Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] „Tăierea capului”, iar se…

[sondaj] „Tăierea capului”, iar se amână?

Război sau joc de-a războiul? Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat marţi că i-a transmis, repetat, președintelui Ig. Dodon proiectele de legi, revotate săptămâna trecută în parlament de către coaliţia majoritară. Preşedintele este obligat să le semneze, iar dacă va refuza s-o facă, „ne vom adresa Curții Constituționale. Vom merge până la capăt în această confruntare, care nu ar trebui să fie”, a punctat şeful legislativului.

„Până la capăt”- până unde?

Profir Tanasciuc, inginer

Nu pot ști ce a avut în vedere dl Candu când a zis „vom merge până la capăt”, dar ştiu că într-un stat toată lumea trebuie să trăiască după aceleași legi. Toată. De la vlădică până la opincă, după cum spune o veche vorbă populară. Președinte, nepreşedinte, deputat, ministru, oricine ar fi – legea e una. Cred că asta a avut în vedere dl Candu, ca Igor Dodon să acționeze aşa după cum scrie în lege, nu după cum ar vrea el, cu atât mai mult că este președinte și a jurat pe Constituție să o respecte. Altfel, trebuie să urmeze pedeapsa pentru neascultarea legii, aşa cum vedem că se întâmplă în toată lumea civilizată, când chiar și șefi de state ajung pe banca acuzaților. Într-o lume dreaptă, legea – ne place sau nu ne place, ea trebuie să fie respectată. Atunci va fi cu dreptate pentru toţi. Iar dacă proiectele de legi, votate de parlament și nesemnate de Dodon, nu sunt bune, ele trebuie scoase la discuții publice, cu societatea civilă, lumea academică etc. Președintele nu a cerut asta. Și de aici, probabil, impresia că e nesupunere legii.

Ion Negrei, istoric

„Până la capăt”, aşa cum zice dl Candu, sau la „tăierea capului”, nu cred că se va ajunge. Cel puțin, la această etapă. Ori de câte ori s-a pus în parlament sau în afara parlamentului problema demiterii președintelui Dodon, PD şi personal dl Candu au avut un alt punct de vedere. E război sau nu? La vedere, da, dar inventat. Nu există, la modul serios, niciun fel de război între administrația prezidențială şi celelalte instituţii ale puterii. E joc. E teatru. Şi președinția, şi parlamentul, şi guvernul sunt în criză de imagine şi ca să își mențină fasonul, să fie, cumva, la vedere şi în treabă, pun la cale tot felul de scenarii de-astea de-a războiul, ca să ne arăte că există acolo ”sus” cineva care luptă pentru interesele noastre. În realitate, avem de a face cu o putere bicefală şi, în esența ei, antidemocratică și antipopulară.

Valentin Dolganiuc, analist politic

Război, ne-război, până la capăt sau nu, toată chestia asta e o aventură. Este evident că Plahotniuc are nevoie de Dodon, iar Dodon de Plahotniuc. Şi unul şi altul există pe contul celuilalt. Dar Plahotniuc nu va accepta să fie învins de Dodon. În tot ce face, Plahotniuc are nevoie de nişte paratrăsnete. Iniţial l-a avut pe V. Filat, iar după ce l-a pus la puşcărie şi-a creat altul, pe Ig. Dodon. Nu pe Maia Sandu, că nu-i convenea. Și, cu toate că l-a adus pe Dodon unde este, Plahotniuc nici într-un caz nu-i va permite să comande parada şi, când „va veni ceasul”, îl va strangula. Politic, bineînţeles. Până atunci, Plahotniuc va continua jocul „de-a războiul” cu Dodon, pentru a o face pe luptătorul și a atrage de partea sa electoiratul anti-Dodon şi anti-dominaţie rusească în R. Moldova. Ce va fi cu legile remise de Candu? Dacă Dodon va merge şi el „până la capăt” şi nu le va promulga, riscă să fie deferit justiției pentru uzurparea puterii de stat. Dacă nu – va pune coada între vine şi va merge să bocească pe la mitinguri, în raioane şi să ceară „republică prezidențială”.

Virgil Mândâcanu, profesor universitar

„Până la capăt” ar trebui să însemne demiterea lui Dodon. Aşa înţeleg eu, dar nu cred că se va întâmpla. Dodon a călcat de mai multe ori pe alături cu legea şi dacă dl Candu şi PD-ul ar fi dorit să-l pună la respect, o făceau de mult. Numai liberalii de câte ori au pus problema demiterii lui Dodon, şi ce a făcut PD? I-a luat apărarea. „Corb la corb nu scoate ochii”. Înțelegerea lor e veche şi va continua, cel puțin, până la alegeri. Ei mai au nevoie unul de altul. Războiul lor e război fals. Pentru proşti. Dar să vedem ce va urma. Ce va face Dodon cu legile remise de Candu spre semnare: le va semna sau va apela Curtea Constituțională, așa după cum promite. Şi ce va zice Curtea, dacă se va ajunge la Curte? Însă, eu cred că pe noi nu asta trebuie să ne doară cel mai mult. Ca să se salveze, Plahotniuc și Dodon au inventat pentru ei votul mixt și se pregătesc de alegeri. Noi, ca să ne salvăm, trebuie să boicotăm alegerile și să pregătim Unirea cu Țara.