Tarifele de la Chişinău văzute de ţărani

247-zahornaPe moş Fănase Filipschi l–am gasit odihnindu-se. Calul era bine legat, găinile la locul lor. Soţia, matuşa Iulia, alerga prin bucătărie, atât cât îi mai permit anii, şi punea masa. Sunt cei mai bătrâni din sat – el are 92 de ani, ea 90. Împreună fac o pereche care a îmbatrânit odată cu satul.

Îmbătrâniţi odată cu Zahorna

“Nici nu mai ştiu de ce trăiesc atât”, spune moş Fănase. “Am fost la toate nunţile şi cumătriile din sat. Ce mai nunţi se faceau pe vremuri…” şi ochii omului încremenesc undeva parcă în trecut. Apoi, cu un zâmbet şugubăţ, şopteşte ca pentru sine, dar suficient de tare ca să fie auzit de toată lumea: “…ce joc se mai făcea în centrul satului, mai ţii minte, Iulie? Eram cei mai buni la joc”. În acel moment începuse să dea din picior, parcă în ritm de dans. Îl dor oasele, dar nu se lasă. “Iaca deunezi am vrut sa mai vad o dată centrul satului, unde se făcea joc când eram flăcăi. Am înhămat calul, am chiuit o dată şi am plecat. Dar… pe locul cela este o groapă cât ziua de mare şi m-am răsturnat cu tot cu căruţă în ea. De mirare că m-am ales doar cu nişte zgârieturi. Se vede că încă nu mi-a sosit ceasul.” La 92 de ani, moş Fănase are planuri mari – vrea să-şi cumpere “nişte oi. Că tare mi-au plăcut oile în viaţa asta”.

“Poftim la ţară!”

Cât am mers prin sat, m-am tot ferit de gropi. Puţin spus. Sunt mai curând nişte defileuri ale apelor secate. Aşa, pe drumuri, se scurg apele în timpul ploilor. Satul e aşezat pe o vale, astfel că ploile adună pâraiele în grabă. De aceea, am mers mai mult pe sub garduri. “Când plouă, cam greu mergem. E mare glodul. Sânt bucăţi de drum pe unde nu poţi trece. Ies din casă pe vreme de ploaie doar dacă am o mare nevoie”, mi-a spus Pantelimon Barbălat, care a crezut iniţial că sunt de la Parlament şi a început să mă certe că “aţi stricat colhozurile şi n-aţi mai construit nimic”. M-a recunoscut cu greu şi nu a mai încetat să-şi ceară scuze.

“Cei de la oraş zic că 2 lei e prea scump pentru o călătorie cu troleibuzul, dar eu merg la şcoală pe jos în fiecare zi câte 10 kilometri, şi aş plăti chiar şi mai mult. E foarte greu, în special pe timp ploios sau iarna”, mi-a spus Madina Ciobanu, profesoară la şcoala din satul vecin, nevoită să facă naveta zilnic deja de 5 ani. Socrul ei, Andrei Ciobanu, bătea la un butoi, şi cu gândul la apa ce urma să o care de la fântână dă semn de nemulţumire. “Chiar sunteţi stranii. Dau şi 20 de lei celui care îmi aduce la picioare o tonă de apă. Mi s-au alungit mâinile cărând zilnic cu căldarea apă de la fântână. Sunteţi ridicoli când protestaţi împotriva tarifului la apă”. Tot el ne spune că cheltuielile pentru încălzire şi gaz la butelie îi sunt mai mari decât ale copiilor lui de la oraş. “Ca bonus am munca neplătită, mizeria din casă, frigul în adaos şi mai puţin spaţiu încălzit. Gazul din butelie se termină când ţi-e lumea mai dragă. Iar benzinăria e la 30 de kilometri depărtare. Asta-i viaţa. Poftim la ţară.”

Statistică: nici căsătorii, nici divorţuri

Zahorna, un sat din raionul Şoldăneşti, are 344 de locuitori şi 143 de gospodării, dintre care doar 121 de case sunt locuite, celelalte – pustii. În sat sunt 92 de pensionari, 35 de elevi, 17 preşcolari. Grădiniţa s-a închis din lipsă de copii. Al doilea an consecutiv autorităţile nu reuşesc să adune copii pentru a forma clasa I. Nici la anul nu va fi formată o astfel de clasă. Fosta directoare de gradiniţă ne-a spus că în Zahorna este doar un copil de 6 ani, care va trebui să meargă la toamna viitoare la şcoală în satul vecin, Dobruşa, la 6 km depărtare. Lilia Gorun, mama celui mai tânăr locuitor al satului, speră “din tot sufletul ca micuţul meu să aibă o soartă mai bună. Că noi doar cu munca suntem”.
Anul acesta aici au murit 11 oameni şi s-au născut doar 3 copii. Nu s-a înregistrat nici o căsătorie, nici un divorţ. La magazinul din sat, e doar o bătrână. Îşi cumpără pâine. Vânzătoarea îmi spune că „rulajul zilnic al magazinului e de aproximativ 200 de lei”.

Ţăranul şi electorala

La bineţe, oamenii îmi răspundeau cu „Ce se mai aude prin Parlament?”. Credeam că Moldova 1 e atotputernică. Că NIT şu EU TV sunt în măsură să spele şi ultima circumvoluţie de pe creier. Ţăranii noştri, însă, discută despre politică ca şi studenţii de la politologie şi au un punct de vedere foarte argumentat. În final, sunt gata să se certe şi cu Dumnezeu pentru o majorare de pensie, iar cei mai tineri se împart între visul liberal şi speranţa unei afaceri prospere.
Câteva femei, cu care intru în vorbă, mi se destăinuie că vor să le interzică copiilor lor să revină în sat. “La început îmi chemam copiii acasă. Sunt medici în Chisinău şi, chiar dacă salariul unui medic este aproape identic, şi la sat şi la oraş, aici n-o să aibă niciodată respectul pe care îl merită. Nu mai e ca altădată”, ne spune Emilia Bancu, fostă soră medicală la dispensarul din sat. Acum este pensionară şi foarte revoltată când medicului din sat i se strigă “Senea”. “Că doar nu şi-au ros coatele împreună cu el timp de 10 ani la medicină.”

Mulţi zahorneni au făcut studii bune şi au devenit specialişti calificaţi, dar nu pentru satul natal. Zahorna a dat lumii şi doi academicieni. Valeriu Canţer, directorul Institutului de Fizică al Academiei de Ştiinţe, şi Constantin Dadu de la Institutul Viei şi Vinului au pornit în lume de aici. Uneori, ei mai vin pe acasă şi comunică lucruri foarte atractive despre meleagul natal. “Conform unor cercetări, sunt 3 localităţi în Moldova unde există apă potabilă ecologică. Unul dintre ele este Zahorna”, mi-a spus Valeriu Canţer, care vine deseori acasă, ca să-şi vadă mama şi sora.

Cei cu paşaport au plecat

În serile de vineri şi sâmbătă se face discotecă la club. Dar tineretul nu e acolo. Cei care au vârsta şi paşaport sunt plecaţi deja. Rămân copiii şi adolescenţii, care merg la discotecă să înveţe lecţiile vieţii şi aşteaptă să se adune anii pentru a putea pleca. Şefa clubului, Angela Grosu, mi-a spus că înainte era discotecă de luni până luni. Acum – doar vinerea şi sâmbăta. “Nu vine nimeni cu concert. Nu se arată filme. Sunt trişti tinerii.”

Primarul Victor Grosu este optimist. Intenţionează să construiască în viitorul apropiat “o bisericuţă, un azil de bătrâni, un turn de apă, să instaleze felinare, să găsească un proiect pentru a gazifica gospodăriile din sat. Ţeava de gaz a ajuns până în sat, dar din lipsă de bani oamenii nu-şi pot gazifica gospodăriile”.

Am plecat din sat pe vremea cirezii. La marginea satului erau, probabil, toţi locuitorii – de la mic la mare. Aşteptau să vină cireada. Aici se socializează. Se pun la cale treburi importante, se bârfeşte pe ascuns şi se împacă în văzul lumii. Satul, deşi bătrân, încă mai trăieşte. Cât oare?

Violeta Terguţă,
Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

32 comentarii

  1. viat

    Un articol foarte bun, de parca ai prins satul intr-un moment intrat in vesnicie. Chiar mi am adus aminte de casa si de cele bune. Succese.

  2. Klaus steinberg

    Mosh Fanase,fi si mata mai ingaduitor, uite uica Ghimpu are nepot sarac si care cere multe de unde sa-ti mai dea si dumita ceva ???poate un fular kk-niu sa-l porti si sa strigi : sa traiasca domn Filat ,fiindca nica nu ne-o dat !

  3. adreiiii

    Articol pe nota 10 !! Bravo – traisca satul moldovenesc – sa respectam batranii – sai ajutam cu ce putem. Propun crearea unui fond pentru pensionarii din sate – la care sa se adune banii si celor din capitala. E o tragedie sa ramii singur si la batrinete…nu mi vine sa cred ca si eu voi ajunge asa…

  4. elena

    PENTRU Klaus(comunist)SE POTRIVESTE EXPRESIA”CURVA APUCA PRAJINA SI DA PE NOUA CONDUCERE VINA!!!”
    EXEMPLUL LUI MOS FANASE ESTE REZULTATUL”muncii” comunistilor DE ANI DE ZILE.
    ATI ADUS POPORUL(care a mai ramas in Moldova) SI TARA LA MIZERIE!!!
    CHIAR MA MINDRESC CU ACTUALA CONDUCERE. OAMENI CITITI SI DESTEPTI. SI DACA CER- O FAC PENTRU POPOR, CA SA ACOPERE GOLURILE FINANCIARE ENORME FACUTE DE COMUNISTI!!!
    ASA CA, DOMNII FILAT, LEANCA SI GHIMPU AU DESCHIS USILE IN EUROPA LA PARLAMENT, PENTRU POPOR SI NU PENTRU A DA IN FATA COMUNISTILOR FALIMENT!!!

  5. STEFANITA

    Adevarat Elena !Crezi ca ei nu stiu asta?Stiu ,da-i incolo,dar dau din clantza sperand ca pot pacali iar si iar poporul ,cu lozinci alterate{adica imputite}.Unora le place sa se balaceasca in rahat ….

  6. elena

    TOT RESPECTUL, STEFANITA!
    AM TOATA INCREDEREA CA STEFAN CEL MARE VA SCAPA CRUCEA INCETUL CU INCETUL PESTE FIECARE DINTRE ACESTEA CA SI Klaus…

  7. STEFANITA

    Multumesc elena.Tu cred ca intelegi mult mai bine ruseste.Poti sa-mi spui ce zice aici?:

    “Мы должны ясно понимать, что Южная Осетия, Абхазия и ПМР были созданы Россией для дестабилизации новых независимых государств в начале 90-х годов. Тоже самое Россия пыталась сделать в Крыму, но безуспешно. Эти, управляемые мафиозными структурами, само-провозглашенные государства создают очаги насилия и нестабильности в регионе. На данных территориях процветает контрабанда оружия и наркотиков. Безусловно, эти квази-государства могут существовать только при поддержке России. Интересно, что в правительстве Грузии больше осетин, чем в правительстве Южной Осетии. Зато во властных структурах Южной Осетии много русских силовиков, тоже самое касается и ПМР, где вся верхушка граждане РФ. Против Грузии постоянно осуществлялись и осуществляются провокации. Разумеется, Грузия имела полное право восстановить конституционный порядок на своей территории. В данном случае даже не важно, кто первый начал, так как Южная Осетия не являлась независимым государством, а агрессия может быть осуществлена (согласно резолюции ГА ООН) только в отношении независимого государства.
    Особенно поражает раздача пачками осетинам русских паспортов, в то время как этнические русские, приехавших из среднеазиатских республик, годами не могут получить русского гражданства. Некоторые живут в России на полулегальном положении целыми деревнями в течении более 10 лет! В Осетии паспорта выдавались быстро, просто и с грубыми нарушениями российского законодательства. Сейчас паспорта выдают в Крыму. Тоже самое происходило в 30-е годы в Чехословакии. Как известно именно под предлогом ‘защиты’ немецкого населения Германия вторглась в Чехословакию и Польшу. Прямые аналогии с началом Второй мировой войны – очевидны. Сейчас Грузию фактически сдали. Абхазия и Южная Осетия независимы только на бумаге. В реальности – это часть российской территории. Многие сравнивают Осетию и Абхазию с Косово. Я не поддерживал независимость Косово – это нехороший прецедент. Тем не менее, ситуация в Косово иная. Американцы не раздают косоварам американские паспорта. Косово не является de facto частью Америки. Сейчас спецы РФ интенсивно планируют как недопустить продвижение РМ в сторону ЕС. Провокация от 07.04.09 организованы под их контролем, а кто исполнители не имеет значения, деньги не пахнут. Цель, постараться свалить все на Румынию, вывести ее из равновесия, заставить делать ошибки, для того чтобы закрыть границу по Пруту.

  8. arca

    Frumos…dar si trist….Mi s-au umplut ochii de lacrimi.Sotia e din partile celea,Dobrusa.Cunosc realitatea chiar si persoanele intevistate.Am plecat in lumea mare ca sa scapam de saracie si necaz cu toate ca avem ambiiUniversitatea.Venim o data pe an,in ospetie…

  9. galina

    D.arca ati plecat sà và gàsiti o ocupatie plàtità,dar nu cred cà sàràcia dà nàcaz. Sàràcia este interioarà nu exterioarà.Cred cà mosh Fanase nu are probleme si nàcaz tràind la casa lui.Acesta anume este sekretul sànàtàtii sale.Dacà o persoanà doreste multe desigur cà va fi in nàcaz.

  10. arca

    Pentru Galina. Poate ca ai dreptate.Dar e un pacat ori o crima sa-ti doresti multe.?Oare chira trebuie sa ne limitam la putinul pe care-l aveam ori il avem?Nu trebuie sa aspiram la mai mult si la mai bine…?Nu ma pling de sanatate.Mersi.Slava Domnului.Imi lipsesc cei de acasa,obiceiurile,bastina…Am plecat sa facem un viitor mai bun feciorului,sa nu sa se plinga ca nu are apa linga casa,ori ca nu are cu ce o plati,sa nu innoate prin glod..pe sub garduri,dar sa mearga pe trotuar asfaltat,curat.Sa-i facem o viata decenta

  11. galina

    Veata decentà nu depinde de la asfalt,dar de la educatie.O dorinte e mereu pozitivà cind porneste de la inimà,dar nu de la interes.Dorenta spre confort ,deci materialà dupà 4o de ani o sà và batà la usà cu vre- diagnozà.
    Nostalgiea deja và spune cà sunteti unde sunteti cu un motiv gresit.Schimbati motivul si cauza pentru ce sunteti unde sunteti si o sà fiti fericiti,nu numai bogati.Multumesc.Dacà vreti sàmi scriti scrieti pe galinaboico@libero.it

  12. ninela

    un articol ce nu m-a lasat indiferenta,iar o lacrima de dor mi-a reamintit imaginea buneilor chinuiti de batrinete ce au dansat la nunta mea asemeni acestui batrinel.le inteleg frustrarea pensionarilor de la oras, insa sensul greutatilor il cunosc mult mai bine cei de la sate si au stiut mereu sa le infrunte fara a se plinge, plini de demnitate si resemnare.ma aflu departe de casa si dorul de bunici nu ma lasa niciodata, dar asta nu ma face nefericita, din contra ii simt mai aproape.sper sa se acorde mai multa atentie satelor si celor dragi ce locuiesc in ele.cei ce au plecat si au nostalgie dupa bastina lor nu urmaresc doar interesul material;ceea ce au cultivat buneii si parintii in inima noastra nu se uita niciodata unde nu ne-am afla!!!

  13. galina

    Nostalgia este un sentiment dàunàtor .Fiecare unde este- este acolo unde trebue sà fie,de ajuns a avea increde in sine insàsi.
    Totus pe buneii nu-i poate ajuta numai statul si rudele cu sentimente la distantà.
    Este nevoe de prezenta si forta fizicà a fiilor,nepotilor.
    Ce-i de fàcut,dacà toti cautà asfalt…..

  14. Simona

    Nu toti basarabenii au uitat !Uitarea este un pericol mortal pentru o natiune.
    “Cine uita,nu merita “,a spus unul din marii istorici ai acestui popor !
    Daca dorim sa nu retraiasca si generatiile viitoare ce au suferit acesti batrani ,trebuie ca noi sa nu uitam si mai ales sa le spunem si lor.Poporul care isi uita istoria ,risca sa o repete.
    Nostalgia este un sentiment cat se poate de omenesc.
    Observ ca si vechile generatii se incapataneaza sa NU UITE !
    Nici basarabenii din aceasta secventa de pe o strada din Chisinau nu au uitat:

    http://www.youtube.com/watch?v=JWTC9IUCd4w&feature=player_embedded

  15. Opinie

    f.bun articolul
    o singura precizare: V.Canter este presedintele Consiliului national pentru atestare si acreditare

  16. Cel din Deal

    Vesnicia e la sat. De acolo toti am pornit.
    Supravietuirea noastra /din 2012/
    tot va trece prin sate.
    Bravo pt. acest articol!
    Sa ne rugam pentru toti acei care raman la sat, si continua traditia milenara a poporului nostru daco-romano-moldav, etc.

  17. marina

    ce se va alege din tarisoara noastra daca prea mult rabdatorii nostri batrini de la sate vor porni impotriva pensionarilor de la oras?

  18. cornelia

    e cel mai tare articol pe care l-am citit in ultimul timp. chiar e trist ce se intimpla. Bravo ZdG. Si autorul.

  19. nataly

    pentru Mariana.
    nu ai inteles nimic. Probabil nici nu stii si nici nu ai fost niciodata la sat. E usor sa stai la un loc bine si sa te dai cu parerea.Cred ca batrinii de la sate ar reyista la oras. Dar pun la indoiala ca pensionarii de la oras ar rezista macar o zi la sat.

  20. ruslan

    chiar m-a cucerit aceasta istorie.vin si eu de la sat. Multi oameni isi pun sperante in noua guvernare. mai ales cei de la sate. Caci mai rau chiar nu se poate.

  21. adriana

    De ce nu aveti o rubrica cu istorioare despre oamenii de la sate si gindurile, durerile lor. Caci… vesnicia s-a nascut la sat. Si avem foarte multe de invatat de la ei. De exemplu… cum sa supravietuim pe vreme de criza.

  22. Simona

    Dragii mei Adriana,Ruslan,Nataly,Cornelia,Marina,Cel din Deal ,sunteti toti din Basarabia ?Va intreb pentru ca nu vad nici o deosebire intre felul cum vorbesc eu si felul cum vorbiti voi si
    aproape toti ceilalti care au intervenit pe forum .Pai daca vorbim la fel,unde e “limba moldoveneasca” fratilor ?
    Exceptiile rare pe care le-am intalnit, nu se exprima de fapt intr-o alta limba,ci vorbesc gresit limba noastra cea romana.E de bine !
    Simt o mare prietenie pentru voi !

  23. SPQR

    Cu tot respectul dar prea multa filosofie eftina vad in mesajele D-tra.Pai acel milion de moldoveni plecat peste hotare , ce cauta acolo, asfalt?, ori sa-si intretina copii si parintii ramasi acasa.Si imi este interesant ce faceau buneii nostri cu prezenta si forta fizica a noastra , daca nu primeau bani pentru medicamente de la copiii de peste hotare.
    Cat despre nostalgie ,cred ca “arca” s-a referit la cuvantul “DOR” care este cred cel mai potrivit cuvant pentru ceea ce simt conationalii nostri plecati de acasa, dor de casa,de obiceiuri ,de bastina.
    Daca nu ma gesesc si D-tra va aflati peste hotare,cu ce scop?Oare nu va era mai bine intr-un sat plin cu noroi ,in ciubote de cauciuc, ducand apa cu nitrati, cu galeata de la 1 km departare, si meditand despre sensul vietii eterne?

  24. adriana

    domnisorule SPPQR. Tu chiar nu ai inteles mesajul? Nimeni nu ne invita sa traim la tara. Ba din contra. Ideea e ca satele sa devina mai atractive. sa se faca ceva in tara asta. sa se gindeasca cineva si la cei de la tara. Multi sunt plecati, e adevarat. dar multi au ramas si nu vor pleca.Cei care au plecat, normal, nu se vor mai intoarce. Iar cei ramasi nu trebuie sa fie nevoiti sa traiasa in mizerie. Si acolo, la tara nu sunt numai batrini. Sunti multi tineri. Acesta e mai mult un apel pentru noua conducere. Ginditi-va la cei care au mai ramas la tara!!!!!!! Faceti ceva pentru ei!!!!!

  25. SPQR

    Imi cer scuze am omis sa scriu ca este pentru D-na galina.Am vrut sa spun ……filosofie eftina in mesajele D-tra doamna galina.
    In rest sunt cu totul de acord cu cele spuse de ceilalti forumisti.

  26. ludmila

    O descriere reala a situatiei triste de la sat. Aceeasi situatie este in toate satele Moldovei, fie ca un sat are peste 300 de locuitori sau peste 6000 (daca au mai ramas din acestia dupa ce au plecat peste hotare…). Parerile oamenilor expuse in articol coincid cu parerile unor conationali auzite in troilebuz, ca “dejeaba mai fac galagie acesti pensionari ca tariful la transport si la apa s-a ridicat. Ca cei din Balti, Soldanesti etc. platesc mai mult si nu primesc nici un ajutor de la primarii. Insa acesti de la oras au trait toata viata pe spinarea altora si s-au deprins cu diferite beneficii. Lasa sa vina la sat sa vada cum se traieste…”, la care conductoarea troleibuzului da afirmativ din cap. Noua conducere a dat un suflu nou sperantei noastre vesnice. Da Domnul ca ei sa pastreze curajul si credinta, iar noi sa ii sustinem pina la capat.

  27. victoria

    inca nici o conducere nu a promovat politici pentru oamenii de la tara. Nici un ONG nu a creat proiecte pentru ei? De ce?

  28. neli

    Primarii trebuie pedepsiti. De ce nu activeaza caminele culturale? De ce nu se arata filme? daca nu putem scapa de saracie, macar sa nu degradam. Iar acesta nu costa chiar milioane.

  29. igor

    e greu din ce in ce mai greu la noi in satele noastre si nimai zicind ca vesnicia vine de la sat

  30. natalia

    Domnilor fosti guvernanti ai partidului comunist si celor ce activati in ministerul Muncii si Asigurarilor sociale ! Cum explicati diferenta mare dintre pensiile mici indecsate si pensiile mai mari indecsate ? De exemplu: in urma la 3 (trei) indecsari consecutive la o pensie de 300 lei s-a adaugat 218,4lei, adica s-a marit pina la 518,4lei, iar la o pensie de 2000lei s-a adaugat 1456lei ,adica s-a marit pina la 3456lei , ceia ce e cam de 7 (sapte) ori mai mult decit in cazul cu 300lei. Deci are loc un jaf total al paturilor sarace din societate atit la oras cit si la sat. Domnul primar Chirtoaca a spus in fata multimei, ca pensiile difera de la cele minimale pina la 7000lei. Deci, protestatarii-pensionari ar trebui sa ciara anularea unor astfel de indecsari a pensiilor de 20% si sa ceara de la noua guvernare marirea pensiei minimale pina la nivelul minimului necesar pentru exzistenta . Pensia minimala trebue sa intre in formula de calcul a pensiei din legea nr. 156. Astfel problema tarifelor ar disparea.

  31. IONASCU ALINA

    am o mare rugaminte la oameni milosi ,va rog din suflet care imi citeste mesaju si care ma poate ajuta cu cea mai mica suma pe noi ne ajuta foarte ,foarte mult.stau cu chirie si am 2 copii ,nu mai am putere sa platesc chiria ,va implor ajutati-ma si pe mine cit de putin ,nu pot sa ma mai descurc avem un salariu foarte mic.
    banca carpatica
    lei-ro72 carp 0041 0039 6707 ro01
    eur-ro29 carp 0041 0039 6707 eu01
    va imploram, va rugam ,ajutati-ne

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *