a cerut poliţistului de sector să-i arate dacă plângerea Nicoletei a fost măcar înregistrată la poliţie, acesta nu a putut prezenta dovada. “A spus că n-a fost nimic înregistrat, deoarece s-a gândit că, dacă ei au găsit limbă comună şi sunt din sat, dintr-un raion, se cunosc toţi, nu se necesită această procedură”, povesteşte cu indignare avocata Bevziuc. La insistenţa avocatei, cererea victimei a fost înregistrată. A fost pornită o cauză penală şi cazul a ajuns în instanţa de judecată. Astfel de cazuri sunt multiple. Procesele durează câţiva ani din cauza lipsei de probe, iar victimele sunt puse în situaţia să relateze, iarăşi şi iarăşi, cele întâmplate, chiar şi în cazul victimelor minore. Lilia Gorceag, psihologă la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor şi Potenţialelor Victime ale Traficului de Fiinţe Umane, subliniază profunzimea traumei psihologice la care este supusă victima atunci când este nevoită să se afle în aceeaşi încăpere, dar şi în aceeaşi localitate cu abuzatorul, în special când e vorba despre o victimă minoră. O copilă de 13 ani a fost violată de un consătean. Procesul durează mai bine de un an şi jumătate. În această perioadă, fetiţa a fost audiată în prezenţa inculpatului, “acela făcând zâmbete ironice, făcând mutre, replici, care au afectat-o extrem de mult. Mai mult decât atât, el nici n-a fost arestat.

El trăia în acelaşi sat, în aceeaşi localitate, alături de ea, de fiecare dată zâmbind ironic când o întâlnea”, relatează psihologa.

Totodată, atunci când minorul se află în instanţă în prezenţa abuzatorului există riscul ca acesta să-şi retragă toate cele declarate anterior, deoarece “abuzatorul deja l-a victimizat. El este în poziţie de supus, subordonat. Este mai mic fizic. Este mai slab. Respectiv, este foarte uşor să intimidezi un minor şi să-l pui în poziţia de victimă, nefăcându-i nimic, doar fiind prezent acolo”, explică Tatiana Buianina, psihologă la Centrul Internaţional “La Strada”.

La începutul lui 2012, în unele judecătorii au fost rezervate camere pentru audierea copiilor – victime. Astfel, o încăpere mobilată şi dotată cu cele necesare, pentru ca un minor să se simtă confortabil, în care este amplasată o cameră video, un computer şi un microfon. Tot ce se petrece în încăpere poate fi urmărit din camera alăturată, unde stă judecătorul şi participanţii la proces. Dacă judecătorul sau altcineva dintre participanţii la proces au întrebări, le adresează grefierei, care le transmite în camera minorului.

Psihologul, care se află alături de minor, reformulează întrebările ţinând cont de vârsta victimei. “Se creează o ambianţă mai mult sau mai puţin relaxată, adică persoana minoră nu este în contact nemijocit cu ceilalţi participanţi la proces. Mă refer la inculpaţi, la alte părţi vătămate care au deja vârsta majoră”, spune Angela Bostan, vice-preşedinta Judecătoriei Hânceşti. Astfel de camere sunt doar în câteva centre şi judecătorii, care sunt însă insuficiente şi nu acoperă toate necesităţile. O mare parte din aceste victime continuă să fie audiate în sala de judecată.

Iurie Perevoznic, şeful Secţiei Drepturile Omului din cadrul Procuraturii Generale, consideră că astfel de camere sunt necesare şi în procuratură, susţinând totodată că “preconizăm, în 2013, să amenajăm în şase raioane camere de audiere în condiţii speciale. Mă refer la raionul Ocniţa, Soroca, Orhei, Anenii Noi, Leova şi Cahul”, declară procurorul. Pe de altă parte, utilizarea acestor camere ar fi benefică şi în cazul victimelor adulte. “În lege este scris că se desfăşoară audierea copiilor – martori, victime până la 14 ani, victime ale categoriilor de infracţiune cu caracter sexual, violenţă în familie, precum şi în alte cazuri, când este în interesele justiţiei”, declară Iurie Perevoznic. Până legea va fi aplicată în practică, victimele abuzurilor sexuale, în special în cazurile de trafic de persoane, sunt discriminate în instanţa de judecată. Asta pentru că în cazul abuzului sexual, abuzatorul aplică forţa, constrângerea, iar în cazul infracţiunii trafic de copii/adulţi, de regulă, aceştia sunt manipulaţi prin anumite metode psihologice, făcându-i să normalizeze situaţia de abuz şi, practic, reiese că ei înşişi acceptă sau îşi dau acordul pentru a fi exploataţi sexual. Natalia Bayram, avocată la Centrul Internaţional “La Strada”, îşi aminteşte cazul unui minor de 17 ani, victima traficului de copii, care a fost tratat discriminatoriu în instanţă: “Judecătorul, prin întrebările pe care i le adresa, l-a făcut responsabil de ceea ce s-a întâmplat”.

Drept rezultat, când a ieşit din sala de judecată, “el a zis că nu mai vine şi chiar dacă i se va întâmpla ulterior ceva, nu se va mai adresa organelor de drept, pentru că a văzut că justiţia a fost injustă cu el”, îşi aminteşte avocata. Atitudinea faţă de victimele adulte ale traficului uman este şi mai discriminatorie. Natalia Bayram consideră că această atitudine este marcată de stereotipurile existente în societate. “Poliţiştii, judecătorii, procurorii sunt parte a acestei societăţi. Până când societatea nu va înceta să fie reticentă sau să stigmatizeze victimele unor astfel de infracţiuni, situaţia nu se va redresa”, susţine avocata.