Un nou 7 Aprilie?
Cât de departe poate ajunge confruntarea dintre Alianţa de Guvernare şi opoziţia comunistă? E posibil un nou 7 Aprilie?
Ion Costaş, ex-ministru al Apărării
Nu cred că situaţia va degenera în confruntări de genul celor care s-au întâmplat în aprilie 2009, dacă, desigur, ea nu va fi provocată şi sprijinită din alte centre. O repetare a precedentului 7 Aprilie nu e de dorit pentru nimeni, nici pentru comunişti, care, pe faţă, condamnă mereu violenţele din aprilie 2009. Dacă preşedintele va fi ales, spiritele se vor potoli. Comuniştii vor trebui să renunţe la proteste – lucru care nu va fi deloc simplu pentru ei, după ce au purtat lumea pe străzile Chişinăului mai multe săptămâni la rând şi au chemat la nesupunere civică. Dar vor trebui s-o facă. Nu cred că au altă soluţie. Dacă vor rămâne pe «poziţii», pronosticurile lui Dodon s-ar putea adeveri. Scindările în PCRM vor deveni iminente. Mai mult, dacă vor recurge la forţă şi violenţe, PCRM-ul ar putea fi scos în afara legii, deşi el, oricum, este înregistrat ilegal.
Dumitru Braghiş, ex-prim-ministru
Eu vreau şi le-aş dori şi unora, şi altora să le ajungă minte ca să împace lucrurile şi să nu antagonizeze societatea, supraobosită de acest ping-pong. Loc pentru împăcare există totdeauna. Important e să se dorească. Ce va fi pe 16 martie? Cred că cineva va încerca să aleagă preşedintele, iar altcineva va încerca să protesteze. Părţile se vor război între ele atât timp cât Curtea Constituţională, Procuratura Generală, alte instituţii abilitate ale statului nu se vor pronunţa pe marginea acuzaţiilor lansate de comunişti: există sau nu uzurpare a puterii în stat. Dacă acuzaţiile PCRM nu vor avea acoperire juridică, mai departe e treaba lor ce vor să facă. Vor să protesteze, să protesteze. Important e ca Alianţa să aibă argumentul că se află legal în exerciţiul mandatului. Că asta contează, până la urmă. Eu cred că alegerea preşedintelui va detensiona situaţia.
Vitalia Pavlicenco, preşedinta PNL
Greu de spus până unde se va ajunge. Din păcate, guvernarea AIE nu a fost solidară, s-a lăsat măcinată de intrigi şi orgolii, iar comuniştii au profitat de situaţie şi şi-au făcut mendrele: au atacat instituţii ale statului, au provocat lumea la nesupunere civică, şi-au folosit neadecvat mandatele, au chemat la răsturnarea regimului constituţional… Trebuiau chemaţi la ordine. Nu cred că N. Timofti, dacă şi va fi ales preşedinte, va face prea multe. R. Moldova are nevoie acum de un mare caracter, dar nici guvernarea şi nici opoziţia nu are nevoie de un astfel de preşedinte. Nu exclud că pe 16 martie comuniştii ar putea ataca Parlamentul. În tot cazul, vor deveni mai violenţi. Altfel se vor discredita în faţa electoratului, pe care l-au antagonizat până la absurd. Cât ar putea dura această stare de fapt? Până la unirea cu România, care, oricum, se va produce.
Mihai Cernenco, politolog
Comuniştii au pierdut puterea şi vor să se revanşeze. În astfel de situaţii e posibil să se întâmple orice. Eu nu exclud posibilitatea unor confruntări şi chiar violenţe. PCRM-ul s-a «innoit» cu o aripă tânără foarte radicală. Marşurile şi «revoluţia» televizată de la NIT spun totul. Comuniştii înţeleg că dacă va fi ales preşedintele, ei nu vor obţine nimic din ceea ce cer: nici demisia AIE, nici anticipate. Sunt în disperare. Au mers prea departe. Şi-au isterizat electoratul şi acum cum să te retragi? Întâlnirea lui Dodon cu Voronin nu va schimba nimic. Este mai degrabă un exerciţiu de imagine pentru «Dodon-împăciuitorul», care va căuta (şi pe această cale) să devină atractiv pentru foştii săi colegi din PCRM, care nu acceptă despotismul lui Tkaciuk în PCRM. Pe 16 martie comuniştii vor protesta, dar nu vor ataca. Deşi, Iurie Roşca a declarat că vrea revoluţie.
