Embargoul şi istoria
Patru seri la rând, din 4 decembrie 2016, canalul rus de televiziune RTR, accesibil pe întreg teritoriul R. Moldova, a prezentat serialul „Sofia”, protagonistă fiind soţia lui Ivan al III-lea, care a cârmuit până în 1505 cnezatul Moscovei, el fiind şi cuscrul lui Ştefan cel Mare. Când lucram la două piese montate la Radioul Naţional – una despre Ştefan-Vodă şi alta despre fiica sa Elena – am studiat minuţios acea perioadă şi, fireşte, am fost curios să-mi reîntâlnesc personajele în versiune TV, concepută de creatori din Rusia. Pentru documentare analizasem nu doar surse româneşti, ci şi lucrările unor iluştri istorici ruşi, precum V. Kliucevskii, N. Karamzin şi alţii. Nu cred că realizatorii filmului (regia – Alexei Andrianov, scenariul – Ecaterina Jukova) n-o fi răsfoit aceste lucrări, dar felul în care au tratat propria lor istorie denotă o tendenţiozitate şocantă, mai ales în raport cu personajele istorice de alte etnii. Unele aspecte ale adevărului istoric sunt respectate, iar anumite momente au o realizare artistică de o profundă semnificaţie. Mă refer, în special, la scena din ajunul luptei decisive din 1480 cu tătarii Hoardei de Aur, când Ivan al III-lea şi cei doi fraţi ai săi, Andrei şi Boris, se împacă şi merg împreună împotriva celor cărora, timp de trei secole, cnezatele ruseşti le plăteau bir. Abia după victoria de pe râul Ugra, ruşii încetează a mai fi supuşii Hoardei de Aur, iar peste câţiva ani Ivan al III-lea reuşeşte să-şi supună mai multe cnezate, adunându-le într-un singur stat. Astfel, Rusia, ca stat unitar, apare abia la sfârşitul sec. XV, până atunci existând în această parte a Europei doar cnezate autonome care se luptau între ele. Autorii filmului evită acest detaliu, prezentându-l pe cârmaciul cnezatului Moscovei ca pe unul care deja le stăpânea şi pe celelalte, doar din când în când hărţuindu-se cu câte un cneaz care cuteza să-i iasă de sub ascultare (…).
Istoricul rus Karamzin descrie cum a fost peţită fiica lui Ştefan cel Mare, ca viitoare soţie pentru Ivan cel Tânăr („Молодой”), primul fiu al marelui cneaz moscovit Ivan al III-lea. El spune că această intenţie e supravegheată de bunica mirelui (mama lui Ivan al III-lea), marea cneaghină Marta, care îl trimite în acest scop la Suceava pe cneazul Mihailo Pleşceev.
În studiul său „Elena Moldovei” Gheorghe Asachi scrie: „Cununia şi nunta are loc pe 6 ianuarie 1483, unde Elena este admirată de toţi nu doar pentru frumuseţea şi blândeţea ei, ci şi pentru uşurinţa cu care vorbea limba rusă, cunoscând foarte bine şi pe cea sârbă”. Acest fapt a şi declanşat gelozia şi ura Sofiei Paleolog, mama vitregă a mirelui, personajul principal al filmului. Autorii serialului reflectă acest amănunt distorsionând adevărul istoric într-un hal fără de hal. În primul rând, pentru a etala măreţia şi grandomania naţiunii ruse, aceştia nu recunosc că, în acea perioadă, la şapte ani de la strălucita victorie de la Vaslui a lui Ştefan cel Mare (1475), Ţara Moldovei şi domnitorul ei erau celebri în toată Europa, înrudirea cu Ştefan fiind o onoare pentru orice rege, crai sau împărat din această parte a lumii. Cnezatul Moscovei, însă, era pe atunci unul ca atâtea altele din cnezatele ruseşti, lumea europeană ştiind că acestea erau supuse Hoardei de Aur, că Ivan al III-lea lupta cu regatul Poloniei pentru pământurile cnezatului de Kiev. Istoria relevă că, atunci, Rusia Kieveană aparţinea ducatului Lituaniei, supus craiului leşesc Kazimir.
Autorii filmului fac abstracţie de ceea ce a scris Karamzin, că Ştefan-Vodă nu a fost nicicând la curtea marelui cneaz moscovit. Pentru ei primează ficţiunea artistică şi, astfel, Ştefan cel Mare soseşte la curtea acestuia pentru a-şi înfăţişa fiica. Aici, Ivan al III-lea urma să decidă cu cine să-l însoare pe fiul său: cu moldoveanca Elena sau cu una dintre cele şase fiice ale craiului polon Kazimir, care îl solicitase pe Ivan Molodoi să-i fie ginere. După scenele cu domnitorul Ţării Moldovei, se creează impresia că acest personaj pare a fi mai degrabă un omulean care vine la piaţă să-şi vândă o gâscă sau o capră. În plus, actorul care-l joacă pe Ştefan-Vodă este mult mai în vârstă ca Ivan al III-lea, în realitate ei fiind aproape de-un leat (…).
Alt istoric celebru al Rusiei, V. Kliucevskii, o descrie pe Sofia Paleolog ca pe „o intrigantă cu minte ascuţită şi o femeie neobişnuit de şireată, având o influenţă foarte mare asupra marelui cneaz (…), boierilor le era antipatică, fiind poreclită „femeie rea” şi „vrăjitoare”. O cu totul altă atitudine aveau boierii de la curtea marelui cneaz faţă de Elena Voloşanca şi fiul său Dimitrie. În film însă e totul pe dos, Elena fiind întruchiparea trufiei, a semeţiei şi a desfrâului, pusă pe intrigi şi pe sfidarea canoanelor ortodoxe, în final fiind învinuită de eretism şi condamnată la moarte. Dar cea mai tendenţioasă reflectare a subiectului, printr-o grosolană denaturare a istoriei, se vede în felul în care sunt prezentate motivele morţii lui Ivan Molodoi, acesta fiind, chipurile, otrăvit chiar de… propria soţie.
Deşi cade în dizgraţia soţului şi Sofia, fiind bănuită că poartă şi ea vina morţii lui Ivan Molodoi, grecoaica jubilează, deoarece calea fiului ei Vasile spre tronul Rusiei moscovite devenise liber.
Autorii filmului trec cu vederea faptul că, timp de un an, tronul şi coroana „tuturor Rusiilor” a aparţinut lui Dimitrie, vlăstar şi nepot al lui Ştefan cel Mare. Nu Ivan Groznîi a fost primul ţar al Rusiei încoronat cu celebra „căciulă” a lui Monomah, ci fiul Elenei Voloşanca, chiar dacă după ceremonia din 1498 el rămăsese oficial doar cu titlul de „mare cneaz”. Cu un an înainte de moarte, Sofia reuşeşte ca fiul ei,Vasile, să obţină titlul de moştenitor al tronului nu prin încoronare, ci doar prin testamentul semnat de tatăl său în 1502. Iar cu câţiva ani mai devreme, în aprilie 1499, intriganta Sofia făcuse totul ca Elena şi Dimitrie să ajungă în dizgraţia lui Ivan al III-lea. Ea izbuti să declanşeze furia marelui cneaz împotriva unor boieri din suita Elenei, sugerându-i că aceştia îl promovează şi-l susţin pe Dimitrie, viţă de valah, în ideea de a supune în viitor cnezatele ruseşti Ţării Moldovei. În consecinţă, cneazului Simeon Reapolovskii i se taie capul, cneazul Petrikeev şi fiul său Vasile (cu rădăcini valahe) sunt călugăriţi, iar ceilalţi boieri din suita Voloşancăi sunt întemniţaţi, ea şi Dimitrie ajungând în beciurile Kremlinului. După ce Vasile se izbăveşte, în 1505, de Elena, îl mai suportă pe Dimitrie până în 1509, acesta stingându-se în închisoare la doar 26 de ani.
Astfel, actuala Rusie ne impune nu doar embargouri economice, presiuni politice şi ideologice, ci ne tratează şi ca pe nişte vasali, precum timp de trei secole fuseseră ei pentru tătaro-mongoli. În plus, mai şi denaturează tendenţios şi grosolan un trecut românesc, despre care contele literaturii ruse L. Tolstoi recunoştea, în 1854, că „destinul acestui popor e împletit din farmec şi tristeţe”.
Nicolae Rusu
