Principală  —  Ediţia PRINT  —  Stop Fals!   —   Statul Islamic, „umbra” neagră a…

Statul Islamic, „umbra” neagră a musulmanilor din întreaga lume

Sute de mii de oameni trăiesc zilnic teroarea unui război în care se implică interesele şi neînţelegerile dintre mai multe ţări. Siria a devenit „terenul de luptă” al acestor interese. Astfel, milioane de sirieni sunt nevoiţi să fugă din calea unui război apocaliptic, generând o criză istorică. 

După teroarea răspândită de către membrii Statului Islamic (Daesh, denumirea oficială, n.r.), musulmanii au ajuns cei care provoacă suspiciuni şi frici printre oamenii din întreaga lume. Atacurile teroriste din 13 noiembrie, curent, la Paris au resetat acest val de neîncredere.

„Islam înseamnă pace”

www.ibtimes.co.ukUltimele atentate de la Paris, în urma cărora au murit 140 de persoane, au readus în atenţia publică războiul civil din Siria, unde membrii Statului Islamic (SI) ucid sute de oameni.

Membrii Ligii Islamice din R. Moldova (LIM) condamnă acţiunile SI. „Musulmanii sunt la fel ca şi ceilalţi oameni, doar nu spui că toţi americanii sau toţi ruşii sunt terorişti, în cazul în care un om a ucis zeci de oameni. Crimele comise de membrii SI nu au nicio legătură cu religia. Islamul este o religie a comunicării, a relaţiilor bune între oameni”, explică Sergiu Sochircă, preşedintele LIM.

Potrivit lui, sensul general al cuvântului „islam” este pace. „Coranul, cartea noastră sfântă, încurajează oamenii să facă fapte bune. Pentru fapta bună o să fii răsplătit, pentru cea rea vei fi pedepsit. Ceea ce se întâmplă acum în Siria şi atentatele despre care auzim şi citim în presă sunt comise de nişte demenţi, care nu au nicio valoare spirituală şi nicio legătură cu islamul. Mereu ne întrebăm cine stă în spatele acestor terorişti şi de unde se inspiră. Ei vorbesc mereu despre Coran, dar dacă e să analizăm fiecare verset din Coran, observăm că ei fac tot ce e strict interzis acolo”, spune Sochircă.

Preşedintele LIM s-a convertit la islam în anul 2000. „A fost o cale lungă… Eram creştin, dar, mergând la biserică şi respectând toate tradiţiile, îmi puneam întrebări la care nu găseam răspuns. Prima dată când m-am gândit la islam, am făcut imediat nişte asocieri. Îmi aminteam de ceea ce citisem sau văzusem la televizor: că umilesc femeia, să sunt terorişti, că omoară. Vedeam totul într-o lumină sumbră. Aşa am luat să citesc Coranul. De acolo a pornit totul. Repet, Coranul cheamă oamenii la pace, iubire şi respect reciproc, dar nu la umilire şi crimă”, povesteşte bărbatul.

„Cine are interes ca aceste războaie civile să continue?”

De-a lungul anilor, în întreaga lume au fost comise mai multe atacuri teroriste în care vinovaţi au fost găsiţi membrii SI. În urma acestor atacuri, au murit sute de oameni nevinovaţi, iar islamofobia a sporit. „Merg pe stradă şi nimeni nu înţelege că sunt musulman, mai greu le este femeilor care poartă batic. De fapt, în Moldova lumea este tolerantă. Aici oamenii înţeleg că atacurile de la Paris sau din alte state nu au nicio atribuţie cu islamul şi nici cu noi, musulmanii. E important să vedem cine are interes ca aceste războaie civile să continue, iar atacurile teroriste să fie atât de ucigaşe şi de răsunătoare. Să vedem ce a urmat după aceste atacuri. De exemplu, după 11 septembrie, a fost invadat Afganistanul, unde a fost extrasă o cantitate mare de petrol. După atentatele de la Paris, Franţa s-a implicat în războiul din Siria”, comentează Sergiu. Potrivit lui, în zonele de conflict nu putem vorbi despre niciun fel de dezvoltare. Sunt zone moarte, iar marile puteri şi unele grupuri sunt interesate ca aceste zone să nu se dezvolte.

În 2011, la Damasc, Siria, a pornit un val de demonstraţii antiguvernamentale, în timpul cărora oamenii manifestau împotriva sistemului dictatorial unipartinic, perpetuat de către preşedinţii Hafez al-Assad şi fiul acestuia, Bashar al-Assad. Lumea protesta împotriva şomajului, a corupţiei şi a încălcării drepturilor omului. Regimul a reacţionat cu arestări în masă şi bombardamente focalizate pe cartierele şi localităţile rebele. Aşa, cu timpul, a început un adevărat război civil.

Tot atunci apare şi Armata Siriană Liberă (ASL), formată din militari care au dezertat din forţele armate ale regimului, precum şi din „oamenii care s-au opus regimului şi nu au mai putut suporta să fie ucişi pentru că cereau să li se respecte drepturile”, povesteşte Jalilati Safwat, un sirian stabilit în Moldova. „Cine sunt membrii Daesh? Cine-i învaţă că e uşor să ucizi un om? Cine le-a dat arme? Cine stă în spatele acestei grupări? De ce vor să li se spună SI, dacă ei nu au nicio legătură cu islamul?”, se întreabă Jalilati.

546-islam2Sirianul a venit în Moldova când în ţara sa încă nu era război. El îşi vizita periodic fiica, rămasă acolo, dar şi rudele. „După ce s-a creat Daesh (SI), nu mai pot pleca încolo. Aş fi ucis, fiind considerat trădător. Potrivit lor, un om refugiat în Europa merită să moară, fiind calificat drept necredincios”, explică bărbatul.

Oamenii veniţi din Siria povestesc cum sunt atacate oraşele, dar nu şi poziţiile SI. „Avioanele luptă contra oamenilor. Mă uit la canalele ruse şi văd câtă minciună e difuzată acolo despre ceea ce se întâmplă în Siria. Exact ca şi în cazul războiului din Ucraina. Informaţional, ruşii sunt foarte puternici şi ceea ce se întâmplă acum este o maşinărie de manipulare bine pusă la punct. Deşi au trecut două luni de când Rusia a început raidurile aeriene împotriva Statului Islamic, nu a fost distrusă nicio poziţie SI. Mor oameni paşnici. Ei nu se mai simt în siguranţă în casele lor”, susţine Jalilati Safwat.

„Războiul mi-a ucis fiica”

www.nbcnews.com„Războiul mi-a ucis fiica. Nu am pe cine învinui. Nu ştim cine şi de ce ucide, dar asta aproape nici nu mai contează în haosul războiului. Singurul lucru care te macină e că mor mii de oameni, care nu au nicio vină”, povesteşte bărbatul. „Am plecat, am venit… Dar, deja de 3 ani, de când mi-am înmormântat fiica, nu mai am dreptul să revin la baştină. Dar nici nu am unde pleca: casa mi-a fost distrusă. Întregul cartier a fost făcut una cu pământul în urma bombardamentelor. Toată ziua se aud împuşcături şi proiectile care cad aproape de casă. Cei care au rămas continuă să spere că nu vor muri, că nu le vor fi distruse casele”, povesteşte sirianul.

„Ceea ce mă doare pe mine este faptul că cei din SI, de fapt, sunt nişte străini. Ei nu sunt sirieni, ei au fost adunaţi din toate părţile lumii. Fac orice le trece prin cap. Asta mă doare cel mai tare. Eşti în ţara ta, dar îţi intră în casă un străin care nu-ţi cunoaşte obiceiul, limba, religia şi te alungă din casă, îţi dă ordine şi te umileşte”, oftează el. Potrivit unui raport obţinut de The Guardian, 15.000 de oameni au călătorit în Siria şi Irak, pentru a se alătura SI. Voluntarii vin din peste 80 de ţări.

„Statul Islamic este doar un nume. În realitate, ei nu au nimic în comun cu islamul. Islamul interzice să ucizi oameni, să intri în case străine şi să le dai foc. E strict interzis să ucizi femei sau copii, sau oameni neînarmaţi, nevinovaţi. Chiar şi pe timp de război nu ai dreptul să ucizi civili, femei şi copii.

Ei, însă, fac tot ce interzice islamul. Sunt nişte demenţi, nişte criminali fără milă… Au intrat în casa mea cu arma, după care au început să-mi vorbească într-o limbă străină…”, înghite în sec bărbatul, care în acest război a pierdut 60 de rude.

Dezrădăcinaţi de război

Oamenii fug din faţa gloanţelor şi a cuţitelor luptătorilor SI, lăsând în urmă tot ce au agonisit în viaţă. „Ieşi dintr-o viaţă şi intri în alta. Treci printre sârmele tăiate ale unui gard de frontieră şi devii apatrid, vulnerabil, dependent şi invizibil. Te transformi în refugiat”, descrie Paul Salopek, jurnalistul american care s-a alăturat unui grup de refugiaţi sirieni, care au mers pe jos până la graniţa cu Turcia, fugind din calea bombardierelor şi omorurilor.

În Turcia trăiesc circa două milioane de refugiaţi sirieni. Acolo au fost construite tabere sau orăşele întregi pentru refugiaţi. Statul turc cheltuie miliarde de dolari pentru ei. Oricum, nesiguranţa pluteşte ca un nor de furtună peste capetele sirienilor refugiaţi în Turcia. „De când Rusia a pornit atacurile împotriva SI, o singură dată a fost atacată zona în care stăteau aceştia, dar în câmp liber, unde nu era nimeni şi nimic, şi nu i-a afectat deloc. Când a fost comis atentatul de la Paris, Rusia a bombardat zonele civililor, precum şi graniţa cu Turcia, unde nu este niciun terorist. Despre toate acestea îmi povestesc oamenii care au rămas acolo, dar mass-media tace”, ne spune Jalilati Safwat.

Potrivit Oficiului Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, din Siria pleacă în fiecare zi circa 6000 de oameni, dar graniţele încep să se închidă şi le este tot mai greu să-şi găsească un adăpost.

Rusia a efectuat primele raiduri aeriene în spaţiul sirian la sfârşitul lunii septembrie. „Pe oră, acolo sunt ucise peste 1000 de persoane. Mor copii. Mor femei. Când vezi ce se întâmplă acolo nu-ţi vine să crezi, vrei să plângi şi să nu te mai opreşti. Stau copii şi femei unul lângă altul, în patru-cinci rânduri, cât vezi cu ochii, şi toţi sunt omorâţi unul după altul. Asta am văzut cu ochii mei…. De ce nu vedem asta în mass-media? De ce tăcem şi suportăm această teroare? Daesh are vreo 30.000 de membri. Da, ei au arme, maşini scumpe, dar nu şi avioane. Atâtea ţări sunt implicate în acest război, oare nu-i pot învinge? De ce Rusia atacă zonele unde sunt civili? De ce îl susţine pe Bashar al-Assad, care luptă împotriva oamenilor simpli care nu-l vor la putere?”, se întreabă sirianul.

„Rusia îl susţine pe Bashar al-Assad”

„Vedem adevăratele intenţii ale lui Putin. Vrea să-l sprijine pe Assad, să aibă un rol central într-un proces de tranziţie, să submineze poziţia şi acţiunile americane şi să extindă influenţa Rusiei în Orientul Mijlociu, fără precedent, din 1973 până acum”, susţine senatorul republican John McCain, după apariţia primelor informaţii potrivit cărora Rusia ar evita să lovească poziţiile deţinute de SI.

Totodată, rebelii sirieni refuză ajutorul pe care Moscova doreşte să-l acorde în lupta împotriva Statului Islamic, susţinând că mai întâi ar trebui să înceteze să-i bombardeze, scrie Euronews. Reacţia apare după ce ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că forţele aeriene ruse sunt dispuse să susţină opoziţia siriană în lupta cu ISIS. „Suntem gata să susţinem aerian şi opoziţia patriotică, inclusiv Armata siriană liberă”, a declarat oficialul rus.

Recent, unul dintre atacurile aeriene pe care aviaţia rusă le aplică în regiunile rebele din Siria a vizat o piaţă de fructe şi legume din oraşul Ariha. Potrivit canalului de televiziune Al-Jazeera, lovitura a fost aplicată asupra unei pieţe aglomerate, fiind omorâte 40 de persoane.

Războiul civil din Siria a făcut până acum 240.000 de morţi. Peste 4 milioane de sirieni au fugit din ţară, iar cel puţin 7,6 milioane sunt strămutaţi în interiorul graniţelor Siriei. „Acest război nu o să se termine niciodată, pentru că sunt prea multe ţări implicate în el. Siria a devenit un teren de luptă pentru nişte oameni cu mai multe interese”, ne spune Jalilati Safwat.

Descărcaţi aici Suplimentul STOP FALS Nr. 1 (3 decembrie 2015)!