România, ţinta campaniilor de dezinformare prin intermediul presei

De-a lungul timpului, împotriva României s-au dus constant războaie informaţionale, campanii de presă, propagandă neagră, de către state şi organizaţii străine. Un apogeu al războiului informaţional s-a înregistrat în perioada evenimentelor din decembrie, mai exact între 15 decembrie 1989 (debutul revoltelor împotriva regimului Ceauşescu) şi 15-20 martie 1990 (ciocnirile interetnice de la Târgu-Mureş). Demonizarea lui Ceauşescu de către agenţii de influenţă străini a avut ca efect demonizarea României, ţara unde în câteva zile forţele de represiune ar fi făcut 60.000 de victime, dintre care 4.000 la Timişoara, şi ar fi spintecat cu baionetele femei gravide pentru a le smulge pruncii din pântece. Aceeaşi naţiune sălbatică a organizat un pogrom împotriva minorităţii maghiare din Târgu-Mureş, notează adevarul.ro, citând o analiză realizată pentru LARICS de către Corina Scarlat şi George Scarlat, membru în Consiliul de experţi LARICS.

În prezent, se desfăşoară campanii de presă şi războaie informaţionale împotriva României pe următoarele teme, fără ca această enumerare să excludă şi altele: România este un stat cu probleme în ce priveşte funcţionarea sistemului democratic şi a justiţiei. România nu respectă drepturile minorităţilor, printre care dreptul la autonomie al ungurilor. De asemenea, România este un stat rasist, motiv pentru care romii sunt nevoiţi să emigreze. Distrugerea taberelor de romi din Franţa, expulzarea acestora, chiar dacă au copii înscrişi în şcolile franţuzeşti, campaniile politice şi de presă împotriva romilor nu sunt, astfel, responsabilitatea Franţei, ci a României.

Aderarea României la Spaţiul Schengen, dar şi ridicarea restricţiilor privind dreptul la muncă al cetăţenilor români în statele UE va însemna emigrarea a 19 milioane de români în Marea Britanie, care vor accesa sistemul britanic de ocrotire socială.

Românii sunt un pericol pentru securitatea cetăţenilor italieni din cauza crimelor pe care le comit în Italia.

România este o sursă de poluare pentru statele din jur, mai cu seamă pentru Ungaria. Dezvoltarea proiectelor industriale şi miniere în România reprezintă un pericol pentru mediul înconjurător din Europa.

România este un stat european rău, fiind mai degrabă un cal troian al SUA în Uniunea Europeană. A aderat la intervenţia din Irak, în schimb este reticentă la implicarea în operaţiuni militare din state cum ar fi Mali, Libia, Siria.

România a violat grav drepturile omului prin găzduirea pe teritoriul său a închisorilor secrete ale CIA şi prin punerea la dispoziţie a aeroporturilor sale pentru avioanele CIA care transportau deţinuţi suspectaţi de terorism.

România este succesoarea regimurilor Antonescu şi Ceauşescu.

România are pretenţii teritoriale faţă de R. Moldova şi/sau Ucraina. Procesul de redobândire a cetăţeniei române pentru cei care au pierdut-o fără voia lor şi urmaşii acestora, conform Legii 21/1991, vizează anexarea R. Moldova şi a unor teritorii ucrainene prin românizarea forţată cu ajutorul distribuirii de paşapoarte UE.

Procesul de redobândire a cetăţeniei române de către basarabeni va duce la invazia în Europa a patru milioane de moldoveni. România bagă R. Moldova în UE pe uşa din spate.

Războaiele informaţionale au fost purtate aproape neîntrerupt împotriva României de către state şi organizaţii străine cu obiective specifice, de la împiedicarea aderării României la NATO şi UE la promovarea unor interese comerciale de genul impunerii achiziţiei de către statul român a unor nave de luptă sau avioane de la un anumit furnizor. A fost identificată o campanie ce viza compromiterea parteneriatului strategic dintre România şi SUA şi opoziţia faţă de susţinerea de către România a intervenţiei SUA din Irak, din 2003.

Rusia promovează un război propagandistic deschis

Anatol Petrencu, doctor în istorie, profesor universitar

În 1991, datorită unor cauze interne, URSS a dispărut ca mare putere. Federaţia Rusă, succesoarea de drept a URSS, a depus eforturi de democratizare a societăţii şi a statului, de trecere la economia de piaţă. Pe parcursul celor 26 de ani de democraţie, Rusia a obţinut anumite succese. Dar ambiţiile de mare putere mondială prevalează asupra unor sarcini de dezvoltare internă. Aceste ambiţii se materializează în modernizarea permanentă a arsenalului militar şi în intervenţii agresive externe (anexarea Crimeii, 2014; susţinerea regimurilor separatiste pro-ruseşti în Ucraina, R. Moldova etc., intervenţia în Siria). Pe lângă această politică, Rusia promovează un război propagandistic deschis, folosind toate mijloacele: zvonuri, reportaje de la faţa locului, trucate şi tendenţioase, prezentarea caricaturală a conducătorilor unor state, cum ar fi Ucraina. Unul dintre obiectivele principale ale propagandei ruse este slăbirea maximală a UE ca unul din centrele de putere ale lumii. Rusia a salutat ieşirea Marii Britanii din UE, ea a susţinut şi o susţine pe Marine Le Pen în campania pentru preşedinţia Franţei, deoarece aceasta pledează pentru ieşirea Franţei din UE. Rusia susţine orice critici la adresa UE, venite fie din Ungaria, Grecia, fie de la diverşi „eurosceptici”. În acest sens sunt încurajate şi campaniile denigratoare la adresa României: extrema dreaptă din Franţa (Marine Le Pen, susţinută deschis de Rusia) consideră că românii sunt ţigani şi trebuie scoşi din Franţa. Raporturile România – R. Moldova sunt de mult timp în centrul de atenţie al Rusiei, viceprim-ministrul rus, Dmitri Rogozin, fiind direct responsabil de zonă. Rusia promovează o propagandă ostilă faţă de România tocmai pentru a-şi păstra poziţiile în regiunile separatiste ale R. Moldova şi în însăşi R. Moldova, iar unul din „pilonii” de bază ai propagandei mincinoase este zvonul precum că România doreşte anexarea R. Moldova. Actuala propagandă a Rusiei dă bătaie de cap tuturor statelor membre ale UE. Ce ar fi de făcut?

România ar trebui să adopte un program de stat de contra-propagandă, care ar cuprinde compartimente de contracarare a minciunilor lansate (deseori repetate) prin informare operativă şi veridică; de propagare a avantajelor cooperării europene, euro-atlantice, româno-române (România – R. Moldova), româno-ucrainene (victimă a agresiunii Rusiei) etc.; de colaborare cu celelalte state-ţinte ale propagandei mincinoase şi răuvoitoare a Rusiei (Polonia, statele baltice, Muntenegru). În vederea realizării programului, România ar face bine să folosească resursele media credibile din interior şi din afară.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. romulus

    acest articol la scris un dezinformator, un propagandist rusofob, , mai scrieti despre yohannis ce tine loby pentru companii straine si nu romine, ce cheltuie banii bugetarilor la stinga si la dreapta ce face parte din compania lui soros, ce fura statul romin de sute de miliarde ….insasi ue sua nato si toata presa lor este una propagandistika si minciunoasa caci la mijloc stau banii sta kapitalizmul adica bogatii si saracii

  2. LanceaLuiHoria

    Păi, Romulus, prima parte a articolului sunt extrase din propaganda Kremlinului. Ceia ce propune autorul nu e de loc rău – “…program de stat de contra-propagandă, care ar cuprinde compartimente de contracarare a minciunilor lansate (deseori repetate) prin informare operativă şi veridică; de propagare a avantajelor cooperării europene, euro-atlantice,…”. Mai mult – un aşa program ar fi bine să fie adoptat la nivelul Uniunii Europene. Dar, … cârtiţele Kremlinului din structurile de conducere ale UE se fac că plouă… şi sabotează orice acţiune necesară.

  3. STEFĂNIŢĂ

    Romulus dragă, se vede cu ochiul liber că tu însuţi eşti o victimă a dezinformării.
    Poate ne spui şi nouă căror firme străine le face lobby preşedintele Iohannis ?
    De asmenea, poate aflăm de la tine cum cele 30 de miliarde de euro nerambursabili cu care ne-a ajutat Uniunea Europeană în ultimii ani nu au fost
    Dragă Romulus,

    Dacă ai citi presă serioasă şi nu fiţuicile propagandistice de două kapeici găurite pe care le citeşti, ai afla că este în avantajul României calitatea de membru al Uniunii Europene şi de asemenea ai afla că în ultimii ani Romţnia aprimit de la UE suma de30 de miliarde de euro destinaţi dezvoltării. Poate ai să fii curios şi cţţi bani a primit şi R.Moldova de la urâta Uniune Europeană…
    Zici că autorul acestui articol este rusofob ? Tu ai habar că mass media din R.Moldova este proprietate rusească în proporţie de 80% ?
    Ai tu habar de faptul că 11 % din teritoriul R.Moldova se află sub ocupaţie r |militară rusă şi că Rusia refuză să îşi retragă armata din R.Moldova deşi această tară s-a declarat încă de la început neutră în însăşi Constituţia sa Â
    Ai tu habar Romulus că deşi sprijină separatiştii transnistrenipe toate căile ,Rusia pretinde miliarde de dolari de la R.Moldova pentru gazele consumate de transnistreni_ Astra de la o ţară săracă, cea mai săracă ţară din Europa ?
    Asta tot rusofobie zici tu că este ?

  4. 1 din Romania

    In articol sunt expuse cam toate teoriile mincinoase care se propaga constant in mass media. Rusii si ungurii sunt principalii autori ai acestor campanii jignitoare si mincinoase. Partea rea este ca multi cetateni ai R. Moldova se lasa manipulati de aceasta propaganda ridicola. Partea buna este ca sensul istoriei nu mai poate fi schimbat, iar toate aceste minciuni si incercari disperate de a inventa tampenii sunt ignorate si se intorc impotriva autorilor.

  5. 1 din Romania

    ZdG, moderati postarile, adica cenzurati? Va deranjeaza diversitatea de opinii sau aveti o problema de functionare a site-ului?

Leave a Reply to LanceaLuiHoria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *