Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [Sondaj] Speranţă la valize

[Sondaj] Speranţă la valize

Peste o treime din populaţia R. Moldova este dependentă de transferurile băneşti din străinătate: 22,9% la sate şi 11,7% la oraşe. (Datele BNS, 2012) 

Când vor putea trăi moldovenii din banii câştigaţi acasă?

432-sondaj1Gheorghe, meseriaş

Nu va fi degrabă. Nu are cum. E prea mare hoţia la noi. La Guvern şi în Parlament nu se gândeşte nimeni la lume. Când vor învăţa cei de la putere să se gândească mai întâi la lumea care i-a ales aşa cum se gândeşte un părinte bun la copiii lui, atunci, poate, vom trăi mai altfel, dar până atunci… Dacă omul nu are altă soluţie aici, pe loc, şi-a făcut bagajele şi a plecat. Unii la câştig, alţii pe totdeauna. Şi eu am fost în străinătate, am lucrat câţiva ani în Italia. Nu e simplu, se munceşte din greu, dar eşti plătit, ai garanţii chiar şi la negru. M-am întors înapoi. Şi ce am găsit? Tot nedreptate.

432-sondaj2Valentina, săteancă

Eu n-am fost în străinătate la lucru, dar am fost o lună în vizită în Germania. E altă lume. Viaţa e viaţă, omul e om, drepturile sunt drepturi. Şi la noi ar fi altfel dacă ar funcţiona legea. Dar corupţia e prea mare. În justiţie e ca la piaţă. Cine are cu ce, cumpără orice şi pe oricine. Mie îmi pare rău că am făcut casă, casă mare, şi în casa ceea locuiesc doar eu. Soţul, feciorul, fiica sunt plecaţi. Casă cu paturi goale. N-am nicio plăcere de la viaţa asta. Mulţumim dlui Băsescu că putem obţine mai uşor cetăţenia şi un paşaport, ca să mergem la ai noştri, dar nici străinătatea nu e o soluţie pentru viaţa de familie. Asta nu-i viaţă.

432-sondaj3Valentina, pensionară

Magazinele, pieţele, toate sunt pline de mărfuri, dar buzunarele noastre sunt prea uşoare, ca să putem cumpăra tot ce ne trebuie. Şi preţurile la servicii bat la buzunar. Cine nu are un copil, care să-l ajute la bătrâneţe, nu se descurcă. Nu ştim cum se întâmplă că deputaţii şi miniştrii găsesc totdeauna din ce să-şi facă şi pensii, şi salarii, dar pentru ceilalţi zic că-i criză. Dacă-i criză, să fie pentru toţi. Dar ei au şi case, şi vile, şi maşini, şi salarii, şi pensii bune, au de toate… Pur şi simplu, oamenii de la putere nu sunt oameni de stat. Ei sunt „de companie”. Şi degrabă cred că nu va fi altfel.

432-sondaj4Maria, agricultor

Dacă s-ar deschide graniţele azi, nimeni nu ar mai rămâne în Moldova. Nici măcar bătrânii singuratici. E nevoie mare. Lumea nu are, elementar, cu ce trăi. Spitalele sunt pline de bolnavi din cauza subnutriţiei. Dar ce-o să fie cu copiii care cresc în astfel de familii? Eu vând la piaţă. Am făcut Electrofizica la Politehnică, dar lucrez la pământ şi vând la piaţă marfa mea. E foarte complicat. Ţăranul nu are niciun sprijin de nicăieri. Subvenţiile, dacă şi sunt, se duc ştiţi pe ce mâini. Dar măcar pieţe de desfacere să avem. Nimeni nu se gândeşte la asta. Vămi peste vămi. Şi spre Rusia, şi spre Europa. E foarte greu.

432-sondaj5Gheorghe, pensionar

Vedeţi care-i problema: cei plecaţi nu sunt încurajaţi ori sunt prea puţin încurajaţi să revină acasă. Omul, dacă a adunat un ban, vrea garanţii că are ce face cu el, că îl poate pune la bătaie. Dacă măcar 15% dintre cei plecaţi se vor întoarce anual acasă şi vor putea porni o afacere, să ştiţi că exemplul lor va conta şi pentru ceilalţi. Dar pentru asta trebuie să existe stabilitate politică, fonduri de încurajare din partea statului şi „stop” la corupţie. Altfel, lumea va emigra mai departe, bătrânii se vor duce în lumea celor drepţi şi problema care ne va ajunge din urmă e cine va veni în locul lor.