[sondaj] Transnistria, pe o pistă falsă

La întrevederea de luni, premierul Iurie Leancă nu s-a înţeles cu şeful administraţiei de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, în principala problemă legată de diferendul transnistrean: statutul politic pentru Transnistria. Tiraspolul, ca şi Moscova, refuză abordarea acestui subiect. „Nu putem discuta, gândim prea diferit”, a motivat Şevciuk.

Negocierile Chişinău—Tiraspol: o pistă reală sau falsă?

 

Mihai-GodeaMihai Godea, preşedinte PAD

De la bun început a fost clar că pista este una falsă. Aceste aşa-zise negocieri dintre Tiraspol şi Chişinău sunt o invenţie a Rusiei, o modalitate prin care Kremlinul încearcă să-şi camufleze implicarea în războiul din 1992 şi interesele sale politice în regiune. Există Acordul de încetare a focului, pe care l-a semnat nu Tiraspolul, ci Moscova şi Chişinăul şi, în mod logic, soluţiile trebuiesc căutate la Moscova şi nu la Tiraspol. Reorientarea negocierilor spre Rusia este posibilă şi chiar necesară, dar pentru asta R. Moldova trebuie să se asigure cu avocaţi internaţionali serioşi, la nivelul cancelariilor europene şi occidentale.

Sergiu-MocanuSergiu Mocanu, Mişcarea Antimafie

Pista-i falsă. Întrevederile cu Şevciuk sau Ştanski nu schimbă nimic. Scenariul este unul rusesc, preluat de ex-premierul V. Filat, prin care s-a încercat crearea unei iluzii false că întâlnirile, contactele directe cu Tiraspolul, ar putea apropia cele două maluri de Nistru. Poveşti. Ştanski şi Şevciuk nu decid nimic. În 4 ani de zile avem doar declaraţii goale. Situaţia ar putea fi alta, dacă Chişinăul ar avea în spate un actor politic mai puternic decât Rusia. Tiraspolul, în acest sens, stă mai bine pentru că are în spatele său Rusia. Şi pentru R. Moldova situaţia s-ar putea schimba, dacă Chişinăul ar înceta să mai facă politici duplicitare.

Anatol-TaranuAnatol Ţăranu, analist politic

Transnistria este o zonă potenţial periculoasă şi un instrument în mâna Rusiei de a exercita presiuni asupra R. Moldova, aşa că nu cred că declaraţia lui Şevciuk ar trebui să ne surprindă. Noi, analiştii politici, am spus, nu o singură dată, că, după felul în care decurg negocierile, situaţia stagnează. Tiraspolul nu are curajul să ia în dezbatere soluţionarea politică a conflictului. Există, însă, formatul de negocieri „5+2”, iar aceste întrevederi şi discuţii pe linia Chişinău-Tiraspol, cred că e nevoie să existe, pentru că populaţia, şi de o parte şi de alta a Nistrului, sunt cetăţenii noştri şi sunt o serie de probleme care trebuiesc rezolvate.

Victor Stepaniuc, preşedinte PPS

Atât cât va exista conflictul, vor exista şi negocieri. Pe orice filieră posibilă. Eu nu aş pune problema atât de categoric – cu cine, cu Moscova sau cu Tiraspolul. În joc sunt puse interese politice şi geopolitice mari şi, atât timp cât părţile nu vor ajunge la un compromis, situaţia va rămâne cea care este. Care trebuie să fie acest compromis, deocamdată nu e clar. În opinia mea, Chişinăul trebuie să propună un proiect real de soluţionare a acestui conflict, aşa cum a fost în cazul Găgăuziei, pe care să-l discutăm – de ce nu, public, şi să spunem că, da, asta este. Cred că aici e problema cea mai mare, şi nu cu cine negociem.

Alecu-RenitaAlecu Reniţă, Asociaţia Primul Parlament

Ar fi o mare naivitate să crezi că problema transnitreană poate fi rezolvată de Chişinău la sfat cu Şevciuk. Războiul de la Nistru l-a provocat Rusia. Tot Rusia este cea care administrează situaţia post-conflict în zonă. Toate deciziile vin de la Moscova. Aceste negocieri formale dintre Chişinău şi Tiraspol nu sunt altceva decât o nouă încercare a Rusiei de a fortifica imaginea statală a rmn şi a transfera Tiraspolul pe picior de egalitate cu Chişinăul. Asta e filozofia ascunsă a acestor negocieri, care nu ne face bine. Toate demersurile Chişinăului trebuie să ducă spre internaţionalizarea conflictului, şi nu spre localizarea lui.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *