Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   3 copii bat la uşa…

3 copii bat la uşa Primăriei

O familie cu 3 copii minori protestează de câteva zile în faţa Primăriei Chişinău. Aceştia cer să le fie permis accesul în locuinţa în care au viză de reşedinţă şi care a intrat în posesia părinţilor unuia dintre soţi încă în 1982.

În anul 1982, Zoia Duca, fiind lucrătoare la SA  ”Alimentarmaş”, una dintre principalele întreprinderi din R. Moldova producătoare de utilaj tehnologic pentru prelucrarea produselor agricole şi fabricarea produselor alimentare, a primit, printr-un ordin de repartiţie, odăile 405 şi 406 din apartamentul nr. 14 de pe str. M. Sadoveanu din capitală. În 1996, odăile respective au fost transmise lui Iurii Vendereu, care ulterior le-a privatizat, timp în care Primăria Chişinău elibera ordinul de repartiţie a unui alt apartament pentru familia Duca, situat pe str. Ginta Latină.

Pentru că respectiva locuinţă era deja ocupată, Zoia Duca, împreună cu familia, nu s-a putut muta cu traiul în el. Ulterior,  acel ordin de repartiţie a fost declarat nul de către Primărie. În tot acest timp, familia Duca locuia în odăile 405 şi 406, chiar dacă ele erau privatizate de către Iurii Vendereu. În anul 2005, Vendereu s-a adresat în judecată, solicitând evacuarea familiei Duca din acele odăi. În 2005, Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ al CSJ a decis evacuarea familiei reclamantei din odăile litigante, cu obligarea Primăriei mun. Chişinău de a-i acorda alt spaţiu locativ.

Ministrul Tănase le-a dat dreptate

Un an mai târziu, evacuarea a fost suspendată, “până în momentul în care primăria nu va acorda alt spaţiu locativ familiei Duca”. În ciuda acestui fapt, Iurii Vendereu, în august 2009, a demontat uşa veche de la odăile litigante şi a instalat altă uşă, de metal, iar Zoia Duca şi familia sa nu pot beneficia de acel spaţiu locativ. În februarie 2011, ministrul Justiţiei de atunci, Alexandru Tănase, afirma într-o scrisoare că “până la executarea documentului privind acordarea de spaţiu locativ familiei Duca, evacuarea lor din odăile vizate este imposibilă”.

Din 2009, familia Duca nu a mai putut însă călca în acele odăi, unde au viză de reşedinţă. Deşi a încercat în nenumărate rânduri să intre în acele odăi, s-a ciocnit de refuzul lui Iurii Vendereu, care i-a îndemnat să ceară loc de trai de la primărie. Între timp, fiica Zoiei Duca, Diana, s-a căsătorit cu Ruslan Harea. Cei doi au adus pe lume 3 copii, David – 4 ani, Maria Magdalena – 3 ani şi Solomon – 1 an şi jumătate. Împreună cu soţul, Diana şi-a căutat dreptatea la toate autorităţile posibile. Au scris plângere la Procuratura Generală, Ministerul de Interne, Guvern sau Primărie. Au mers chiar şi în instanţa de judecată, care însă nu le-a dat dreptate.

Vineri, 21 octombrie, cei doi soţi împreună cu cei 3 copii au apelat la ultima armă. Protestul în faţa Primăriei Chişinău, cea care este obligată, conform deciziei de judecată, să le ofere spaţiu locativ.

Înainte de a se întâlni cu primarul Dorin Chirtoacă, Diana şi Ruslan au mers la Direcţia Locativ-Comunală. Responsabilii de acolo le-au spus însă că nu-i pot ajuta, pentru că nu există apartamente libere. Le-au solicitat să aştepte, “până când vă va veni rândul”. Neoficial, le-au spus însă că asta s-ar putea întâmpla peste vreo 20 de ani. Au apelat şi la ajutorul Svetlanei Chifa, şefa Direcţiei municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului din cadrul Primăriei. Aceasta a organizat adăpostirea familiei cu cei 3 copii într-un centru unde sunt adăpostite persoanele fără loc de trai. Peste doar 2 săptămâni, le-a propus 1300 de lei pentru a plăti chiria unui apartament. “Am căutat un asemenea apartament, dar nu am găsit. Nimeni nu acceptă 1300 de lei pentru a primi la gazdă 5 persoane. Oricum, primăria se angajase să ne plătească chiria doar o singură lună, pe urmă trebuia să ne batem noi singuri capul”, ne-a spus Diana Harea. “Este decizia instanţei, precum că Primăria trebuie să ne dea apartament. Dacă nu au acum, să ne plătească ei chiria unuia, până când vor avea posibilitatea să onoreze decizia instanţei de judecată”, propune Diana Harea.

Chirtoacă a fost “rece”

Întâlnirea cu Dorin Chirtoacă a avut loc pe holurile primăriei. Acesta le-a reproşat celor 2 soţi faptul că încearcă să-l şantajeze prin intermediul celor 3 copii. “Tu vii cu copiii pe frigul ăsta. Cui îi trebuie asta? Nu e corect. Nu e normal să şantajezi aşa”, le-a reproşat Chirtoacă. “Eu am ajutat nu o singură familie şi am să mai ajut în continuare, dar nu am să accept când sunt luat peste picior…”, a spus Chirtoacă, care a plecat fără a oferi o soluţie familiei Harea.

Acum, cei cinci trăiesc mai mult din mila trecătorilor, care îi ajută cu bani sau cu sfaturi. Nu au un loc de trai stabil, iar din acest motiv copiii nu pot frecventa grădiniţa. Niciunul dintre cei doi soţi nu este angajat legal în câmpul muncii.
Vadim Brânzaniuc, şeful Direcţiei Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Chişinău, ne-a spus că de problema familiei Harea se ocupă viceprimarul Vlad Coteţ. Brânzaniuc a precizat că această familie va primi un apartament pe str. L. Deleanu, în momentul în care acel bloc va fi dat în exploatare. “Nu este adevărat că dna Chifa a spus că le va da 1300 de lei pentru a închiria un apartament. Situaţia e puţin altfel. S-a luat legătura cu CP Ciocana, pentru a rezolva problema cu accesul în odăile de pe Sadoveanu”, a punctat Brânzaniuc.

Viceprimarul Vlad Coteţ ne-a spus că acum se ocupă de acest caz. “Ce putem face noi? Primăria este obligată să le dea apartament. Le va da. Dar faptul că nu le este permis accesul în odăile de pe Sadoveanu nu e vina noastră. Nu putem face nimic. Ei trebuie să apeleze la Procuratură şi la Poliţie pentru a rezolva problema. Noi încercăm să-i ajutăm cum putem. Chiar acum voi da indicaţii direcţiei locativ-comunale să se ocupe mai intens de acest caz. Îmi pare rău că stau 3 copii în frig”, a conchis Coteţ.

Victor MOŞNEAG