Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] „Uzurparea puterii în stat”,…

[sondaj] „Uzurparea puterii în stat”, pe rol. Ce şanse are dosarul?

Procuratura Generală a dispus, pe 5 august, iniţierea unui dosar penal pentru uzurparea puterii în stat în perioada 7-14 iunie 2019, de către fostul regim de guvernare, iar „săptămâna viitoare, procurorul general interimar ar putea veni în Parlament să solicite ridicarea imunităţii parlamentare unor deputaţi… Sunt lucruri pe care le aşteaptă societatea” și ele ”se vor întâmpla neapărat”, declara, în aceeași zi, ministrul de Interne, Andrei Năstase. Potrivit Codului penal, acțiunile săvârșite în scopul uzurpării sau menținerii forțate a puterii de stat se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.

Ion Diacov, ex-procuror

Greu de spus. Contează ce se vrea. Da, procurorul poate veni în Parlament şi cere ridicarea imunității anumitor deputaţi. E important ce învinuiri li se aduc, ce probe sunt în ordonanţa de pornire a urmăririi penale… Dacă vor fi probate acuzaţiile, e una, dar dacă se va merge pe varianta Filat, cu denunţuri organizate, e cu totul altceva. Întrebarea e pe cine să judeci? Plahotniuc e dus. Filip? Da, Filip a dizolvat Parlamentul, dar el a făcut-o în baza deciziilor Curţii Constituţionale (CC). Curtea va avea şi ea argumente că nu a acţionat de capul ei, că a primit niște indicații… La o săptămână de la adoptarea deciziilor, CC și-a anulat propriile decizii, iar Guvernul Filip s-a retras de la guvernare. De ce? S-a întâmplat ceva nemaipomenit. Aşa că e greu de spus ce va urma. Cazul nu e simplu. Dosarul nu e pentru o lună-două. Mâine-poimâine ne putem trezi că actuala alianță de guvernare s-a terminat și atunci ce va fi cu dosarul? E și asta o întrebare.

Ion Dron, Asociaţia Justiţie şi Dreptate

Dacă pornim de la faptul că agenda Procuraturii o fac astăzi nu procurorii, ci politicienii, acest dosar are toate şansele să ajungă în judecată. În alte condiţii, întrebarea rămâne deschisă, reieșind din textul legii, din circumstanțele de fapt, dar, repet, cu părere de rău, la noi ceea ce au de făcut mâine procurorii, ne spun azi liderii politici de la guvernare… Riscăm să intrăm sub o nouă dictatură. Am scăpat de dictatura unui clan, plecat de la putere şi intrăm sub dictatura unui alt clan, venit la putere, iar procuratura, ca instituție de stat, este folosită pe post de bâtă politică în lupta de uzură dintre aceste două clanuri, fără vreo miză pentru noi. Acest dosar este pornit de dragul imaginii publice, pentru circ… Pâine nu prea avem, circ trebuie să avem în toată ziua.

Ecaterina Mardarovici, Clubul Politic „50×50”

O fi poate uzurpare pentru statele care trăiesc după altfel de legi, dar pentru noi… Putem spune că, de facto, am avut o uzurpare şi de jure nu am avut-o, pentru că noi nu avem în R. Moldova nici oameni la putere și nici instituții care să se respecte şi să respecte legea. Din punctul meu de vedere, a existat o decizie a CC – bună, rea, aşa cum a fost ea și trebuie să reieșim din ea, atunci când vorbim de uzurpare… Ce a fost în săptămâna ceea, de pe 7 până pe 14 iunie, niciodată nu se va şti, aşa cum nu se ştie şi ce-a fost cu 7 Aprilie… A fost o competiție de forţă dintre Dodon şi Plahotniuc. Primul l-a avut în spate pe Kozak şi Rusia, iar al doilea – pe dracul şi oameni fără caracter. Ce s-a ales din această competiție vedem – această struţo-cămilă cu care nu e clar unde o să ajungem. PDM a procedat corect că s-a retras de la guvernare, în caz contrar, am fi ajuns la violențe, la violențe mari.

Alexandru Arseni, profesor universitar, doctor

Eu cred că există suficiente probe ca dosarul să ajungă în instanţă, altfel Procuratura nu ar fi dispus iniţierea acestui dosar penal. Acum urmează etapa a doua – ridicarea imunității parlamentare celor care au fost, direct sau indirect, implicați în săvârșirea acestei crime împotriva statului. Urmează să vedem probele pe care le invocă procuratura, pe lângă ceea ce cunoaștem noi şi sunt sigur că dosarul va ajunge în instanță… Evenimentele din săptămâna 7-14 iunie întrunesc elemente ale uzurpării puterii în stat de către PDM. Ținem bine minte săptămâna în care activitatea instituțiilor statului a fost blocată… A fost un act vădit de uzurpare, cu implicarea CC, care a încercat să dea, aparent, legitimitate acestui act. Repet: există toate componentele unui act de uzurpare a puterii în stat şi din partea celor care au acţionat, şi din partea celor care s-au stăruit să justifice această acțiune.

Pentru conformitate, P.G.