Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „UE - în rmn? E…

„UE – în rmn? E ireal, atât timp cât toată informaţia care ajunge la ei este pro-Rusia!”

Deşi tensiunile în rândul populaţiei de pe malul stâng al Nistrului sunt în creştere şi oamenii îşi pierd încrederea în aşa-numita guvernare de la Tiraspol, puţini dintre aceştia sunt orientaţi spre Europa. Chiar şi experţii ruşi vorbesc despre nemulţumirea locuitorilor, dezamăgiţi de situaţia actuală din regiunea transnistreană. Potrivit expertului militar rus Konstantin Sivkov, „divergenţele din cadrul elitei politice de la Tiraspol, alături de intensificarea conflictului dintre autorităţi şi oamenii de afaceri, pot genera creşterea problemelor”, citează publika.md.

Experţii din R. Moldova sunt, de asemenea, pesimişti în acest sens. Chiar dacă nivelul de viaţă al oamenilor din Transnistria este în descreştere, aceştia continuă să creadă că soluţia este Federaţia Rusă. Totodată, ei refuză să accepte o eventuală salvare care poate veni din partea Uniunii Europene.

Frica de a gândi în glas

„Informaţia în stânga Nistrului vine mai mult din partea noastră”, ne spune Anatol Croitoru, locuitor al satului Coşniţa, Dubăsari. Bărbatul susţine că aici, în stânga Nistrului, în raionul Dubăsari, care se află sub jurisdicţia R. Moldova, locuitorii cunosc ce presupune UE, şi asta pentru că au acces la televiziune şi la presa care informează despre valorile europene. „Noi le transmitem tot ce auzim şi ce citim. Deseori, nu vor să accepte părerile noastre, însă nu pentru că nu ar avea încredere în noi. Un motiv este că nu li se permite să vorbească”, declară Anatol Croitoru.

Bărbatul ne asigură că oamenii din stânga Nistrului continuă să trăiască după legile URSS, perioadă în care le era frică să-şi exprime nemulţumirile, cântărind orice cuvânt. „Ei spun că sunt pro-Rusia, dar au copii care îşi fac studiile sau chiar s-au stabilit cu traiul în Europa. Pur şi simplu, le este frică să spună ceva în glas, ceva care ar contraveni regimului. Mulţi, în genere, evită să discute despre politica ţării. Aşa se exprimă frica oamenilor”, afirmă acesta. „Ei consideră că drumul lor ideal este cel orientat spre Rusia, spre Uniunea Eurasiatică, îndeosebi aceasta este părerea persoanelor vârstnice, dar şi tinerii, încă din şcoală, sunt învăţaţi să tacă şi să gândească doar aşa cum li se spune”, punctează Anatol Croitoru. „Deşi sunt locuitori ai R. Moldova, ei nu învaţă istoria ţării noastre, dar istoria Rusiei, citind pe filele manualelor precum că noi am fost eliberaţi de ruşi”, continuă bărbatul.

Alexandru Zubco, jurist în cadrul Asociaţiei Promo-LEX, susţine că „atât vârstnicii, cât şi tinerii au acelaşi mod de gândire. Mai mult, populaţia vârstnică este cea mai vulnerabilă, dar şi reprezentativă, pentru că formează majoritatea. Populaţia de vârstă medie a plecat, pentru a se stabili în alte state. Astfel, generaţia tânără rămasă pare să accepte valorile statului rusesc. Nu ştiu exact motivele, dar, probabil, li se insuflă glorificarea Rusiei, inclusiv prin propaganda de la televiziune, dar şi prin intermediul imaginilor cu Putin, care sunt pretutindeni. Respectiv, omul vede ceea ce i se arată, şi mai puţin sau, practic, deloc Uniunea Europeană”, punctează juristul.

Toate promisiunile – o iluzie

Pe de altă parte, instabilitatea politică din R. Moldova nu face decât să aprofundeze neîncrederea cetăţenilor în guvernare, dar şi în parcursul european. Această neîncredere e legată în special de dubiile cetăţenilor că vor deveni vreodată parte a UE. „O mare parte dintre ei nu deţin încă paşapoarte biometrice şi rămân a fi sceptici. Ceea ce se întâmplă, în ultimul timp, cu instabilitatea politică, cu furtul miliardului îi face pe oamenii care până acum ne ascultau cu atenţie să aibă dubii. Spun că toate promisiunile au fost o iluzie şi că singura lor susţinere este acum Rusia”, spune Croitoru.

El consideră că „nu doar lumea din stânga Nistrului, dar şi cea din dreapta Nistrului este îngrijorată”. „Le spun că nu sunt decât un popor a cărui existenţă n-o recunoaşte nimeni. Nici măcar Rusia, care vă dă bani, ca s-o slujiţi. Ei se supără, chiar dacă acesta-i adevărul”, declară bărbatul.

„Din observaţiile noastre, populaţia din regiunea transnistreană este pesimistă în ceea ce priveşte aderarea la UE. În regiune, are loc intens o elogiere a Rusiei. Respectiv, se discută foarte mult despre ralierea la standardele Federaţiei Ruse, despre impactul şi efectele pozitive ale Moscovei asupra acestei regiuni. Astfel, cetăţenii se află continuu sub acţiunea propagandei pro-ruse, care are loc cu suportul masiv al populaţiei de acolo. În schimb, se discută foarte puţin despre valorile europene”, susţine Alexandru Zubco.

„Oamenii din rmn nu cred că UE va ajunge la noi”

Xenia Alas locuieşte împreuna cu familia la Grigoriopol. Soţul său, care este din Chişinău, face naveta spre capitală, pentru că nu-şi poate găsi un loc de muncă aproape de casă. „La noi, foarte puţini se uită deschis spre UE, doar cei care muncesc în Chişinău şi ştiu ce-i asta. Alţii, foarte mulţi, sunt pro-Rusia. Mulţi sunt de etnie rusă, având şi membri ai familiilor lor plecaţi în Rusia la muncă”, ne dezvăluie Xenia. Totuşi, tânăra nu crede că populaţia de pe malul stâng al Nistrului este prost informată. Potrivit ei, contează dorinţa acestora de a se informa. „Din punctul meu de vedere, informaţie e destulă, chiar şi pe Internet, mai multă informaţie o are tineretul care îşi face studiile în R. Moldova şi care lucrează acolo. În rest, televiziunea promovează aderarea la Rusia”, ne spunea aceasta. „Oamenii de aici, în primul rând, nu cred că va ajunge UE la noi, îi sperie majorarea preţurilor şi, iarăşi, perfectarea actelor”, continuă Xenia Alas.

Astfel, oamenii sunt speriaţi de ceva ce nu cunosc, în pofida faptului că UE se implică activ în finanţarea mai multor proiecte în Transnistria. „Chiar dacă influenţa Uniunii Europene, în ultimii doi ani, este mai mare, mă refer la unele proiecte finanţate de UE, acestea sunt vizibile, însă nu şi în percepţia populaţiei. De exemplu, dacă are loc reparaţia unei instituţii şcolare, ţevile sunt schimbate din fondurile europene, iar la exterior – din fondurile F. Ruse. Deci, pe inscripţie scrie: „Finanţat de F. Rusă” sau „Finanţat de către Putin”. Omul nu-şi mai pune întrebări”, explică Alexandru Zubco, jurist Promo-Lex.

„Sincer, cunosc un singur proiect finanţat de UE. Este vorba despre reparaţia generală a maternităţilor din Transnistria, inclusiv în Grigoriopol. Acest proiect a început anul curent. Şi şcoala alternativă din oraşul meu, care activează în satul Doroţcaia, am înţeles că are ceva surse din UE. În rest, n-am auzit nimic”, recunoaşte Xenia Alas.

„Tot ce cunosc şi tot ce vor să ştie este Rusia şi atât!”

Snejana Ciuprun s-a născut la Râbniţa. Acum zece ani, femeia a plecat la Kiev, Ucraina, să-şi facă studiile. Ulterior, a decis să rămână. În R. Moldova, de partea stângă a Nistrului, i-au rămas părinţii, pe care-i vizitează de fiecare dată când are ocazia, iar problemele cu care se confruntă persoanele dragi n-o pot lăsa indiferentă. „Locuitorii din Transnistria privesc negativ UE. Ei se uită cu speranţe doar spre Rusia”, consideră Snejana. Din observaţiile ei, majoritatea transnistrenilor privesc cu rezerve apropierea R. Moldova de UE. „O parte sunt indiferenţi, ceilalţi consideră că e o greşeală enormă şi nu pot înţelege de ce cetăţenii R. Moldova fac conştient acest pas”, ne spune tânăra.

Mai mult, femeia susţine că pe transnistreni îi sperie ideea apropierii de UE, iar această frică se datorează lipsei unei informaţii veridice şi credibile. „Populaţia din rmn nu este deloc informată. Aş spune mai curând că este zombificată. Tot ce cunosc şi tot ce vor să ştie este Rusia şi atât! Pe transnistreni îi sperie tot ce e legat de UE – lucru firesc, din moment ce acolo conducerea se află în mâinile Federaţiei Ruse”, punctează Snejana.

„Lumea priveşte UE ca pe ceva care vine să le distrugă statalitatea la care aspiră”

„Acum administraţia din Transnistria insuflă populaţiei tot mai des că Acordul de asociere cu UE, care ar trebui să fie implementat din data de 1 ianuarie 2016, ar avea un impact negativ asupra integrităţii lor. Respectiv, lumea priveşte UE ca ceva negativ, care vine să destabilizeze sau să distrugă statalitatea la care ei aspiră. Ei vehiculează anumite sondaje, pe care le expun public, conform cărora aşa-numitul popor transnistrean îşi doreşte ralierea la F. Rusă sau, cum o numesc ei, la patria-mamă. Acum, în regiune are loc şi o campanie de alegere a reprezentanţilor sovietului suprem. Din ceea ce am monitorizat, nu am văzut niciun candidat care să vină cu o platformă pro-UE. Deci, toate sunt pro-Rusia. Şi, sincer, nu-mi imaginez cine ar fi acel erou care ar veni cu mesaje pro-UE”, declară Alexandru Zubco.

„Eu, privind dintr-o parte, ca persoană care de mai mulţi ani locuieşte la Kiev, nu văd vreun viitor pentru rmn. Este o utopie absolută. Îşi bat joc de populaţie. Aceşti oameni supravieţuiesc cum pot. Nici kievenilor acum nu le este uşor, dar noi, cel puţin, înţelegem că mergem în direcţia unde ne va fi mai bine şi sperăm că, în curând, lucrurile se vor schimba şi noi vom fi parte a Uniunii Europene, că toate suferinţele trăite nu au fost zadarnice”, mărturiseşte Snejana Ciuprun. „În rmn Ucraina este privită negativ şi oamenii au o atitudine categorică. De fiecare dată când merg în vizită la părinţi, ne contrăm şi ajungem chiar şi la certuri din lipsă de înţelegere. Este practic imposibil să le transmiţi informaţia bazată pe fapte reale”, îşi spune oful tânăra. Ea susţine că oamenii nu acceptă realitatea şi nu cred dovezilor. „UE – în rmn? E ireal. Atât timp cât toată informaţia care ajunge la ei este pro-Rusia, nu vor avea loc schimbări. Este imposibil!”, afirmă Snejana Ciuprun.

În cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, cetăţenii de pe malul stâng al Nistrului nu au avut posibilitatea să-şi spună cuvântul, pe motiv că, în Transnistria, nu a fost instalată nicio secţie de vot. Totodată, alegătorii moldoveni (circa 4000 de persoane cu drept de vot) din Corjova, raionul Dubăsari, care se află sub jurisdicţia R. Moldova, au fost nevoiţi să voteze în satul vecin, pentru că miliţia transnistreană a împiedicat deschiderea unei secţii de votare în localitatea lor. Astfel, Comisia Electorală Centrală a fost nevoită să mute secţia de votare din localitatea Corjova la Cocieri. Totuşi, alegătorii s-au ciocnit chiar şi, în acest caz, cu anumite intimidări, deoarece miliţienii transnistreni opreau, fără niciun motiv, maşinile care mergeau din Corjova spre secţia de votare din Cocieri.