Ziua Memoriei şi a renumărării combatanţilor

2 martie 2011. Monumentul «Mama îndurerată», complexul memorial «Eternitatea». În timp ce principalii oficiali din stat ţineau discursuri pompoase despre patriotism, apărarea patriei şi eroi, discursuri care, de altfel, diferă puţin de la an la an şi de la politician la politician, majoritatea combatanţilor prezenţi, cei care, acum 19 ani, au simţit pe propria lor piele cum se apără independenţa ţării, stăteau mai în spate, printre copacii din parc şi, grupaţi câte doi, trei, patru, discutau despre problemele lor de rutină.

«Ce mai face Jora?», «Da ce, îi drept c-o murit Ion?», «Ai ştiut că Zelinschi îi la spital?», «Vouă v-o tras gazul? Că la noi încă n-au ajuns.», «La sanatoriu de când n-ai fost?» sunt fragmente din discuţiile camarazilor de arme.

În fiecare an, la 2 martie, zi în care R. Moldova a primit statutul de membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi în care a început, în mod oficial, războiul de pe Nistru, ambele evenimente au avut loc în urmă cu 19 ani, participanţii la conflictul armat se întâlnesc pentru a-şi aminti despre acţiunile prin care au trecut, pentru a-i pomeni pe cei căzuţi pe câmpul de luptă, pentru a discuta problemele cu care se confruntă, dar şi pentru a se renumăra, cei care mai sunt în viaţă.

«Este unica zi când putem să ne întâlnim, să vedem cine a mai rămas în viaţă, pentru că în fiece an suntem tot mai puţini. Este ziua când ne aducem aminte cu toţii prin ce am trecut», spune Oleg Păun, în timp ce camarazii săi îl strigă să se grăbească, ca să nu se piardă de grup. Vin la acţiunile de comemorare în aceleaşi grupuri în care au fost şi pe câmpul de luptă, doar că în componenţă mai redusă. Unii nu mai sunt, iar alţii, nu pot veni la Chişinău, fie că nu au bani, fie că nu au sănătate.

Cu câte o floare-două în mâini, combatanţii s-au întâlnit în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală, după încheierea slujbei de pomenire, ţinută la Catedrala „Naşterea Domnului“. Şi-au dat mâna şi s-au îmbrăţişat emoţionaţi, după care, cei care au lipsit de la eveniment în anii anteriori au povestit ce motive au avut de nu au venit. Încălţăminte roasă, haine care nu sunt la prima tinereţe, dar care pentru o bună parte sunt cele mai bune din garderobă, feţe pe care se intuieşte sărăcia, chiar şi atunci când zâmbesc, aşa arată dintr-o parte majoritatea combatanţilor. Sigur că nu toţi sunt aşa.

Marşul de comemorare, care a pornit din faţa Guvernului până la complexul memorial «Eternitatea», pentru unii a fost o ocazie de a depăna amintirile, pentru alţii, un test de rezistenţă. Pentru foarte mulţi trecători, convoiul de oameni, alcătuit în mare parte din bărbaţi, rămaşi tineri doar în suflet, a stârnit curiozitate. «Da şi-s cu dânşii?», «Şi zî îi az?», se întrebau chişinăuienii blocaţii în staţiile de troleibuz. «Glupâe liudi», se auzi un reproş în adresa mulţimii la o intersecţie.

Ajunşi deja la memorial, de Constantin Cornecu, un combatant care ţinea pe umăr un tricolor, se apropie un alt combatant care-l întreabă curios, dar şi agresiv puţin, de ce a venit cu steagul României. «Pentru că sunt român», îi răspunde acesta şi începe să-i povestească istoria arborelul său genialogic. «Nu trebuia să-l aduci», spune cel de a-l doilea, în timp ce pleacă fără a asculta sfârşitul povestirii. Cornescu, care la viaţa lui a fost şi profesor şi paraşutist, în 1992, când s-a început războiul, era poliţist în Străşeni. Spune că pentru faptele sale pe câmpul de luptă, urma să primească ordinul «Ştefan cel Mare», dar a fost decorat cu medalia «Pentru vitejie», pentru că se aventurase şi criticase conducerea ţării. Acum, la o distanţă de aproape 20 de ani, face acelaşi lucru, critică «puterea», cum se exprimă el, «pentru că nu au putut să pună piciorul în prag». Constantin pune punct discuţiei când de el se apropie un alt bărbat. «Îl vedeţi? E fratele meu, Gheorghe. Îi cu cinci ani mai mare. A fost şi el la luptă, voluntar», spune mândru combatantul.

Mai într-o parte, probabil cel mai mic dintre participanţi, un copil de vreo 3 ani, se joacă în zăpadă. Pe Vlăduţ nu prea pare să-l intereseze ce se întâmplă în jur. Tatăl acestuia spune că şi-a adus copilul aici şi aşa va face şi în anii următori, pentru a-i arăta că bunicul său, care a luptat pentru apărarea ţării, este un erou.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Andrei Panait

    Cinste si onoare tuturor luptatorilor Moldoveni – armata, precum si voluntari – care au luat parte in razboiul moldo-rus in 1992. Intotdeauna voi regreta ca ajutorul Romaniei a fost insuficient, daca nu chiar neglijabl, pentru a cucerii o independenta si mai mare fata de ce mai ramase din uniunea sovietica de atunci, astazi Federatia Rusa, dar chiar si asa, rezultatul nu a fost cu totul unul rau. Cred ca exista o baza pentru o pace reala, cu respect pentru toate partile implicate, cea mai importanta dintre care este din pacate populatia romanofona din Transnistria, precum si orice persoana, indiferent de etnice sau comunitate, care isi doreste si pretuieste o autodeterminare si o libertate politica sau culturala adevarata pe malul stang, ci nu ce este prezentat in fantasmogoriiile de propaganda smirnoviste. Zic “din pacate” fiindca raman inca atatea probleme nerezolvate: sechestrarea unor nevinovati ca Vardanean, Cazacu si multi altii, precum si drepturile la limba, scoala si alfabet. De vina este nu numai regimul separatist, dar si Rusia, si, sa nu uitam, Chisinaul, care in loc sa pluseze pe aceste puncte in mod real (are parghii, cum ar fi interzicerea de calatorie, dosare penale, arestarea persoanelor responsabile, confruntare directa, blocade samd la un adica, dar nu le foloseste; trebuiesc aranjate dinainte scenariile si operatiunile, pentru a primii sprijin din partea unor partide terte), doar vorbeste si “condamna”. Nistrenii si ei cauta ceva, si trebuie aflat ce este acel ceva, si intrat in joc, pentru a creea un mediu mai civilizat, scopurile principale fiind respectarea drepturilor omului fundamentale, si libera circulare, fara hartuire. Aceste lucruri cred ca pot fi realizate.

  2. costel

    ONOARE ROMANILOR BASARABENI CAZUTI PT LIBERTATE IMPOTRIVA OPRESORULUI RUS DIN TRANSNISTRIA,E ADEVARAT AJUTORUL FRATILOR ROMANI A FOS INSUFICIENT DAR DESTUL DE IMORTANT ,S-A NU UITAM CA LUPTATORI BASARABENI SE LUPTAU CU PIETRE SI PRASCHII IMPOTRIVA RUSILOR SI CAZACILOR TRANSNISTRENI CARE ERAU DOTATI DE ARMATA A – 14-LEA ,POATE TREBUIEA AJUTATI MAI MULTI CU ARME SI BANI DAR AM AVUT UN CONDUCATOR NUMIT ILIESCU UN COMUNIST BOLSEVIC CRESCUT LA MOSKOVA,U TRADATOR DE NEAM SI TARA ASA CUM SUT MULTI SI IN BASARABIA

  3. AVRAAM

    Costel…A FOST RAZBOI…ILIESCU E EROU…COMANDANTUL DETASAMENTULUI SPECIAL “BUJOR”…NOI AM LUPTAT ,DATORIT ENTUZIAZMULUI…FARA A FI PLATITI ORI ASIGURATI CU APARTAMENTE,FARA A PRIMI FUNCTII,ORI A CERE POSTURI,AM LUPTAT SI AM MURIT…FARA SA CEREM “MOLDOVA FARA SARACIE”,ORI DATI-NE PARLAMENTUL SI VA DAM EUROPA…AM LUPTAT SI MURIT PENTRU MOLDOVA SUVERANA…PENTRU UNIREA CU ROMANIA.PENTRU LIMBA ROMANA..PENTRU TRICOLOR…PENTRU O VIATA MAI BUNA,NU PENTRU DOI/TREI BANDITI-MAFIOTI ORI UN PARTID,CI PENTRU TOT POPORUL A CAZUT COLONELUL MORARU,GINERELEDE GENERAL-KULATCHII,LOCOTENENTUL TURCAN SI POLITISTUL DE RAND ROBERTINO CODITA…NOI AM VISAT LA REINTREGIREA TARII…NU LA ITALIA,SPANIA,EUROPA ORI CIPRU CU TURCIA,CI LA ROMANIA,CE AM PRIMIT IN SCHIMB????????????

  4. costel

    AVRRME AI DREPTATE ADEVARATI EROI SI PATRIOTI ROMANI AU LUPTAT SI MURIT PT NEATIRNAREA NEAMULUI ROMANESC FARA S-A CEARA NIMIC IN SCHIMB, PACAT CA SUNTEM GUVERNATI DE O BANDA DE BANDITI TRADATORI DE NEAM ASTA SE INTIMPLA PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI ,DAR NOI NU TREBUIE S-A NE LASAM TREBUIE S-A LUPTAM PINA INDEPLNIREA VISULUI ,UN SINGUR NEAM O SINURA TARA, ROMANIA MARE ,IAR IN SCHIMB VOM PRIMI NUMELE DE EROI AI NEAMULUI ROMANESC , INAINTE ,CURAJ SI ONOARE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *