Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   7 aprilie în LISTA TORTURII…

7 aprilie în LISTA TORTURII (II)

Primăria municipiului Chişinău continuă completarea bazei de date a persoanelor care au avut de suferit în urma protestelor din 7 aprilie 2009. În temeiul apelurilor rudelor şi al mărturiilor celor care au fost reţinuţi şi maltrataţi după 7 aprilie, a fost completată o listă de  371 de tineri. Circa 160 de persoane au fost contactate, fiind acumulate mărturiile şocante ale acestora.
ZdG continuă publicarea datelor colectate de Primărie

Alexandru Gaiţu a protestat paşnic. În cele 6 zile de arest, i-a fost intentat un dosar penal. Alexandru a fost arestat acasă. La poliţie a fost bătut, fiind forţat să semneze că ar fi primit bani pentru a participa la protest. I-a fost luat telefonul mobil, pentru a «identifica» dovezi că a participat la eveniment. Până la urmă, dovezi nu i-au fost prezentate.
Alexei Galchin a fost  reţinut la 8 aprilie, în centrul Chişinăului. El nu a participat la acţiunile de protest, dar a fost închis timp de 10 zile, fiindu-i intentat dosar penal.

Oleg Galchin a fost reţinut împreună cu fiul său în centrul capitalei, deşi nu a participat la proteste. Galchin a fost dus la Comisariatul General de Politie, unde a fost bătut.

Ruslan Goluţă a fost reţinut pe data de 8 aprilie în faţa Guvernului, fiind eliberat peste 9 zile, pe 17 aprilie.

Sergiu Gorceac a fost reţinut în sectorul Centru pe data de 8 aprilie, fiind deţinut în arest la domiciliu.

Ion Gorgofschi a fost maltratat, după ce a fost reţinut pe 8 aprilie.

Alexandru Greans nu a participat la proteste, dar a fost reţinut şi maltratat de poliţişti.

Ion Guiban a fost reţinut la ieşire din or. Chişinău, fiind maltratat de poliţie.

Alexandru Larionov este student. El s-a aflat în arest timp de 11 zile, fiindu-i intentat un dosar penal. În urma arestului, tânărul s-a ales cu comoţie cerebrală şi cu o severă maladie de rinichi –  pielonefrită. A fost reţinut acasă, în sectorul Botanica, în ziua de 9 aprilie, fiind dus la CPS Ciocana. Acolo a fost bătut încontinuu, timp de o oră, a doua zi fiind transferat la CGP de pe str. Tighina, unde a fost forţat să facă declaraţii false în faţa camerei de filmat. Alexandru a fost bătut de 7 poliţişti. Totodată, i-a fost oferit un avocat din oficiu, care, iniţial, le-a cerut părinţilor 3000 de lei şi  200 de euro, fără a fixa aceste sume în vreun contract sau în vreun bon de plată.

Serghei Laşcu a fost reţinut pe data de 8 aprilie, deşi a participat paşnic în cadrul acţiunilor de protest. El a fost dus la CGP, unde a fost maltratat. I-a fost aplicată o pedeapsă cu închisoare pentru 30 de zile, timp în care s-a aflat în izolatorul de detenţie preventivă.

Ion Macarenco nu a participat la acţiunile de protest, dar a fost reţinut pe data de 8 aprilie, fiind dus la CGP, unde a fost ţinut timp de 4 zile, fiind bătut fără vreun motiv, potrivit fratelui său.

Ghenadie Mamadaliev a fost reţinut şi maltratat pe data de 8 aprilie.

Victor Mamadaliev a fost reţinut şi maltratat grav, suferind contuzii ale ţesuturilor moi ale capului.

Marcel Caisân este elev. El a protestat paşnic la 7 aprilie. Când a fost reţinut, a fost maltratat de poliţişti, fiindu-i refuzată asistenţa medicală.

Vitalie Mateiescu a fost reţinut şi maltratat de poliţie. În urma maltratării, s-a ales cu probleme de sănătate, el suferind de o boală de rinichi.

Igor Mihalachi a fost reţinut pe 7 aprilie şi eliberat în scurt timp. Mihalachi a depus o cerere la Procuratură, contestând reţinerea sa abuzivă, dar a retras-o ulterior, deoarece era purtat pe drumuri.

Dan Mogâldea a protestat paşnic. El a fost reţinut pe data de 7 aprilie, fiind maltratat de poliţişti. Mogâldea a stat în detenţie timp de 12 zile.

Vasile Moraru este student. A fost reţinut pe 8 aprilie. Timp de 48 de ore s-a aflat în izolatorul de detenţie preventivă al CGP. La momentul reţinerii, i-a fost luat telefonul mobil. Deşi a depus o cerere, insistând să-i fie restituit telefonul, nici până astăzi nu a primit răspuns la solicitarea sa.

Mihai Moroşanu nu a fost reţinut, dar, în urma unei explozii, provocate de poliţişti, s-a ales cu comoţie şi contuzie, fiind internat la Spitalul de Urgenţă, unde a urmat un tratament timp de 5 zile. Mihai a continuat tratamentul la spitalul Sfânta Treime, timp de 7 zile.

Andrei Munteanu a protestat paşnic. A fost reţinut, transportat la Comisariatul de Poliţie Buiucani, unde a fost bătut până la leşin, alegându-se  cu comoţie cerebrală, contuzii pe spate. Avocatul din oficiu i-a cerut 600 de euro în schimbul eliberării.

Vadim Sărăcuţă nu a participat la proteste. La 07.04.2009, însă, a fost reţinut de poliţişti, fiind bătut. Sărăcuţă a fost dus într-un garaj, în care se aflau alte 50 de persoane arestate. Ulterior, la CGP, a fost forţat să semneze nişte hârtii cu un conţinut necunoscut. Timp de 2 zile a stat fără apă.

Alexandru Sărăteanu are 21 de ani. El nu a participat la acţiunile de protest, dar a fost reţinut pe data de 7 aprilie în centrul Chişinăului. Câţiva poliţişti l-au dus la CGP, unde a fost maltratat şi bătut cu pumnii şi cu picioarele. Ulterior a fost dus la Penitenciarul din Taraclia.

Gheorghe Stroiu a fost reţinut la 07.04.2009, în microbuzul Chişinău-Cahul. Pasagerii din microbuz nu au participat la protest. În timpul reţinerii a fost bătut. A fost dus la CGP, fiind închis într-o celulă în care se aflau alte 10 persoane.

Serghei Şuleanschi are 20 de ani. La 07.04.2009, în timp ce se întorcea de la antrenament, a fost reţinut  în centrul Chişinăului, fiind bătut. La 16.04.2009 a fost eliberat. Timp de 9 zile, cât s-a aflat în detenţie, a fost ţinut în condiţii inumane.

Eugen Suruceanu are 26 de ani. A protestat paşnic în ziua de 07.04.2009. Noaptea, în jurul orei 1, în timp ce se întorcea de la o zi de naştere, fiind în zona centrală a Chişinăului, asupra lui au tăbărât  câteva persoane îmbrăcate în civil, având panglici albe la mână. În timpul bătăilor şi-a pierdut cunoştinţa. I-a fost traumatizat capul, nasul, urechea, suferind multiple fracturi. I-au fost furate lucrurile personale. Aproape 2 zile a stat fără apă, hrană, fiind lipsit de posibilitatea de a telefona acasă.

Eugeniu Tănase a fost reţinut pe 9 aprilie, la locul său de muncă. A fost dus la Comisariatul Ciocana, ulterior transferat la CGP.  A fost reţinut timp de 7 zile. În urma bătăilor s-a ales cu multiple hematoame pe spate, coaste, la ochiul drept. Acuză dureri de cap şi de spate. După ce a fost reţinut, i-a fost luată forţat încăperea pe care o arenda. Poliţia a refuzat să intervină.

Vitalie Trohin este student. El nu a participat la proteste, dar a fost reţinut, pe 10 aprilie, fiind maltratat la CP Ciocana. Trohin a fost eliberat după 7 zile de arest.

Mihail Tudorache este student. El a fost reţinut pe 9 aprilie, lângă casă. Ulterior a fost dus la Drochia, unde a stat închis timp de 8 zile.

Adrian Ţurcanu a fost reţinut în timpul serviciului, fiind maltratat.

Alexei Ţurcanu a fost reţinut pe 09.04.09, fiind dus la CPS Ciocana. Ulterior, din cauza arestului, a fost disponibilizat de la serviciu.

Ion Verdeş este student. El nu a participat la proteste, dar a fost reţinut şi bătut crunt la Comisariatul de Poliţie Centru. Acolo a fost maltratat ore în şir de către poliţişti, fiind forţat să semneze declaraţii precum că ar fi participat la proteste. I s-au adus acuzaţii de sustragere a unor bunuri din incinta Parlamentului. I-a fost refuzat dreptul la apărare.

Zeci de tineri au depus declaraţii la Primăria Chişinău, solicitând anonimatul, pe motiv că ar avea frică de consecinţe.

Primăria Chişinău este în căutarea unor parteneri pentru organizarea unui program de reabilitare a tinerilor maltrataţi de poliţie.