Transparenţă discriminatorie

De mai bine de două săptămâni biroul postului românesc de televiziune ProTv din Chişinău este discutat în cadrul fiecărei şedinţe din Parlament. Şi asta după ce Ştefan Secăreanu, vicepreşedintele Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), a cerut, în plenul Parlamentului, ca organele de stat să verifice cine sunt proprietarii acestuia, pe motiv că postul subminează interesele naţionale ale R. Moldova. Ulterior, unele instutuţii media, ONG-uri, deputaţi din opoziţie şi simpli cetăţeni au luat apărarea ProTV-ului. În acelaşi timp, unele voci susţin că atacurile la adresa postului TV este parte a unui scenariu care, într-un final, l-ar face să aibă aceeaşi soartă ca şi TVR1.

Concurenţă (ne)loială

După ce Secăreanu, care este şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, a învinuit ProTV-ul de parţialitate, discriminarea, atacarea şi culpabilizarea instituţiilor de drept ale statului, Cătălin Giosan, directorul postului de televiziune a remis un comunicat de presă prin care respinge aceste acuzaţii.

În opinia lui Petru Macovei, directorul Asociaţiei Presei Independente (API), atacul reprezentanţilor PPCD la adresa ProTV nu reprezintă nimic altceva decât o încercare «de a elimina un concurent puternic pentru propriile instituţii mass-media, şi anume postul «Eu TV»(fostul «Euro TV» – n.r.) şi ziarul «Flux»», astfel încât acestea din urmă «să-şi poată promova partidul care le plăteşte».

În acest context menţionăm faptul că, în ianuarie 2007, Consiliul Municipal Chişinău, prin votul comuniştilor şi al PPCD, a scos în vânzare postul «Euro TV» şi radio «Antena C». Ulterior, televiziunea municipală a fost cumpărată de Igor Boldureanu, fost angajat al MAI şi CCCEC, şi despre care se spune că e fost coleg de clasă cu Iurie Roşca, liderul PPCD.

Elizaveta Onu, fosta directoare a Şcolii nr. 1, în prezent liceul “Gheorghe Asachi”, spune că Boldureanu întradevăr a învăţat în instituţia restectivă, dar nu ţine minte dacă acesta a fost coleg de clasă cu Roşca.

Nemulţumire cu iz electoral

La rândul său, deputatul Vladimir Braga, preşedintele Partidului «Alianţa Verde», a cerut Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) să verifice dacă ProTV nu a încălcat legislaţia electorală prin difuzarea unei emisiuni, în cadrul căreia doi experţi au discutat despre şansele pe care le au partidele politice la algerile parlamentare din 2009.

De menţionat faptul că, potrivit datelor Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Partidul «Alianţa Verde» a acumulat, la scrutinele anterioare, până la 1% din voturi.

Petru Macovei spune că acţiunile lui Braga reprezintă o dorinţă meschină de a-şi face un pic de imagine, pentru că, în caz contrar, «acelaşi deputat cerea să fie analizată, în primul rând, activitatea postului public de televiziune, analiza activităţii editoriale a unor ziare, foste guvernamentale, analiza unor emisiuni cu iz electoral mult mai pronunţat, difuzate la posturile TV «NIT» sau «Eu TV».

Coincidenţă sau nu, dar Sergiu Praporşcic şi Igor Burciu, ambii redactori la publicaţia “Flux”, doar că primul este şef, iar cel de-al doilea – adjunct, sunt şi moderatorii unor emisiuni difuzate de “Eu TV”. În acelaşi timp, potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, la începutul acestui an, administratorul postului TV în cauză era Iacob Roşca, despre care se spune că ar fi o rudă de-a liderului PPCD, iar, în prezent, această funcţie este ocupată de Viorel Buzdugan, fostul director al tipografiei “Prag 3”, unde acţionarul majoritar este vicepreşedintele Parlamentului.

Problemă spinoasă

Zoia Jalbă, deputatul independent, consideră că, prin atacurile la adresa ProTV-ului, partidul de guvernământ încearcă să închidă postul de televiziune, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul TVR1. Acest lucru este nuanţat şi de apropierea alegerilor parlamentare, cât şi de faptul că la 21 decembrie expiră licenţa postului, valabilitatea căreia ar trebui să fie prelungită de CCA.

Directorul API speră că acest lucru nu se va întâmpla. «Aparent, CCA nu are motive întemeiate să nu-i prelungească licenţa de activitate, dar au mai fost situaţii când acesta a aprobat decizii nemotivate», spune Macovei. Expertul media presupune că, în acest caz, va urma un proces de judecată care se va încheia după alegerile parlamentare, «când trenul deja va fi dus».

Petru Macovei mai subliniază şi faptul că «proprietatea media este o problemă destul de spinoasă pentru R. Moldova». Expertul califică metoda lui Secăreanu de afla cine stă în spatele postului ProTV drept una neonestă, deoarece, în mod normal, acesta ar fi solicitat transparenţa proprietăţii media în general, astfel încât să fie făcute publice datele legate de posesie la toate posturile TV şi ziarele cu tiraj mare.

Nicolae Cuşchevici

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

60 comentarii

  1. Ion Cojocaru

    Andrei vad ca urmaresti pe toate. Desigur presa este libera,dar tot este controlat. O buna parte din ziaristi si corespondenti lucreaza cu si pentru serviiciile secrete. Ba mai mult,unele articole care pot sa dauneze relatiilor interstatale inainte de a fi publicate se coordoneaza cu Ministerul Afacerilor Exerne.Daca te intereseaza ceva mai concret lasa-mi un emai-l.
    Pentu Doru. Spui ca Boris poate fi un anonim si totodata spui cine este d-lui. Dar analizanduti gandurile tale expuse mai sus,indrebarile care le pui si de altele fugi,nu vrea sa cred ca esti Boris,dar esti o persoana care vrei si alegi ceva. Ai spus de exemplu; primea bani de la Soros pentru sustinerea cecenilr, aliat a lui Tcaciuc etc. In primul rand nu fiecare stie de aceste momente,iar in ceea ce priveste cu cecenii,intradevar sa imprietenit asa de tare incit ca pseudonim sia luit numele unui lider cu care sa imprietenit. Dar mai stiu si alta, ca d-lui livra informatii si FSB-i.Fiindca de la un timp diaspora cecena il respinge.
    In ce priveste pro tv, in toate tarile actionarii mass-mediei sunt,ori pot fi cunoscuti publicului cu o procedura simpla. Aceasta nu este un element care indica libertatea presei.Nu va contraziceti si nu jucati roluri.Nu are nimic comun cu alte posturi de tv si radio,pot sa-ti placa-vizioneazale, nu vrei-nu,si carei problema.Ea(problema)este in urmatorul:ca pro tv(ea fiind vazuta ca un post liber) la ora X sa nu dirijeze opinia pulica,si mai mult sa nu ridice lunea in strada, asa cum a fost in Georgia. Ieri tv rusa plingea dupa postul de tv georgian(iam uitat denumirea,MEDI…),credeti cam de ce. Voi fugiti de analiza si prognoza acestui fapt. Sunteti in interes?!

  2. Doru

    Ion Cojocaru: despre Asarov am dat un search pe google si am citit de pe acest link, iata de unde am aflat despre ceceni:
    http://krisakgb.wordpress.com/2007/12/14/boris-asarov-%e2%80%93-who-is-who/
    Nici eu nu-mi pot da seama jocurile cui le face Asarov: a comunistilor din MD, a FSB-ului, MGB transnistrean etc.

    Iar unicul interes pe care-l am eu ca si restul populatiei din RM este sa scapam de comunisti odata si pentru totdeauna. Si de ce nu zici nimic de EuroTV, NIT sau Moldova-1 care dirijeaza opinia publica in folosul comunistilor?

  3. Ion Cojocaru

    Intrbari pot avea fata de m-1 ca este un post public,adica a contribualilor, restul sunt private, se stie pe cine ii vor sustine la alegeri,asa ca probleme sunt, dar nu asa grave cum le pot face pro tv. Mai repet si ni mai discut cu tine pina ce nu-mi raspunzi ori comenta intrebarile de mai sus. Daca e sa vorbim de sustinerea comunistilor, apoi ei sunt primul din fosta urss care a demontat monumentul lui Lenin de pe piata centrala raional-legitim, am fost arestat de serviciile contrspionaj a fostei armate 14, am “conlucrat” cu grupul Ilasco…….. Deci am o cv curat,si evident constiinta. Bunicul a stat in puscarie(nu deportat 25 de an)…. Problema e in Voronin.Pozitia lui ferma fata de cerintele rusilor. Putem sa-l invinuim in toate, numai nu in tradare nationala. Faptul ca foarte multa lume,evident politicieni,il invinuiesc ca nu sa asezat la masa de tratative cu Smirnov.Iti inchipui cata valva se facea in presa.Acum putem confirma ca taraganare ne-a fost de folos. Acum dupa Geprgia avem mai multa sustinere de la organismele internationale. Si la urma urmei dati sa hotarim “incotro Moldova” si le vom aminti despre toate. Iar pro tv prezinta un pericol. Citesc in unimedia despre firma ASCOM din Kazahstan. Poti vedea liber cine sunt actionarii. Acolo se invirtesc miliarde de dolari,si totul e deschis. de ce atitea mitinguri in sustinerea presei libere.Am o experienta bogata in organizarea lor. Si va pot spune NU VA JUCATI CU FOCUL

  4. Ion Cojocaru

    PS. Tare ma tem ca acest om,Boris, sa nu joace jocul lui M.Tcacuic, iar acesta sa nu fi trecut in tabara lui Pasat-Tarlev-Filat.Probabil ca Voronin a simtit ceva. Mai ales ca ii proslaveste (najustificat) pe unii,si ii invinuieste(tot nagistificat) pe altii. Nu sa atins de o persoana, care dupa parerea mea trebuia neaparat sa-o pomeneasca, si nu pot intelege de ce. Dar vom vedea.

  5. Ion Cojocaru

    PSS Am citit link-ul recomendat. Este scris foarte si foarte putin. Dar pentru inceput ai ceva pentru a i face un portret. Articolul lui cred ca este un mini-program de actiune al gruparii pe care el o prezinta si o va reprezenta.

  6. mi mot - toronto canada

    Dorin;iata ce a insenat baiiiiiiiiiiiiiiiiii mi mot…

    scuze ca numai amuuu am citit baiiiiiiiiiiii Dorine razpunsul tau .

    in privinta Georgei,Giorgia nu este o tara Nato,dar va deveni.

    daca ar fi fost, russia nici nu ar fi incercat cu tanku stind ca ar fi fost eliminata .

    iar daca va temeti de bazele militare americane ,autunci legati va o cruce mult mai bine cu o funie si purtati o mai departe.

    si in Germania vestica au fost ft. multi inpotriva americanilor in tot timpul razboiului rece,dar numai in asa fel europa occidentala a fost salvata de balaurul comunist stalinist si criminal !

    Basarabia nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu are nevoie de Nato,EU ia este in NATO EU,atat ce trebuie ca voi sa dati comunistii stalinistii tradatorii lingaii calaii asezati pe scaunele puterii de la Chisinau jos cel putin prin vot, cei ce au privire intoarse nostalgic spre Moscow ,sau unii spre Kiev si DRODUL inghimpat ce desparte tara voastra Romania si romani,atat !!!

  7. Andrei

    Stimate Ion Cojocare, as vrea sa ne spui, cind canalele TV portugeze reflectau conflictul georgiano-rus si faceau din rusi agresori cereau consimtamintul MAE?Cunosti asa canale TV ca SIC sau TVI? Eu tot ma aflu in Portugalia si daca vrei sa discutam despre mass-media libera ma poti contacta pe e-mail sharmanovski@gmail.com

  8. Doru

    mi mot – toronto canada: pe mine nu ma cheama Dorin, n-am nimic cu nici un fel de Dorin. Intre Doru si Dorin nu e nici o legatura .
    2. Explica-mi cum va intra Georgia in NATO, cine o sa primeasca o Georgie cu probleme teritoriale in NATO? Citeste atent: in conditiile in care nimeni in afara de Rusia nu recunoaste Abhazia si Osetia, rezulta ca toate statele din NATO considera Abhazia si Osetia de Sud facind parte din teritoriul suveran al Georgiei. Si daca Georgia intra in NATO si hotaraste iarasi sa recupereze Osetia cum a fost asta vara iar Rusia se implica asta inseamna razboi intre Rusia si Georgia. Iar atunci cind un membru NATO intra in razboi sau este atacata (de Rusia) trebuie ca toate statele membre NATO sa declare razboi Rusiei, pe asta se bazeaza aceasta alianta militara. Asta inseamna razboi intre NATO si Rusia, adica al 3-lea razboi mondial. Rusia a spus clar ca daca NATO se implica in Abhazia si Osetia de partea Georgiei va considera aceasta drept atac din partea NATO, adica declaratie de razboi impotriva Rusiei si va raspunde declarind razboi NATO fiind nevoita sa se ‘apere’. Crezi ca au nevoie statele NATO de un al 3-lea razboi mondial (nuclear) care ar distruge aceasta planeta din cauza unei oarecare Georgii in care s-au bagat americanii?

  9. mi mot - toronto canada

    Dorule nu stiu ce varsta aiiii dar mie mi se pare ca esi ft. tanar .

    russia este un NIMIC,auzi un NIMIC !!

    tot ce are este PROPAGANDA !!!!!!!!

    iar datorita americi that fu***g nation is today RUSSIA si nuuuuuuuuuu Germania sau Filnda sau Romania !

    chear si daca spioneaza si copiaza tot ce este inventat-fabricat in west este bun la fier vechi = Made in Russia !

    e normal cu niste tankuri primitive si o armata betivana sa domeneze niste tarii mici care au fost la urina si ruina lor dar nu si tarii cu SUPPPPPPPPPPPER POWER !!!

    planeta nu va fi distrusa de boambe nucleare ci de chimicalele si de poluatia existenta iar factori principali si responsabili este tot criminala de russia ,china si inperiul comunist si criminal !

    ce afuma si polueaza un tir rusesc la 2000 de km,nu afuma si polueaza toata america ,sa sti asta .

    bine ar fi sa vi se ridice si voua si expertii vosti vizele sa vizitati westul si agricultura lor ,uzinele lor poi sa comparati cu cele de la voi din IADU mizerei,poluarii.

    momentul ar putea marca sfarsiul crizei spaimilor ,banuelilor in care baltiti de prea multe decenii !

  10. Igor

    Bravo, Toronto, ca prin Canada am si eu o surioara-verisoara.
    Sa stii, ca dinozaurii din Basarabia, care posteaza otravuri pe toate forumurile romanesti, in realitate striga pe la mitinguri Traiasca Romania, SUA si UE! Sarmana Basarabie a fost in permanenta vanduta de fatarnici, care erau si cu ai nostri, si cu ai vostri. De fapt porcaria cea mai mare, care au adus-o bolsevicii si rusii pe acest pamant – NIMICIREA IDENTITATII ROMANILOR DINTRE PRUT SI NISTRU! Iata acesti oameni fara radacini, ca niste buruiene-lipitori, supravietuiesc, sugand ba din vita de vie, ba din morcov, ba chiar si din alte buruiene. Unde e Tepes, Doamne, sa aduca niste sape si ierbicide?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *