Principală  —  Ediţia PRINT  —  Stop Fals!   —   Drumul spre Președinţie: falsurile din…

Drumul spre Președinţie: falsurile din media

Cu un avantaj de 67 de mii de voturi în faţa Maiei Sandu, liderul socialist, Igor Dodon, a câștigat alegerile prezidenţiale, potrivit rezultatelor finale remise de Comisia Electorală Centrală către Curtea Constituţională. Dodon a sărbătorit victoria încă la 13 noiembrie, când unele secţii de votare din diasporă mai rămâneau deschise. Patru zile mai târziu, acesta renunţa la statutul de lider al PSRM și de membru de partid, înainte ca CEC să adopte rezultatul final al scrutinului. La acest rezultat s-a ajuns după o electorală murdară, în care au fost lansate falsuri în spaţiul public, vehiculate minciuni, aplicate acţiuni de denigrare. Scrutinul a fost marcat de tentative de fraudare, comise prin transportarea organizată și chiar prin coruperea alegătorilor.

Lista falsurilor lansate în spaţiul public este lungă. Analizate separat, ne ajută să înţelegem cum, într-o zi de 13 noiembrie, R. Moldova a revenit, chiar dacă aparent simbolic, pe mâna pro-rușilor, după mai bine de 7 ani.

593-infografic_final6Fals 1: Sirienii

Totul a pornit de la o glumă publicată de site-ul de pamflete moldovandream.com în februarie 2016. Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor, subiectul cu sirienii este readus în actualitate de alt site. De astă dată, însă, se vehicula că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, i-a promis Maiei Sandu sprijinul său și al Partidului Popular European. Sandu, în schimb, ajungând președinte, urma să primească în Moldova 30 000 de refugiaţi sirieni. Deși site-ul este unul de satiră, iar autorii nu citează surse, informaţia a fost preluată imediat de zeci de site-uri cu politici editoriale pro-ruse și de posturi TV. În consecinţă, foarte mulţi au tratat știrea ca fiind una veridică. Ulterior, informaţia a fost răspândită prin intermediul ziarelor și pliantelor electorale ale PSRM. Jocul obscur a continuat, iar la 4 noiembrie, pe un canal nou-creat pe youtube, apare un clip video în care trei studenţi sirieni de la Universitatea de Medicină își declară susţinerea pentru Maia Sandu și spun că și-ar dori ca în Moldova să ajungă cât mai mulţi sirieni. Deși autorii și scopul materialului rămân necunoscute, iar numele studenţilor sirieni nu este titrat, falsul e mediatizat activ de adepţii PRSM pe reţelele de socializare și la instituţiile media afiliate socialiștilor.

La 5 noiembrie, subiectul „diasporei siriene din Moldova” ajunge în buletinul de știri de la Prime TV, cea mai urmărită televiziune din Moldova, parte a trustului „General Media Group”, al cărui proprietar este prim-vicepreședintele PDM, Vlad Plahotniuc.

Imediat ce în spaţiul virtual unul dintre studenţii sirieni a povestit cum le-a răspuns jurnaliștilor la întrebări despre refugiaţi, dar aceștia au scos declaraţiile din context, reportajul a fost scos de pe pagina oficială a Prime TV.

Europarlamentarul român Sigfried Mureșan a infirmat orice vehiculare cu privire la aducerea refugiaţilor în R. Moldova și a condamnat o astfel de campanie electorală.

„Vehicularea acestei teme legate de R. Moldova este absurdă, incorectă, mincinoasă. Este exact campania pe care noi, ca observatori internaţionali, o condamnăm. Mesajul pentru oameni este foarte clar, R. Moldova nu a fost și nu va fi obligată de nimeni din UE să primească nici măcar un singur refugiat”, a declarat Mureșan.

Fals 2: Femeile nemăritate nu pot conduce

Deși afirmă că nu poate să dea indicaţii creștinilor, Biserica Ortodoxă din Moldova s-a implicat în campania prezidenţială, susţinându-l pe candidatul pro-rus, Igor Dodon, şi denigrând candidata pro-europeană, Maia Sandu. După ce ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, şi-a declarat, indirect, susţinerea pentru Dodon în cadrul unei slujbe, lăudându-l şi numindu-l „dl preşedinte”, și un grup de preoţi cu trecut politic, în frunte cu „preasfinţitul” Marchel, episcop de Bălţi şi Făleşti, au îndemnat oamenii să-l voteze pe „creştinul” Dodon. Slujitorii bisericii au avut un discurs mai mult decât politic și au declarat că Maia Sandu nu poate să devină președintă pentru că nu ar fi căsătorită și nu ar avea copii. „Atitudinea Maiei Sandu faţă de moralitatea creştină, faţă de curăţenia sufletească, faţă de tot ce este sfânt, pare să fie abătută mult de la axa normalităţii. Anume asta ne-a scos din case, ca să venim să ne împărtăşim îngrijorarea noastră cu dvs.”, a spus Marchel, enumerând care ar fi, în viziunea sa, „păcatele” politice ale Maiei Sandu. „Dacă o votaţi pe Maia Sandu, vă asumaţi multă osândă şi mare păcat în faţa lui Dumnezeu… Dacă ea la 40 de ani nu are familie şi copii, acest lucru ne vorbeşte despre faptul că bobul este sterp” – alt argument adus de „slujitorul” Domnului, care, în final, i-a îndemnat direct pe oameni să-l voteze pe Dodon. Preoţii au mers mai departe cu așa-zisa „grijă” pentru cetăţeni și au acuzat-o pe Maia Sandu că a închis școli, a interzis icoanele și rugăciunea, că a semnat pentru concesionarea aeroportului și că este susţinută de minorităţile sexuale. „Dânsa este primul candidat în istoria Moldovei care este susţinută public de homosexuali, de lesbiene, de bisexuali și de transsexuali și nimic nu este surprinzător, pentru că dânsa a declarat public că societatea trebuie să tolereze aceste grupări”, a declarat PS Marchel, iar mesajul său a fost intens mediatizat de televiziunile afiliate PSRM, inclusiv de postul Accent TV, deţinut de Vadim Ciubară, un apropiat al lui Dodon. Opinia publică a fost revoltată de atitudinea bisericii, mai ales după ce în presă au apărut poze noi în care Mitropolitul Vladimir, care de-a lungul timpului i-a susţinut pe Vladimir Voronin, Vlad Plahotniuc sau Vlad Filat, apare în ipostaze romantice și savuroase alături de o blondă.

Asupra faptului că viaţa personală nu ar trebui să constituie un criteriu pentru accederea, atât a femeilor, cât și a bărbaţilor, în funcţii publice s-a exprimat și Douglas Wake, șeful Misiunii OSCE/ODIHR de monitorizare a alegerilor în R. Moldova.

Fals 3: Unirea

În timp ce apără Rusia și declară că aceasta nu poartă nicio vină pentru situaţia din Ucraina, Dodon o învinuiește direct, dar și prin intermediul televiziunilor sale, pe Maia Sandu că este împotriva statalităţii R. Moldova. La o emisiune de la Realitatea TV, Dodon afirma că nu vede în ce constă vina care i se incriminează Rusiei pentru evenimentele din estul Ucrainei și că nu ar fi o problemă faptul că aceasta a semnat decretul de recunoaștere a regiunii ucrainene Crimeea drept stat suveran și independent, după ce autorităţile au organizat un referendum privind ieșirea în mod oficial din componenţa Ucrainei și alăturarea la Federaţia Rusă.

În cadrul dezbaterilor televizate, dar și în mesajul său electoral, Dodon a mai promovat ideea că Maia Sandu este o susţinătoare a unirii R. Moldova cu România, deși lidera PAS a declarat că orice decizie în acest sens urmează a fi luată doar prin referendum.

Deși astfel de speculaţii, răspândite în media, sunt nocive, susţine Pentru Macovei, președintele API, ele determină votul, în ultimă instanţă: „Falsurile mediatice au fost foarte grave și au influenţat stereotipizarea cetăţenilor. Dacă ar fi să credem unor astfel de mediatizări, cei 30 de mii de sirieni trebuiau să fie aici deja în caz că Maia Sandu câștiga. Toate aceste stereotipuri au influenţat alegerea”.

POST-FACTUM: Proteste

După anunţarea rezultatelor preliminare, mii de tineri au ieșit în centrul Chișinăului pentru a cere demisia CEC și alegeri repetate, iar diaspora a organizat acţiuni de protest. Protestatarii consideră că s-au comis și s-au vehiculat falsuri, care au deturnat bunul mers al campaniei electorale, cauzând imposibilitatea multor cetăţeni de a vota. Informaţii false, mesaje manipulatorii, dar și proasta capacitate de a informa publicul, au constituit motive de nemulţumire a alegătorilor. La 21 noiembrie, 143 de cetăţeni moldoveni din străinătate au mandatat avocaţi pentru a le reprezenta interesele și au atacat deciziile CEC în judecată.