Falsuri de Ziua Victoriei

Ziua de 9 mai rămâne pentru R. Moldova o sărbătoare controversată. Evocarea selectivă a imaginilor despre trecut – un trecut care apare pentru unii glorios, pentru alții tragic, scindează societatea. Clișeele despre „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, glorificarea „soldatului sovietic eliberator”, persoane care își prind la piept numeroase medalii care nu au nimic în comun cu cel de-al Doilea Război Mondial, ca şi promovarea panglicii „Sfântul Gheorghe” şi, mai nou, a acțiunii „Regimentul Nemuritor”, generează controverse și dispute. 

„Regimentul Nemuritor” – glorificăm fastuos, acționăm nemilos

Participanții acțiunii „Regimentul Nemuritor” la Complexul Memorial Eternitate. Chișinău, 2016. Foto: Natalia Ghețu

În acest an, Partidul Socialiștilor (PSRM) a organizat, în premieră de 9 mai, acțiunea „Regimentul Nemuritor”. Purtând fotografii ale unor persoane care ar fi luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, participanții acțiunii „Regimentul Nemuritor” au mers în coloane din scuarul Teatrului de Operă și Balet până la Memorialul ,,Eternitate”. Dacă unii participanți la acest marș spuneau că în fotografie sunt buneii sau străbuneii lor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, alții afirmau că nu cunosc cine e în poză. ,,Nu știu cine este pe fotografie. Mi-au spus să o duc”, spune Mihai, din Chișinău.

Solicitat să comenteze faptul că unii participanți nu cunosc cine e persoana din fotografie, deputatul Bogdan Țârdea, membru al PSRM, a declarat: ,,Este vorba de niște provocatori care au avut drept scop de a compromite acțiunea, de a arunca o pată asupra acestui eveniment, de a știrbi din anvergura evenimentului și de a lua în derâdere aceasta sărbătoare sacră pentru mulți”.

La scurt timp după ce participanții au depus flori la focul veșnic de la Complexul Memorial „Eternitate”, câțiva tineri îmbrăcați în haine ostășești au început a colecta pozele de prin mulțime. Tinerii au adunat în brațe zeci de fotografii, care ulterior au fost aruncate într-un microbuz. Alături de toată recuzita de care au avut nevoie socialiștii – drapele negru-oranj, placarde, megafoane – stăteau aruncate mormane de fotografii ale unor presupuși veterani. Astfel, mulți dintre cei care au mărșăluit prin Chișinău cu fotografiile rudele dragi nu și-au mai luat acasă portretele lor.

Regimentul Nemuritor – sărbătorim frumos, procedăm urât by Slidely Slideshow

Pe site-urile de socializare au apărut imagini care arată că și la Moscova expunerea fotografiilor ar fi fost organizată, iar la finalul acțiunii „Regimentul Nemuritor”, la care au participat peste 500 de mii de oameni, acestea au fost aruncate.

Dep BogdanTirdea PSRM

Bogdan Țîrdea, deputat PSRM. Foto: psrm.md

Am încercat să aflăm de la deputatul Țârdea cine sunt persoanele din fotografii și dacă există o legătură de rudenie cu persoana care a ținut fotografia. Țârdea a spus: „Nu am stat noi sau eu să verific pe fiecare persoană în parte. Fiecare a venit cu fotografia unei rude, bunel, străbunel. Sensul e că noi suntem urmașii celor care au adus victoria, celor care au apărat democrația, celor care au învins fascismul”.

Întâmplător sau nu, unii participanți la acțiunea „Regimentul Nemuritor” au purtat pozele veteranilor care, deși au luptat de partea URSS, nu sunt originari din Moldova. În baza de date a site-lui www.podvignaroda.ru regăsim numele veteranului Fisun Terentii Andreevici, născut în 1908, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, regiunea Zaporojie, r. Vasilievski, s. Skelika.

Potrivit lui Țîrdea, organizarea acestei acțiuni de către PSRM nu a fost complicată și costisitoare. ,,Persoanеle care aveau nevoie de un anumit suport tehnic, de anumite panouri pe care să fie afișate aceste poze partidul i-a susținut. Nu e vorba de mii de unități, ci de câteva… o sută, două, nu mai mult”.

Istoricul Octavian Țâcu crede că „Regimentul nemuritor”, desfășurat la Chișinău, e o acțiune similară celei din Federația Rusă. ,,Prin diverse tertipuri, unele partide politice încearcă legitimarea prezenței Rusiei sub diferite forme: mobilizarea socială, antagonizarea societății. Strategiile lui Dodon au două componente: promovarea intereselor Federației Ruse și promovarea partidului său politic”.

Igor Munteanu

Igor Munteanu, director IDIS Viitorul, fos­t amba­sa­dor al R. Mol­dova în SUA. Foto: protv.md

Fostul ambasador al R. Moldova în SUA, directorul IDIS Viitorul, Igor Munteanu, consideră că „Regimentul Nemuritor” este o acțiune de PR care are doar încărcătură emoțional-electorală. ,,Partidul care organizează astfel de evenimente are grijă de tot. De recuzită, de personaje și de resursele care sunt băgate în manifestația propagandistică”. Igor Munteanu precizează că această inițiativă a fost lansată de un grup anonim din Rusia, din orașul Tomsk, care a desfășurat o astfel de manifestație ca o acțiune locală, iar ulterior Moscova a preluat ideea. ,,Manifestările grandomane și de mare amploare pe care le organizează Kremlinul nu mai pot avea foarte mare participare publică, pentru că nu mai sunt veterani, și atunci are loc substituirea prezenței fizice a veteranilor prin fotografii. În unele cazuri, legătura emoțională între aceste fotografii și purtătorii lor este zero. Ei vin, iau placatul ca o recuzită, îl poartă triumfător prin tot orașul și îl aruncă. Orice individ normal nu o să arunce o fotografie a părintelui, a bunelului, a unei rude”. Mai mult, directorul IDIS Viitorul afirmă că această acțiune comportă și unele aspecte derizorii. ,,Am văzut la Chișinău purtându-se și fotografii ale figurilor controversate, cum este, de exemplu, Molotov. Ce are lumea care a ieșit în stradă cu Molotov? Evident, cineva a multiplicat la nebunie fotografiile din acest marș propagandistic, chiar ajungând într-o situație ridicolă”.

O panglică în locul secerii și ciocanului

Pan­glica e prinsă nu doar în piept, dar și la genți, ruc­sa­curi, buzu­nare, tobe de eșa­pa­ment sau acce­so­riu pen­tru păr. Foto: Nata­lia Ghețu

Pan­glica e prinsă nu doar în piept, dar și la genți, ruc­sa­curi, buzu­nare, tobe de eșa­pa­ment sau acce­so­riu pen­tru păr. Foto: Nata­lia Ghețu

În ultimii ani, în preajma zilei de 9 mai, se desfășoară acţiuni de distribuire masivă a panglicii negru-oranj numite „Sfântul Gheorghe”. În timp ce autoritățile din Ucraina, Kazahstan și Belarus au interzis la nivel oficial folosirea ,,Panglicii Sfântului Gheorghe” la manifestațiile dedicate zilei de 9 mai din cauza dezbinării pe care o provoacă în societate, în R. Moldova voluntarii unor organizații ale etnicilor ruși au împărțit în locuri publice, înaintea și de ,,Ziua Victoriei”, panglici negru-oranj. Gestul a fost apreciat în mod diferit de trecători. Unii le-au prins în piept, alții și-au legat panglicile la mâini, la genți și la mașini. 

Dacă pentru unii panglicile negru-oranj simbolizează patriotismul și eroismul celor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, alții le consideră expresia unui înnoit naționalism rusesc și element de propagandă.

Elena, participantă la acțiunea „Regimentul Nemuritor”, spune că nimeni din rudele sale nu a luptat în război, însă părinții au educat-o că 9 mai e sărbătoare. „Rudele mele sunt din Kazahstan. Eu sunt a doua generație în Moldova. Pentru pentru noi panglica semnifică libertate, unitate. Sute de mii de oameni pentru noi și-au dat viața să fim liberi”. Constantin afirmă că „Panglica Sfântului Gheorghe” semnifica focul și scrumul. „Focul este viața, dar scrumul este războiul. Noi purtăm panglica pentru ca niciodată să nu fie război.

„Panglica Sfântul Gheorghe” este un element simbolic militar rusesc. Era atașată, inițial, la Ordinul Sfântul Gheorghe, Crucea Sfântul Gheorghe și Medalia Sfântul Gheorghe, cu care erau decorați militarii ruși pentru eroism în timpul Rusiei Țariste. În perioada sovietică aceste distincții au fost interzise pentru că reprezentau țarismul. Astfel, între 1917 -1992 panglica nu a fost utilizată pentru distincții în niciun fel.

Istoria acestei panglici este destul de controversată. Panglica a continuat să fie folosită pe distincțiile Sfântul Gheorghe în Garda Albă, pe decorațiile sovietice Ordinul Gloriei și Medalia pentru victoria asupra Germaniei, dar era denumită „gvardeiskaia lenta”.

Octavian Țâcu, istoric. Foto: radiochisinau.md

Octavian Țâcu, istoric. Foto: radiochisinau.md

Istoricul Octavian Ţâcu afirmă că abia în 2005, la 60 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, panglica Sfântul Gheorghe a fost reinventată și pusă în circulație de mai multe organizații. „A fost constituită ca un simbol al Zilei Victoriei și a fost impusă masiv printr-o politică de stat. Dincolo de asta, acest simbol a fost promovat și în afara Rusiei”.

De fapt, panglica negru-oranj utilizată în prezent, explică Octavian Ţâcu, nu are nimic în comun cu simbolistica și victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. ,,Aderența la simbolul panglicii negru-oranj este o chestiune propagandistică organizată de Federația Rusă în două scopuri majore. În primul rând, s-a inventat un element nou pentru a crea o oarecare coeziune pe fundalul faptului că secera și ciocanul sunt compromise, deoarece simbolistica sovietică a fost respinsă de o mare parte a populației ruse. În al doilea rând, se proiectează senzația unității spațiului sovietic în jurul unor simboluri noi care ne-ar lega de memoria celui de-al Doilea Război Mondial”.

Igor Munteanu, directorul IDIS Viitorul, spune că panglica Sfântul Gheorghe face parte dintr-un blazon german al statului din care provenea Ecaterina cea Mare, care a devenit împărăteasa Rusiei după 1762.

Ordinul Sfântului Gheorghe și Crucea Sfântului Gheorghe era cea mai înaltă distincție militară în timpul Imperiului Rus. În anul 2000 Federația Rusă a reinstituit ordinul și se acordă ofițerilor armatei ruse pentru acte de vitejie excepțională. Foto: ordenrf.ru

Ordinul Sfântului Gheorghe și Crucea Sfântului Gheorghe era cea mai înaltă distincție militară în timpul Imperiului Rus. Foto: ordenrf.ru

Prin urmare, există o confuzie între decorația Sfântul Gheorghe – decorație țaristă din epoca Ecaterinei a II-a – și ceea ce avem astăzi în stradă. Igor Munteanu aminteşte că un număr mare de soldați sovietici treceau de partea germanilor fie în lagărele de concentrare, fie pentru că nutreau mai multă ură față de regimul lui Stalin decât față de regimul nazist. Un exemplu în acest sens este „Armata lui Vlasov” (Armata Rusă de Eliberare), care a devenit foarte cunoscută ca o armată formată din persoane slave pe frontul de la Stalingrad sau pe frontul belarus. Această armată, care avea aproape peste un milion de soldați, trata panglica Sfântul Gheorghe ca pe un element color care îi deosebea de soldații sovietici.

,,În cel de-al Doilea Război Mondial exista chiar un antagonism, or, cei care erau prinși cu panglica negru-oranj de către sovietici erau împușcați, deoarece erau tratați imediat ca și colaboraționiști ai armatei naziste”, a adăugat Munteanu.

Acțiunile actuale de promovare și de propagare a panglicii negru-oranj devin problematice și din cauză că sunt politizate în exces. Directorul IDIS Viitorul consideră că partidele care promovează panglica Sfântului Gheorghe sunt achiziționate de către propaganda rusească imperială. ,,Își prind în piept această panglică Sf. Gheorghe ca să demonstreze că sunt loiali priorităților de politică externă a Federației Ruse. Cei care au panglica acceptă narativul actual al Rusiei, care consideră ca sarcina de bază a politicii externe rusești este de a recăpăta influența decisivă în spațiul ex-sovietic și poate chiar mai departe”.

Falşii veterani

Potrivit datelor oferite de Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, în Republica Moldova trăiesc circa 1362 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Cel mai tânăr participant la luptele celui de-al Doilea Război Mondial ar trebui să aibă în prezent minimum 89 de ani. Nonagenarii aproape că nu mai ajung la manifestările stradale. Totuși, la mitingurile de 9 mai participă persoane îmbrăcate în haine militare, încărcate de distincții și însemne militare. Regulamentele militare conțin reguli stricte de purtare a distincțiilor, interzicându-se purtarea acestora de către alte persoane decât cele decorate.

Etalarea medaliilor de 9 mai by Slidely Slideshow

Vitalie Ciobanu, directorul Centrului de Cultură și Istorie Militară din Chișinău, spune că a cunoscut purtători de ordine militare care nici măcar nu sunt veterani de război. Analizând mai multe fotografii ale oamenilor care au participat de Ziua Victoriei și aveau prinse în piept o diversitate de ordine și medalii, Vitalie Ciobanu afirmă că, în mare parte, acestea sunt simple insigne sportive, medalii jubiliare ale armatei sovietice și nu au nimic în comun cu medaliile și ordinile cu care au fost decorați participanții la război. ,,Mulți dintre cei care și-au prins în piept zeci de medalii nici nu știu să le pună corect. Medaliile se poartă în stânga. În dreapta – insignele de studii. Sunt cazuri când aceştia îşi cumpără ordinele la piaţa de vechituri şi se prezintă la manifestaţiile de 9 mai ca veterani de război”.

Andrei Covrig, expert militar, spune că ar trebui reglementate prin lege simbolurile zilei de 9 mai, dar și comportamentul cu însemnele militare, care, fiind utilizate greșit, devalorizează sacrificiul unora și jignesc memoria celor pierduți în acel război. ,,Prin faptul că au prinse la piept zeci de medalii se declară eroi. De 9 mai sunt persoane care poartă numeroase insigne în piept, acestea neavând nicio valoare”.

Pe 9 mai 2016, pe marginea străzii Ismail din Chișinău, cea care duce spre Complexul Memorial „Eternitate”, unii vindeau drapele roșii cu seceră și ciocan, uniforme militare, diverse suvenire cu simbolurile Uniunii Sovietice, dar și diverse distincții militare.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. doamna Odarca din Herța

    Rusificarea RM continuă cu sprijinul guvernării anti-naționale,anti-românești și anti-unioniste!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *