Teatru (politic) cu păpuşi şi pâine

232-teatruÎn anul ăsta protestele antidictatoriale izbucnesc cu o frecvenţă neobişnuită. Asistăm oare la o repetiţie a istoriei? Ne aflăm oare în faţa unui an în care se vor întâmpla lucruri la fel de semnificative ca în 1969 sau 1989? Va fi oare iar scuturată din temelii societatea umană de pe toate continentele?

Puţin probabil, totuşi imaginile cu automobilele distruse şi răsturnate la Teheran sau la Chişinău sunt întrucâtva asemănătoare cu imaginile de maşini distruse în ‘69 la Paris, despre care Jean-Jacques Lebel zicea că sunt un “ansamblu sculptural” crearea căruia a fost posibilă doar datorită spontaneităţii maselor, că sunt “întruchiparea unităţii dintre artă şi viaţă”. Până atunci mai mulţi sculptori încercaseră să se opună maşinizării societăţii distrugând automobile: César presa caroseriile; Jean Tinguely descompunea maşinile în obiecte ciudate, magnifice, dar fără sens; iar Kurt Vostel le acoperea cu ciment, dar niciodată un artist de unul singur nu ar fi putut crea răsturnarea automobilelor, darmite instala astfel de lucrări în plină stradă pariziană.

În Basarabia vor avea loc alegeri anticipate. Care va fi rezultatul acestui scrutin din mijloc de săptămână? Va ieşi lumea la proteste dacă iarăşi va câştiga partidul comunist sau nu va mai ieşi? Vor mai avea oare ocazia Zinaida Greceanâi şi cu Vladimir Ţurcanu să se sfătuie referitor la utilizarea kalaşnikovurilor asupra mulţimii sau nu? Sunt întrebări la care nu ştiu să răspund astăzi.

În altă ordine de idei, e cert că anul ‘69 a creat guvernanţilor din mai multe ţări mari bătai de cap. În schimb, a oferit lumii o serie de gânditori remarcabili, precum şi un număr impresionant de artişti şi de mişcări artistice inedite, puţin cunoscute la noi. Pe parcurs, voi încerca să trec în revistă câteva dintre acestea.

Unul dintre fenomenele policolore şaizecişinouiste este Teatrul „Pâine şi păpuşi”, înfiinţat la începutul anilor ‘60 la New York. Spectacolele lor au devenit deosebit de populare în timpul manifestaţiilor din ‘69. Acest fapt se datorează întrucâtva şi marionetelor gigantice (uneori până la 5—6 metri înălţime) pe care le foloseau artiştii, dar şi faptului că spectacolele lor erau jucate direct în stradă. Întotdeauna am crezut că teatrul de păpuşi e doar pentru copii, dar nu este deloc aşa! Denumirea trupei vine de la frumosul obicei de a servi spectatorii în timpul reprezentaţiilor cu pâine proaspătă şi mujdei – o modalitate de a rupe bariera dintre artiştii-păpuşari şi spectatori. Arta e la fel de importantă pentru oameni ca şi pâinea – afirmă cei de la “Pâine şi păpuşi” – şi trebuie să fie accesibilă tuturor.

După încheierea războiului din Vietnam, trupa s-a retras la o fermă din Vermont, unde îşi are până în prezent sediul. În zilele de lucru, actorii fac repetiţii şi muncesc la fermă, iar la sfârşitul săptămânilor de vară, sunt oferite spectacole în aer liber. Sediul teatrului nu este doar fermă, ci şi muzeu de păpuşi, dar şi şcoală de păpuşari. Anual se ţin seminare “subversive” despre tehnicile de arta stradală, despre cum se confecţionează politicieni din carton, cum să pui la cale un teatru cu marionete, cum se construiesc şi manipulează giganţii pentru tot felul de defilări, cum să se lanseze atacuri precise asupra războiului sau a megalomaniei capitaliste etc. În 2001, trupa a fost invitată să participe la o paradă care avea loc la câţiva kilometri de la Turnurile Gemene, proaspăt distruse. Păpuşarii, în loc să cheme la violenţă, pregătiseră un spectacol care arăta teroarea indusă în populaţia civilă din Afganistan de prezenţa armatei americane în acel stat. Spectacolul lor a fost exclus din program. În alte ocazii au fost arestaţi împreună cu păpuşile lor, fiind bănuiţi, nefondat, că pregătesc atacuri teroriste.

“Pâine şi păpuşi” a devenit un teatru politic pentru că nu a fost încotro. În momentul în care artiştii au început să aibă apucături elitiste şi să se detaşeze de oamenii simpli, iar obiectele de artă se vindeau la preţuri tot mai mari, arta, ne place sau ba, a devenit politică. Păpuşarii Teatrului “Pâine şi păpuşi” au emis manifestul “Filosofia artei ieftine”. Acest text este o încercare de a restabili aprecierea creaţiei artistice prin a o face disponibilă unui grup cât mai numeros de oameni. În acelaşi timp, ei încurajează oamenii să se manifeste creativ, să creeze fără să le pese despre ce cred alţii, criticii, guvernanţii sau organizatorii de expoziţii.

dr. Teodor Ajder, psiholog


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *