STOP FALS! Fals: Pericolul de radiaţie cu Ruteniu 106 vine din România, nu din Rusia

Versiunea online a ziarului „KP v Moldove” (Kp.md) a publicat la 26 noiembrie 2017 un articol, potrivit căruia un nor radioactiv care conţine Ruteniu 106 ar fi fost înregistrat deasupra unor ţări din Europa, iar concentraţia cea mai mare ar fi fost deasupra României. Cu toate că cercetările internaţionale arată că originea acestui nor, care într-adevăr a străbătut o parte din ţările europene, ar fi Rusia, autoarea ştirii sugerează ideea falsă că sursa ar fi România, iar autorităţile moldoveneşti ar ascunde acest lucru. În consecinţă, s-a concluzionat că norul radioactiv este un pericol iminent pentru locuitorii Republicii Moldova, iar autorităţile tac „ca să nu compromită vecinul din Vest”, adică România.

În articolul ”Радиоактивное облако, накрывшее Молдову, пришло к нам не из России, а из Румынии?” (în traducere: ”Norul radioactiv care a acoperit Moldova a venit la noi nu din Rusia, ci din România?”) se menţionează că, deşi în presă se anunţă că sursa radiaţiei ar fi Rusia, totuşi potrivit unei hărţi, ”în România vecină, puncte roşii arată că nivelul de concentraţie este sub normă, iar în Rusia concentraţia izotopică detectată este mult mai mică decât norma”. Autoarea nu face trimitere la acte emise de agenţiile internaţionale care monitorizează nivelul de radiaţii în atmosferă. Fără să citeze experţi în domeniu, ea concluzionează că nu e posibil ca în locul unde se vehiculează că ar fi sursa poluării, adică în Rusia, concentraţia de Ruteniu 106 să fie mai mică decât în alte locuri. În articol se mai spune că deja de o lună şi jumătate problema persistă în România, iar autorităţile din Moldova ar ascunde acest lucru, cetăţenii de la noi fiind în pericol.

Cercetările internaţionale au arătat că cea mai mare concentraţie de Ruteniu 106 s-a atestat într-o regiune dintre munţii Ural şi râul Volga

Despre existenţa acestui nor radioactiv deasupra unor ţări europene se vorbeşte în presă de câteva luni. În  septembrie şi octombrie curent, câteva centre de monitorizare au detectat cantităţi neobişnuite de radiaţii deasupra întregii Europe. Atunci Institutul de Radioprotecţie şi Securitate Nucleară (IRSN) din Franţa a emis un raport în care concluziona că nivelurile de Ruteniu 106 sunt mai mari între partea de sud a Munţilor Ural şi râul Volga, iar norul ar străbate mai multe ţări europene. Autorităţile ruse au negat vehement că sursa poluării ar veni din ţara lor.

Când a fost emis comunicatul IRSN, a fost arătată şi o hartă în care erau inserate puncte roşii care demonstrau unde se află norul radioactiv în acea perioadă. La momentul prezentării acelei hărţi, norul era deasupra României, de aceea o parte a presei a început să vehiculeze că sursa poluării ar fi România. În luna octombrie, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) de la Bucureşti a emis un comunicat  în care precizează că ”în această perioadă nu au fost desfăşurate activităţi de producere, transport sau utilizare a Ruteniului 106 pe teritoriul României. Precizăm faptul că după data de 3 octombrie a.c., prezenţa Ruteniului 106 nu a mai fost detectată pe teritoriul României”.

Rusia a recunoscut că sursa eliminării radiaţiei vine de lângă munţii Ural

Deoarece toate măsurătorile internaţionale arătau că sursa emanării Ruteniului 106 ar fi venit din Munţii Ural, în final autorităţile din Rusia au recunoscut că la ele a fost problema. Astfel, încă la 20 noiembrie curent (adică cu şase zile înaintea publicării articolului pe Kp.md), agenţia rusească de servicii meteorologice Roshydromet practic a confirmat concluziile emise de IRSN, şi anume că nivelurile de Ruteniu 106 sunt de aproape o mie de ori mai mari decât în mod normal în mostrele examinate de două staţii meteorologice aflate în partea de sud a Munţilor Ural, în regiunea Chelyabinsk. Acest lucru însă nu a fost menţionat în articolul Kp.md, în schimb s-a manipulat cu imaginea şi informaţiile mai vechi, din perioada când norul de Ruteniu 106 era deasupra României, pentru a insinua că anume România este de vină.

Asociaţia Presei Independente (API) a solicitat redacţiei ”KP v Moldove” să precizeze din ce sursă a aflat că România ar fi focarul radiaţiei, însă până în prezent nu am primit un răspuns.

Lilia Zaharia
Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. romulus

    a-ti inteles dragi cititori, norul vine din RUSIA pentru ca asa spune europa si sua dar mai ales ziarul de garda…europa unde intra cei mai mari colonizatori din lume care au pe mainile lor miliarde de oameni morti care si astazi se conduc dupa sloganul veni vidi vici ….maldovenii rominii rusii ucraineii sunt un zbrod pentru ei, ei se socot popor ales de dumnezeu de satana…rotschild rockfeller openheimer windsorii toate animalele de origine judaika din lume

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *