Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Tânarul Stalin

Tânarul Stalin

Toată viaţa sa, până la decesul fulgerător din martie 1953, Stalin a fost extrem de vigilent în a bloca din faşă orice încercare de cercetare, documentare şi publicare a biografiei sale din tinereţe, care ar fi putut aduce atingere biografiei oficiale a dictatorului de mai târziu. Sub acest aspect, ultima carte a lui Sebag Montefiore, publicată la editura McArthur & Company din Toronto, cu titlul „Young Stalin” (Stalin Tânăr), este o premieră mondială, pentru că descrie în detalii cum a devenit gruzinul Osip Giukaşvili din Osetia dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin din capitala URSS-ului.

Toate lucrările despre Stalin, publicate până azi, tratează laconic anii de tinereţe petrecuţi în Georgia natală de către dictatorul sovietic. Cartea de faţă prezintă în cele 442 de pagini numai anii de tinereţe ai lui Osip Giukaşvili în Caucaz, înaintea autoexpatrierii sale în Rusia ţaristă. În mod ferm şi incontestabil, Sebag Montefiore s-a impus drept biograful occidental cel mai bine documentat despre viaţa lui Stalin. Acest fapt este admis de scriitori consacraţi, precum profesorul universitar Robert Service din Anglia sau Robert Conquest din SUA, care au cercetat o viaţă întreagă istoria URSS-ului şi sunt cunoscuţi în Occident drept kremlinologi.

Un gangster pur şi simplu

Este evident faptul că autorul cărţii a beneficiat masiv de concursul şi prietenia familiei prezidenţiale a Georgiei în colectarea atâtor izvoare de informaţii privind tinereţea gruzină a lui Stalin. Cititorul care are răbdarea şi curiozitatea să parcurgă metodic acele ultime şase pagini ale cărţii de faţă rămâne siderat. Sunt acolo nu numai nume georgiene şi ruseşti, ci provin de la toate etniile din cele patru colţuri ale lumii, de la moştenitori de a treia generaţie, care au păstrat cu mândrie de la bunicii lor documente, fotografii sau jurnale cu însemnări nepublicate, care atestă participarea lor directă la istoria stalinistă a Georgiei sovietice şi l-au cunoscut pe Osip Giukaşvili înainte de a-şi lua numele conspirativ de Stalin.

Istoricii occidentali găsesc în această carte unele explicaţii la declaraţia făcută de premierul Winston Churchill: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere a lumii, întrecută doar de America”. Cu alte cuvinte, în decursul a 29 de ani, acest gruzin a reuşit să facă din Rusia o superputere mondială, ceea ce americanii au putut să facă din ţara lor abia în 200 de ani cu trei duzini de preşedinţi.

A doua surpriză a cărţii de faţă este dezvăluirea secretului arzător al tinereţii lui Stalin, păzit cu străşnicie atât de către dictator, cât şi de succesorii lui de până acum: înainte de a deveni un conducător politic, Osip Giukaşvili a fost un gangster, un brigand şi un criminal de drept comun, cu multiple arestări în Gruzia natală, spărgător de bănci şi escroc calificat. A început prin a estorca bani de la patronii din Caucaz ca „taxă de protecţie”.

Stalin a fost bătut crunt de mama sa

La vârsta de 80 de ani, mama sa, Keke Giukaşvili, a scris în memorii nepublicate până azi că fiul ei Osip a suferit, când avea şase ani, două accidente care l-au lăsat invalid pentru tot restul vieţii (pag. 34). Cu mâna stângă, rămasă mai scurtă decât cea dreaptă, el nu putea ridica o ceaşcă de ceai (pag. 33).  Am mai auzit asta la Miami, Florida, la o conferinţă de presă a senatorului democrat Claude Pepper, care l-a vizitat pe Stalin la Kremlin. Întrebat de un jurnalist ce anume l-a impresionat când a dat mâna cu Stalin, Claude Pepper a răspuns că a observat că nu putea vedea mâna stângă a dictatorului, deoarece mâneca hainei era mai lungă decât mâna respectivă.

La timpul respectiv n-am crezut acest detaliu neverosimil, deoarece făcea din Stalin un estropiat fizic. Autorul adaugă acest amănunt deloc neglijabil pe lista complexelor de inferioritate pe care le-a avut Stalin de-a lungul vieţii.

Alte detalii pe această listă de complexe: degete lipite la un picior, infirmitate care l-a descalificat medical de la efectuarea serviciului militar obligatoriu; faţa brăzdată de cicatrici de la vărsat de vânt şi, mai ales, zvonurile persistente că era copil din flori, făcut de Keke cu un nobil gruzin, Koba Egnataşvili, a cărui fotografie apare în carte. Pe lângă faptul că era un invalid din punct de vedere fizic, cartea demonstrează că Stalin a fost vătămat psihic în copilărie de pe urma ambilor părinţi. La ultima întâlnire avută de Stalin cu mama sa Keke în anii 1930, martori oculari au relatat că Stalin a întrebat-o de ce îl bătea aşa sălbatic când era copil. La care Keke a răspuns prompt: „Dacă nu te băteam, nu ai fi ajuns ce eşti astăzi”.

La moartea mamei sale, la Tbilisi, Stalin nu s-a dus la funeralii, preferând să-l trimită pe Lavrenti Beria să se ocupe de înmormântarea lui Keke. De reţinut faptul că Keke nu ştia ruseşte şi, ca o consecinţă, n-a putut vorbi cu copiii lui Stalin, Vasili şi Svetlana, decât prin translatori din gruzină în rusă. Soţia lui Beria, Nina,  a rezumat admirabil într-o propoziţie că Stalin şi soţul ei Lavrenti au trăit, au muncit, au murit şi sunt îngropaţi într-o ţară străină, Rusia.

Cum s-a născut numele Stalin

Autorul acestei cărţi a găsit sursa numelui conspirativ sub care Osip Giukaşvili a intrat în istorie. Printre numeroasele amante pe care le-a avut în Georgia, se numără şi o activistă, pe nume Liudmila Stal. Era fiica proprietarului unei oţelării din sudul Ucrainei, cu şase ani mai în vârstă şi o veterană a închisorilor ţariste. Idila lor amoroasă a fost intermitentă, întrucât ea s-a autoexilat la Paris.

Aceasta a lucrat îndeaproape cu Lenin în exil şi de câte ori s-a văzut cu Lenin în străinătate, Stalin s-a revăzut şi cu Liudmila Stal, care a exercitat o evidentă influenţă asupra tânărului georgian. S-au revăzut în mod cert în anul 1917. Nu a supravieţuit nimic din prietenia lor, cu excepţia unei surprinzătoare decizii pentru restul vieţii sale: georgianul Giukaşvili a luat de la această Liudmila Stal numele său conspirativ de Stalin. Autorul a inclus în galeria fotografiilor inedite din această carte şi poza Liudmilei Stal din perioada tinereţii ei.

Tot la acest capitol, autorul scrie că şi Lenin avea multe amante la activ. În exil Lenin s-a implicat într-o idilă amoroasă pasionantă cu Inessa Armand, o femeie frumoasă, măritată cu un bogătaş francez. După ce a ajuns la putere în 1917, Lenin a avut relaţii amoroase cu secretarele sale şi, potrivit lui Stalin, soţia lui Lenin, Nadejda Krupskaia, s-a adresat Biroului Politic pentru a reclama comportamentul acelor secretare (pag. 151).

Din această carte mai aflăm că meseria de bază şi singura ocupaţie legitimă avută de Stalin a fost cea de cizmar, meserie învăţată de la tatăl său, Beso Giukaşvili, mort de tânăr într-o încăierare cu alţi beţivi din Osetia natală (pag. 45). Ar fi rămas probabil cizmar tot restul vieţii dacă mama sa, Keke, n-ar fi apelat la ajutorul lui Koba Egnataşvili pentru obţinerea unei burse de studii pentru fiul ei Osip. Aşa va ajunge acesta să studieze teologia la Seminarul din Tiflis, de unde va fi exmatriculat pentru indisciplină, insubordonare faţă de profesori şi lecturi interzise. Visul lui Keke de a-l vedea preot s-a spulberat, Osip preferând o viaţă subterană, cu activităţi criminale soldate cu nouă arestări şi opt evadări din exilul siberian.

Activităţile politice ale lui Lenin, sponsorizate din jafurile lui Stalin

Din lectura acestei cărţi rezultă faptul că georgianul Osip Giukaşvili a câştigat simpatia lui Lenin pe când acesta se afla în exil în Elveţia. O bună parte din finanţarea activităţilor politice ale lui Lenin din exil au fost asigurate din banii trimişi de acest georgian, din jefuirea băncilor din Caucaz.  „Jefuirea băncilor nu era singura sursă de finanţare a lui Lenin. El a ordonat unei perechi de bandiţi bolşevici să seducă două surori retrase, care au moştenit o avere imensă de la unchiul lor, industriaşul Schmidt.

Dubla seducţie a reuşit, deşi Lenin a recunoscut că n-ar fi putut s-o facă el însuşi. Unul dintre seducători, Victor Taratuta, a furat o sumă considerabilă din moştenire pentru a o cheltui pe picior mare înainte de a expedia lui Lenin restul banilor” (pag. 190).

A călătorit la Londra şi Berlin (unde s-a întâlnit cu Lenin), la Stockholm (unde l-a cunoscut pe strungarul Voroşilov), la Viena etc. Ajuns dictator la Kremlin, Stalin n-a mai călătorit în afara URSS decât pentru cele două întâlniri cu liderii aliaţi anglo-americani la Teheran, în 1943, şi la Potsdam, în 1945. A fost la un pas să se întâlnească cu Hitler, dacă Stalin ar fi preferat să negocieze cu Hitler Pactul de Neagresiune de la 23 August 1939, în loc de von Ribbentrop.

Este înregistrat documentar că Hitler s-a declarat gata să meargă personal la Moscova, dacă va fi nevoie, ca să semneze Pactul de Neagresiune. Dar în loc de pactul Stalin-Hitler, el a intrat în istorie ca Pactul Molotov-Ribbentrop… O posibilă explicaţie este dată de faptul că lui Stalin îi era frică de avion. La plecarea sa spre Teheran, în 1943, pe aeroportul din Moscova Stalin şi-a uimit însoţitorii prin faptul că, în loc să urce în avionul care-l aştepta, s-a urcat în avionul pregătit pentru Beria! La întâlnirea cu Truman şi Churchill de la Potsdam în 1945, Stalin s-a dus cu un tren blindat, iar pe fiecare parte a căii ferate erau postaţi la fiecare 500 de metri soldaţi sovietici.

Un alt detaliu pitoresc este faptul că la abdicarea ţarului de la tronul Rusiei, toţi conducătorii bolşevici erau în străinătate: „Troţki şi Buharin la New York, Lenin şi Martov în Elveţia. Bolşevicii descumpăniţi din Petrograd erau conduşi de un tânăr muncitor, de 33 de ani, pe nume Alexandr Şliapnikov şi de Molotov, care avea 27 de ani. Existau mai puţin de 25.000 de bolşevici în întreaga Rusie şi numai 1.000 dintre ei erau activişti veterani” (pag. 324).

Aceşti oameni habar n-aveau atunci că ei fac istoria ţării lor pentru următorul secol! În concluzie, portretul rezultat din această carte ne dezvăluie în persoana lui Osip Giukaşvili-Stalin un om estropiat şi vătămat psihic încă din copilărie, total lipsit de căldură sufletească, a cărui supremă plăcere era să ucidă. Acest portret veridic, neretuşat apare abia la o jumătate de secol de la moartea dictatorului, după ce s-a făcut responsabil de moartea a zeci de milioane de bărbaţi, femei şi copii.

Michael Nicholas Blaga, 
www.historia.ro