Principală  —  IMPORTANTE   —   A plecat din Moldova şi…

A plecat din Moldova şi a devenit campion al Franţei la fotbal în cârje

Despre Marian Sacacol se pot spune pe scurt câteva lucruri – este din R. Moldova, a făcut studii în domeniul sportului, a predat, a fost antrenor, a suportat un accident rutier şi are piciorul drept amputat. În prezent, locuieşte la Paris, lângă Stade de France, e membru al Echipei Franceze de Fotbal pentru Amputaţi (EFFA) şi e campion.

Spune că a plecat din Moldova aşa cum pleacă mulţi alţii – în căutarea unei vieţi mai bune. Totul s-a întâmplat la sfârşit de 2016. Respectiv, locuieşte în străinătate de un an şi jumătate. Când a ajuns în Franţa, deşi era din categoria persoanelor cu dizabilităţi, avea deja experienţă de fotbalist. Mai mult ca atât, participase şi la numeroase competiţii internaţionale – în Rusia, în Ucraina, la nivel european şi mondial. Ultima de care-şi aminteşte s-a desfăşurat prin 2007, la Volgograd, în Rusia. După aceea, membrii echipei sale nu şi-au mai dorit să joace, aşa că şi el a abandonat fotbalul.

Ceea ce a fost lăsat în urmă

Marian a activat ca antrenor în R. Moldova și este de părere că condițiile pentru antrenamente din Franța, inclusiv în școli, sunt mult mai bune decât cele de la noi

Acasă, Marian activa în calitate de profesor de cultură fizică. Sportul era atât o ambiţie a sa, cât şi a tatălui său, care începuse să antreneze din dorinţă, deşi după aceea mai avea şi ore.

Şi-a început activitatea pedagogică la Liceul „Elena Alistar”, din Chişinău, unde a rămas până în 2008. După aceea, s-a lăsat pentru puţin timp de învăţământ şi şi-a continuat cariera în fotbal, la Dinamo Bender. A antrenat copii, apoi a trecut la echipa de fete.

În 2011, s-a reîntors la baştină, în raionul Ungheni, unde iarăşi a fost profesor, antrenând şi echipa sportivă de fete din Ungheni. „Am adunat rezultate destul de bune – locurile I, II şi III la campionatul R. Moldova de junioare, categoria14-16 ani”, spune bărbatul.

El mai adaugă că condiţiile de antrenament în Franţa sunt cu mult mai bune decât cele din Moldova, inclusiv în gimnazii. „Nu pot să spun că în Moldova nu erau condiţii bune, tot făceam regulat antrenamente la Şcoala specializată nr. 4, aveam susţinere din partea Federaţiei de Fotbal. Însă aici, fotbalul pentru persoane cu dizabilităţi se află într-un fel de creştere, e în dezvoltare. Cupa Franţei se desfăşoară anual. Am observat că au crescut şi rezultatele faţă de anul trecut. De asemenea, condiţiile pentru antrenamente sunt la un nivel mai înalt. Sălile, chiar în gimnazii, dispun de o dotare tehnică care nici nu se compară cu cea de la noi. Gimnaziile au câte două săli de sport, şi acestea nu sunt 12/24, ci la nivel standard”, susţine Marian.

Cum s-a dat prima pasă

Întrucât în R. Moldova a activat în specialitate, şi-a dorit să facă acelaşi lucru şi în Franţa. Dar, aşa cum ţara s-a schimbat, s-au schimbat şi posibilităţile.

Marian spune că comunicarea nu e tocmai uşoară, dacă nu ai un nivel foarte avansat în franceză. De altfel, adaptarea a fost puţin dificilă tocmai pentru că limba o cunoştea la nivelul la care a studiat-o în şcoală, acum 20 de ani – „dar, ceea studiem noi acasă e foarte diferit de limba vorbită aici”.

Oricum, discutând cu francezii, a însuşit-o repede, iar acum vorbeşte fluent. De ajutor i-au fost şi fraţii mai mici, stabiliţi pe tărâm francez de peste 4 ani. „Datorită lor, m-am adaptat mai uşor. Suntem la Paris cu familia, copiii merg la şcoală aici”, povesteşte bărbatul.

Totuşi, odată ajuns în Franţa, avea nevoie de echivalarea studiilor, dacă îşi dorea să activeze în specialitate. Opţiune exclusă. „Prin urmare, am decis să mă încadrez în alt domeniu”, argumentează el. A muncit o vreme ca şofer personal, la o companie de transport de tip uber, unde se lucrează prin aplicaţie de telefon. Acum, activează în domeniul plomberiei (instalaţii sanitare, n.r.) şi electricităţii.

Aşa s-a întâmplat că într-una din zile, când avea timp liber, a făcut legătură cu un moldovean, care de asemenea e stabilit în Franţa, şi care juca şi el fotbal. Ulterior, în contextul unui meci amical, a făcut cunoştinţă cu echipa Franţei de Fotbal pentru Amputaţi. „Am aflat de echipa lor, de fotbalul pe care şi ei îl joacă în cârje, pentru amputaţi. Am păstrat legătura cu ei, iar ulterior am participat la un stagiu”, menţionează Marian. Astfel, s-a dat prima pasă.

Recent, Marian Sacacol a participat la Cupa Franței la Futsal pentru persoane cu dizabilități, unde a devenit dublu campion al Franței, împreună cu echipa

„Finala era în mâinile noastre. Rămânea să ocupăm locul întâi”

De curând, Marian Sacacol a participat la ceea ce se cheamă Cupa Franţei la Futsal (versiunea interioară a fotbalului clasic, n.r.) pentru persoane cu dizabilităţi, unde a devenit dublu campion al Franţei, împreună cu echipa.

„Adesea, fac antrenamente aici, în regiunea pariziană. Merg în multe turnee la nivel regional. Am observat rezultate bune. Recent, am participat şi la Cupa Franţei. Am obţinut ce mi-am dorit. Cei de aici au contat pe mine – începeam meciurile printre primii cinci jucători. Acum, sunt bucuroşi de ceea ce reuşim să facem împreună.

La acest ultim eveniment, legat de Cupa Franţei, din jocul cu prima echipă era clar că finala e în mâinile noastre. Rămânea de ocupat locul întâi. Şi cu cealaltă echipă, până în semifinală, a fost foarte uşor. Am marcat primul gol, echipa a egalat. Era un pic de tensiune. Apoi, am câştigat uşor. Finala a fost ceva mai dură. Dar, s-a terminat cu victoria noastră – am făcut 1-0”, îşi aminteşte bărbatul.

Echipa franceză din care face parte Marian are în mod regulat stagiuni. Cu puţin timp în urmă, au avut un cantonament la Lyon, apoi un meci amical. Pentru că lucrează, el nu-şi poate permite să participe la toate acestea. Se consolează însă cu imaginea parizienilor care aleargă dimineaţa devreme.

„Stagiunile sunt foarte regulate, dar fiindcă eu şi muncesc, nu-mi permit să merg la toate activităţile preconizate. În weekend, dacă toţi membrii din regiunea pariziană sunt disponibili, mergem la meciuri amicale, în antrenamente. Ies şi în timpul liber, stadioane sunt foarte multe, destul de aproape, lucru care la noi e mai rar. Ceea ce m-a impresionat aici e că toată lumea aleargă. În Moldova, dacă cineva aleargă, e privit ciudat, iar aici, te poţi trezi la miezul nopţii şi să vezi cum oamenii aleargă”, încheie Marian Sacacol.