Geopolitică şi manipulare la Odesa

Recent, analista politică Hanna Shelest a vorbit în cadrul unui eveniment organizat de Centrul de informare NATO despre conflictul din Ucraina, văzut prin prisma locuitorilor oraşului Odesa. În acelaşi context, Shelest s-a referit şi la securitatea informaţională în această regiune.

Experta a menţionat că, la început de martie 2015, cei din regiunea Odesa erau serios îngrijoraţi că această regiune ar putea deveni a doua Crimee. Potrivit Hannei Shelest, au existat motive atât obiective, cât şi subiective pentru o astfel de perspectivă.

Când o regiune se rupe de centru, apar numeroase riscuri

Până în 2015, s-a acordat foarte puţină atenţie sudului Ucrainei, crede experta. „Kievul nu se prea interesa, pentru că era interesat în special de zonele de est. Exista, pe undeva, senzaţia de uitare. Oamenii din acea zonă spuneau că se simt izolaţi, iar oficialii, din cauza infrastructurii proaste, nu prea ajungeau pe acolo. Când o regiune se rupe de centru, apar numeroase riscuri, or, niciodată nu ştii cum poţi gestiona o astfel de regiune şi cum va reacţiona aceasta în diverse situaţii”, spune Shelest. Un alt factor care a provocat tensiuni în zonă este cel lingvistic, care a fost exagerat la Moscova, devenind determinant în orientarea populaţiei în a fi pro-rusă sau pro-ucraineană, opinează analista.

Experţii cu care a lucrat Hanna Shelest au împărţit populaţia din regiune în trei categorii: „Prima, ruşii etnici, care au fost şi sunt în această regiune, ceea ce nu determină orientarea lor politică, aceasta fiind o chestie ereditară. A doua categorie, vorbitorii de rusă, inclusiv bulgarii, georgienii: aşa s-a întâmplat istoriceşte, acesta a fost un anume moment obiectiv. Eu, de exemplu, am absolvit şcoala în 1998, când Odesa avea un milion de oameni şi doar o şcoală ucraineană. Exista oare posibilitatea de a învăţa şi de a considera limba ucraineană ca ceva natural în Odesa? Nu. Eu am învăţat limba atunci când am început să lucrez în administraţia regională, prin 2003. Deci, dacă o persoană nu era angajată în organele de administrare, pentru ea nu prea apărea necesitatea de a învăţa ucraineana. Astfel, acest moment al limbii ruse era înţeles ca unul obiectiv. Şi, a treia categorie, cea mai dificilă – populaţia pro-rusă. Cred că se poate face o paralelă şi după un eşalon al populaţiei R. Moldova: o parte este pro-Rusia, dar pentru mulţi această parte este considerată una pro-sovietică. Adică, foarte mulţi ziceau: „Uitaţi-vă ce se întâmplă la noi, iar acolo este stabilitate”, şi această stabilitate efemeră a jucat un rol decisiv. Cu acest grup totul e clar – acţiunile lor, preferinţele politice, reacţiile lor. Însă, o altă parte era pro-civilizaţie rusă, pro-cultură rusă, adică cultura înţeleasă după sec. XIX, grosso modo: Teatrul Academic Rus „Al. Puşkin”, Ahmatova, Ilf şi Petrov, care au locuit în Odesa, Teatrul de Operă, unde a cântat Şaleapin, foarte mulţi oameni se regăseau în cadrul acestui element cultural şi le era greu să creadă că Ucraina independentă, sau Ucraina pro-europeană, nu vine în contradicţie cu dorinţa lor de a-l citi pe Puşkin, sau de a frecventa Teatrul rus, că acestea sunt lucruri absolut paralele. Ei se temeau, pentru că şi ei au auzit acest mit despre naţionalism, şi cu această categorie de oameni era cel mai greu de lucrat, fiind vorba despre o frică iraţională, pe care e destul de greu s-o învingi”, subliniază analista.

Mituri promovate de media rusă pentru a manipula

Shelest subliniază că naţionalismul ucrainean este unul dintre exemplele de mit care au fost create de media rusă, „pentru că este adevărat că un anumit procent de populaţie era adeptă a unui naţionalism cu aspect negativ, dar cred că cele câteva alegeri au arătat foarte clar că susţinerea unei asemenea ideologii politice este la nivelul de 2%. Două partide radicale de dreapta au luat împreună doar 2,5%. Mai mult, ideile de nazism şi fascism şi alte mituri create de presa rusă erau uimitoare. Într-un asemenea oraş ca Odesa, ei au început să joace pe chestiuni antisemite: că sectorul de dreapta va repeta tot ce trebuie şi de ce este nevoie din Holocaust”, relevă experta.

Shelest mai opinează că securitatea informaţională, în această situaţie, nu este doar o chestiune legată de media. „Cu timpul, a devenit clar că Odesa nu poate fi acaparată cu mijloace militare, şi asta din cauza unui şir de motive, cum ar fi nereuşita din Orient, întărirea graniţelor cu R. Moldova, spre deosebire de Donbas, unde nu era graniţă, pentru că Federaţia Rusă nu a acceptat să se facă o demarcare. Pe hârtie exista delimitarea, dar fizic, când venea vorba să punem acei piloni, la toate negocierile, în fiecare an, aceasta devenea o problemă dureroasă. Ruşii mereu refuzau să facă asta, respectiv – nu aveam o frontieră normală. Aici, la noi, graţie UE şi EUBAM, care au adus multă tehnică, au făcut instruiri, şi graţie vameşilor din R. Moldova şi Ucraina, avem o frontieră normală cu regiunea transnistreană. În Odesa, propaganda continuă, dar la un nivel mult mai redus”, punctează analista.

Hanna Shelest spune că oamenii din regiunea Odesa au încetat să se teamă de conflict, dar se încearcă în continuare provocarea fricii. Acest lucru se face prin intermediul zvonurilor şi al „bombelor” informaţionale. „Se acţiona pe niveluri absolut diferite, noi am urmărit asta şi a trebuit, din păcate, să lucrăm cu asta. În mass-media apăreau falsuri nemaipomenite, informaţie distorsionată, manipulativă şi, cel mai important – zvonuri. Noi am făcut o cercetare cu un an în urmă cu tema „În ce fel de informaţii se are mai multă încredere în zonele de frontieră ale regiunii Odessa”. 30 % au răspuns că în zvonuri. Cred că în R. Moldova e cam aceeaşi situaţie. Iată unul din exemplele clasice de răspândire a zvonurilor cu care s-a lucrat în Odesa: se urcă în maxi-taxi o persoană şi începe a discuta la telefon ca şi cum cu un prieten. Între timp, tot microbuzul aude, şi imediat ce acesta se opreşte şi lumea coboară, zvonule se răspândesc mai departe. Tehnologia aceasta este extraordinară, ea a fost folosită la alegeri şi în unele raioane, nu doar în Odesa. Este o metodă clasică, folosită la alegeri. La noi s-a făcut uz de ea în contextul războiului informaţional, în special în regiunile de frontieră”, menţionează Shelest, adăugând că la Odesa „mai există teama că noi putem fi următorii, că nu suntem în siguranţă. Şi aici e vorba de atacurile teroriste care au avut loc în Odesa în 2015. Slavă Domnului, în ultimul an, nu au mai fost. Nu ştiu cât de mult s-a vorbit în ştirile din R. Moldova despre asta, dar, timp de patru luni, la noi s-au produs 20 de explozii. Atunci am început a analiza dacă există nişte particularităţi şi mi-am făcut pentru mine o formulă. Înainte de asta împărţeam actele teroriste în trei categorii – irlandez, atunci când suferă cineva concret, o personalizare concretă a puterii care este nedorită, deci este clar cine şi de ce a ucis şi nu sunt alte victime, alt tip – israelit, când atacul are loc într-un loc public şi suferă mulţi oameni, şi se provoacă frica faţă de un eventual atac care ar putea atinge pe oricine. Atacurile din Odesa au fost de un al treilea tip, fără victime, cu excepţia unei persoane care trecea întâmplător pe acolo, dar au avut o ţintă precisă: organizaţiile de voluntariat, toţi cei care erau pro-Ucraina, agenţi economici ucraineni. Acesta este un semnal politic, lipsind intenţia de a face victime. Respectiv, se trimite semnal către o anumită parte, iar oamenii încep să se teamă, dar nu şi să compătimească, pentru că atunci când explozia este de tip israelit, omul compătimeşte, dar aici oamenii încep să creadă că, dacă nu vor ajuta armata, în linii mari vorbind, nu vor avea de suferit. Acest mesaj a fost bine plasat în societate prin aceste acte”, conchide Hanna Shelest.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. George

    La noi în Moldova aceste tehnici de manipulare au fost utilizate încă în anii 1990-92 când se lucra de zor contra unirii cu Romania. Atunci încă nu existau telefoane mobile, dar se proceda în felul următor: În troleibuz, autobuz, în rândul de la magazin veneau două moldovence și își începeau a povesti: „ Vezi tu, dragă, am întâlnit acolo un român și să vezi ce a zis:„ las-că venim noi în Moldova și o să ne spălați picioarele!” Și ce este interesant nimeni nici odată nu le-a dat la bot, cum au făcut ucrainenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *