Vot fraudat, Guvern fraudat

231-fraudatVladimir Voronin a chemat “salvarea” la Parlament

Noul cabinet de miniştri a fost instituit ieri cu 59 de voturi ale PCRM (n.r., fără votul deputatului Marian Lupu, care a anunţat că părăseşte acest partid). În actualul Executiv au apărut doar două nume noi: Iacob Timciuc, ex-ambasador în China şi Mihai Barbulat, ex-ambasador în Turcia. Opoziţia consideră că programul prezentat de noul Cabinet este “un pamflet electoral”.

Noul program de guvernare este bazat pe câteva priorităţi: asigurarea funcţionarii statului de drept, integrarea ţării în UE, reglementarea diferendului transnistrean, gestionarea eficientă a crizei economice şi relansarea neîntârziată a economiei naţionale, consolidarea statului social, promovarea unei politici externe conform normelor internaţionale şi continuarea politicilor de susţinere a tinerilor.

După prezentarea programului de activitate a Guvernului, deputaţii din opoziţie au avut mai multe reacţii, la care preşedintele Legislativului a dat ordin, în mod repetat, ca microfoanele să fie închise. Deputaţii comunişti aplaudau orice răspuns al Zinaidei Greceanâi, acordat întrebărilor incomode.

Vitalie Nagacevschi, deputat PLDM: În 2003, Ministerul Finaţelor era dator unei societăţi comerciale, Oferta Plus, cu 20 mil. de lei. Ulterior, eşalonând această datorie, Ministerul Finanţelor a achitat 5 mil. de lei şi, în 2004, datoria faţă de această firmă era de 15 mil. de lei. Mai târziu, în urma scrisorii dvs., Procuratura Generală a declaşant o urmărire penală. Totodată, dvs. aţi semnat o cerere de revizuire în care aţi solicitat anularea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ceea ce au şi executat instanţele noastre „independente şi imparţiale”. Rezultatatul întregii dvs. activităţi în speţa respectivă a fost condamnarea R. Moldova la CEDO pe două dosare: Oferta Plus versus R. Moldova şi Cebotari versus R. Moldova. Suma totală încastă din buget pentru aceste două dosare constituie 2 mil. 547 604 euro, adică aproximativ 38,5 mil. de lei. Diferenţa dintre suma restantă în 2003 şi suma încasată din bugetul de stat pe care trebuia să o achitaţi în 2004 şi cea din 2008 este de aproape 24 mil. de lei. Această sumă reprezintă prejudiciul direct cauzat bugetului R. Moldova în urma activităţii dvs. defectuoase.

Vladimir Voronin: — Dna Greceanâi, dvs. aţi înţeles întrebarea? Deconectaţi microfonul numărul cinci (n.r. Microfonul la care vorbea Vitalie Nagacevschi).

Zinaida Greceanâi: – Dl Nagacevschi, eu întrebarea am înţeles. Să răspundă ar trebui cei care au prejudiciat statul. Acei apărători ai intereselor cuiva. Numai nu ai statului…

Între timp Vitalie Nagacevschi încerca să spună ceva de la microfonul numărul cinci, dar era deconectat.

Vladimir Voronin: — Chemaţi “Salvarea”, “Salvarea” chemaţi! Invitaţi-o încoace!

Ambulanţa cu numere de înmatriculare RM A într-adevăr a sosit şi a aşteptat la scările actualului sediu al Parlamentului mai bine de jumătate de oră.

La telefonul 221670, al serviciului specializat de Urgenţă, ni s-a spus că nu deţin informaţii despre vreo echipă de urgenţă, solicitată în Parlament. “Poate, un serviciu privat”, ne-a spus persoana la telefon.

După mai multe întrebări, critici, reacţii, adresate actualului Guvern, componenţa căruia nu diferă prea mult de componenţa fostului cabinet de miniştri, cei 59 de deputaţi comunişti au votat actualulul Guvern şi programul de activitate a acestuia.

Anterior, ZdG scria în articolul „Ambasadori în turism diplomatic pe bani publici” despre ex-ambasadorul R. Moldova în China, Iacob Timciuc, care a folosit resursele publice pentru luxul din Ambasadă.

“Cu toate că ambasada era dotată cu mobilier de calitate, foarte bine păstrat, noul ambasador, abia venit în China, a dat ordin să fie schimbat”, povesteşte, pentru Ziarul de Gardă, Nicolai Rodomovschi, fost administrator, dar şi şofer la Ambasada R. Moldova în Republica Populară Chineză. „De nenumărate ori am încercat să îi dăm de înţeles că, pentru noile achiziţii, se cheltuiesc prea mulţi bani, la care el avea un singur răspuns: “Eu am dat ordin, iar acesta trebuie îndeplinit!” Mai adauga că şi apartamentul său ar trebui ajustat “la nivel de ambasador”. Totodată, nu uita să ne reamintească faptul că este membru al CC al PCRM.”.

Anastasia NANI

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

9 comentarii

  1. Vlad

    As vrea sa aflu mai multe de “marele om de cultura” M. Barbulat, fost ambasodor in Turcia. Cum de a ajuns ministru al culturii?

  2. Dumitru

    Buna era legea ceea cu controlul psihiatric a fiecarui deputat sunt sigur ca nu ar fi intrat jumatate din comunisti dar si fara opozitie ramaneam :D:D:D

  3. Silvera

    Dictatorul seamana tot mai mult cu Leonid Brejnev si la dictie si la gandirea inhibata, o ruina agresiva si razbunatoare. Ar fi bine sa i se faca public buletinul de sanatate, unul obiectiv, desigur.

  4. micael

    Votaţi PL ,PLDM sau AMN !

    Forza PLDM ,PL si AMN !

    Aruncaţii la groapa de gunoi a istoriei, la alegerile repetate din 26 iulie pe cripto-comunisti ☭ ,pe ciocoii şi slugoii fără pic de coloană vetebrală ai Moscovei, ce vă prostesc pe faţă,promiţându-vă aderarea la UE si NATO cu ajutorul Rusiei !!! Ce cretinătate,ce creiere atrofiate !

    Ardeti buletinele batranilor care inca nu s-au trezit la realitate si mai cred in cripto-comunistii acestia fripturisti si machiavelici !

    “Basarabia, lacrima neamului românesc”

    “România nu uita,Basarabia este a ta.”

    Votaţi schimbarea cu gândul la eroii nostri,la martirii nostri,ai intregului neam românesc .

    Nu vă vom uita niciodata :Valeriu Boboc de 23 de ani ,Ion Tabuleac de 22 ani,Eugen Ţapu de 26 ani si Maxim Canişev de 20 de ani.

    Victimile inocente ale cripto-comunismului.

    Pink – Dear Mr President subs in romanian SOS Moldova

    http://www.youtube.com/watch?v=biYav5QGZ1A

    Basarabia Lui Dumnezeu

    http://www.basarabeni.ro/stiri/editoriale/basarabia-lui-dumnezeu-material-video-395/

    „Da, de la Roma venim din Dacia traiană, suntem români şi punctum.” – Eminescu

  5. andrei

    astazi Moldavschie vedomasti au publikat deklaratiile de venit a mambrilor de partid.V.Filat salariu de doi ani in suma de 1229854 lei
    iar Lupu tot in acea perioada a incasat 289530. lei.
    kum asa ceva e posibil? doar Filat din 2007 era simplu deputat.Filat a declarat nu salariu dar venitul Cubasenco s-a incurcat.
    Inseamna ca Filat isi ascunde veniturile asa peroane se numesc CIRUPTI.Plus la sta mai e si legea prin care nu le permite sa okupe vreo functie platita.Conturile din banci sau actiunile Filaat nu le+a declarat nicaeri- se primeste ca are venit ilegal prin intermediu firmelor fantome

  6. Stefanita

    Filat e “Cirupt’?Eu stiam ca are venituri din afaceri.Voronin nu se incurca atunci cand face declaratii?Parca se stie de acum ca are impreuna cu fi-su 1 miliard de dolari !Stii cat e bugetul R.Moldova ?Pai 7 miliarde…Tu nu ai aflat ca politicienii care sunt LA CONDUCERE,sunt corupti ,pentru ca pot sa fie corupti avand puterea in mana si comanda economiei tarii?Ce sa fure opozitia ,ca doar nu sunt prosti comunistii sa le dea lor oase de ros si ei sa se uite !Andrei taica,esti slab de tot ,de-aia votezi tu comunistii ,ca sa o duci tot asa de bine si pe viitor ?Ai aflat ca R.Moldova e pe ultimul loc intre tarile din Europa din punct de vedere economic ?Cine a adus Moldova pe ultimul loc,Filat sau Chirtoaca ?Cand mai iesi pe forumuri,gandeste ce spui,nu ne servi noua gogosi comuniste,ca suntem vaccinati in privinta acestui tip de propaganda ,iepurasule mic !

  7. pt stefanita

    ia zii desteptule cine a facut averi pe baza BONURILOR DE PRIVATIZARE a parintilor nostri? cine spela bani prin intermediul firmelor fantoma…..taci din gura ca habar nu ai ce se petrece aici stai acolo unde eti oeste Prut si nu-ti baga nasu in R.M

  8. Stefanita

    Vorbeste civilizat,tzarane,si am sa te bag in seama !Numai cine nu are argumente trece la batjocura si la ironii ieftine..Zici ca si inainte de comunisti s-au facut smecherii ?Cine au fost Lucinschi,Snegur si toata liota de paraziti asociata cu ei,nu cumva fosti activisti comunisti revopsiti in “democrati”si “patrioti”?Ce vrei tu sa spui ,este ca si inainte s-a furat ,astfel incat PCRM care a vandut toata economia Rusiei si a jefuit Moldova,aducand-o pe pozitia celei mai sarace tari din Europa ,poate sa ramana la putere !Bai,da ce gandire de bibilica ai matale !Adica ,daca Lucinschi a furat,de ce sa nu fure si Voronin ,ca doar miliardul de dolari pe care l-a incropit cu sudoarea fruntii nu-i ajunge ,saracul de el…Asa gandeste un patriot moldovean,sau se preda ,voteaza cu tradatorii comunisti pana in anul 2050 si nu mai incearca sa schimbe ceva in tara ?Tu stii ce ar insemna realegerea comunistilor pentru moldoveni ?Te invat eu ,fraiere ?
    -Permanentizarea ocupatiei armate rusesti prin semnarea unui tratat de modificare a Constitutiei si renuntarea la neutralitate.
    -Legiferarea limbii ruse ca limba oficiala in Moldova.
    -Separarea Moldovei de restul Europei dezvoltate si civilizate.
    -Federalizarea Moldovei si acordarea catre populatia rusa a republicii nistrene a unor drepturi mai mari decat cele ale majoritarilor moldoveni.Ai citit “Planul rusesc Kozak,de federalizare a Moldovei”?Acolo se da drept de VETO Transnistriei in toate problemele tarii,astfel incat cateva sute de mii de rusi pot hotara pentru soarta restului de 3,5 milioane cetateni ai tarii !Stii ce e ala drept de veto,gugustiucule mic ?
    Zici ca ma “bag”in treburile moldovenilor ?Pai nu pot sa nu ma bag nestiutorule mic,pentru ca si eu sunt moldovean !Ce zici,moldovenii trebuie sa-si poarte de grija unii altora ?Ia sa te vad ce minuni ne mai spui ,tovarase !

  9. Stefanita

    In ceea ce priveste “bonurile de privatizare”la noi s-au numit “cupoane de privatizare”,distribuite gratuit tuturor cetatenilor si care aveau o anumita valoare nominala.Majoritatea oamenilornu au stiut ce sunt astea si le-au vandut la pret mic celor mai isteti care stiau exact ce fac.Asa s-a ajuns ca in baza cupoanelor ,unii s-au trezit peste noapte proprietari de fabrici ,hoteluri etc.Parintii nostri au vandut pe nimic acele cupoane ?N-am nici o mila daca nu au gandit ce fac si nu au intrebat inainte un economist de meserie..Ai mei le-au vandut scump ,dupa ce le-au transformat in actiuni pe bursa.Jos comunismul,anonimule care semnezi “pt.stefanita”plin de imaginatie si de manie proletara …

Leave a Reply to andrei Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *