Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] Salarii mai mari sau…

[sondaj] Salarii mai mari sau praf în ochi?

Guvernul Filip face noi promisiuni: din luna mai vom avea un nou sistem de salarizare. Un proiect prealabil de hotărâre, elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, presupune o creştere a salariului minim pe economie cu 13,3%. Potrivit mai multor experţi în domeniu, impactul acestei reforme va fi, însă, unul minim, ca şi cel al sistemului de pensionare, intrat în vigoare la începutul lunii aprilie şi care a lăsat neschimbată condiția de subzistență a populaţiei de vârstă pensionară. 

Reformă sau mimare?

Fiodor Ghelici, Asociaţia „Moldova Mea”

În condiţiile R. Moldova, când prețurile şi tarifele cresc ca ciupercile după ploaie, iar foloasele le trag clanurile oligarhice de la guvernare, o creștere cu 13% a salariului minim e de râsul lumii. Se repetă cazul cu pensiile. Soția mea, la pensia de 900 de lei, primește de la 1 aprilie cu 70 de lei mai mult, iar mama unui coleg are cu 100 de lei mai puţin, 1500 în loc de 1600 de lei. Şi situația e la fel în toată republica. Astea nu-s reforme. 13% pentru un salariu de 1000 sau 2000 de lei e bătaie de joc. Actuala guvernare, după ce s-a compromis cu toate jafurile şi hoțiile, încearcă să se reabiliteze cu aşa-zisele reforme la pensii şi salarii. E praf în ochi. Ne mănâncă hoția şi sărăcia. Lumea pleacă. Moldova are tot mai puține șanse să existe ca stat.

Dumitru Ivanov, Federaţia Sindicatelor din Educaţie şi Ştiinţă

Reformele sunt reforme dacă se fac în interesul celor vizați de aceste reforme. Altfel, sunt jocuri. De la începutul anului, profesorii, cu sprijinul Sindicatelor, au ieșit în câteva rânduri în stradă și au cerut majorarea salariilor. Dar majorare, nu mimare. Ei au cerut o creștere de 50 la sută a salariilor. Şi cer. Noi, de fapt, nici nu am ieșit din proteste. Pe 28 aprilie avem Plenara Sindicatelor de ramură şi vom vedea ce facem mai departe. Decizia va aparține cadrelor didactice, iar noi le vom fi alături. La ziua de azi, 45% din tot personalul din educație are un salariu lunar de la 1000 la 1200 de lei. Majorarea cu 13% nu e o soluție pentru ei. Nu poţi spune că e nimic, dar nici majorare nu e. E cu o gaură mai mult la curea.

Alexandra Cann, Asociaţia Patronală APIUS

Personal nu cred că guvernul nu şi-ar dori să facă reforme, altfel pentru ce mai este guvern, însă depinde cât de bine intenționați sunt cei care lucrează la proiectele de decizie, cât de mult își doresc ei funcționalitatea acestor reforme și în interesul cui. La sovietici existau instituții de cercetări științifice în domeniu, la noi, însă, toate se ţin pe împrumutarea unor calapoade străine, nu totdeauna compatibile cu realitățile de la noi… Nu e simplu. E puțin să existe un proiect de hotărâre. O majorare a salariului minim pe economie cu 13% nu va schimba mare lucru în veniturile angajaților, în schimb poate lovi serios în sectorul privat al economiei, în special în agenții care îşi plătesc cu regularitate fiscalitățile la stat, fondul social etc., adică în cei care evită dubla contabilitate şi salariile în plic. O parte dintre ei s-ar putea să nu reziste noilor rigori şi să dea faliment, iar asta ar însemna reducerea locurilor de muncă, șomaj. Deci, în loc să stimulăm activitatea privată, s-ar putea să-i punem lațul în gât. Marile rezerve de reformare a sistemului salarial trebuie căutate în economia tenebră (60% din sfera de afaceri), care nu este exclus să rămână neatinsă de această hotărâre de guvern. De ce? Pentru că cei din economia tenebră fie că sunt clanurile de la putere, fie persoane apropiate lor. Banii pentru reforma salarială trebuie căutați în clandestinitatea economică. Aici se ascund marile rezerve, care lipsesc bugetului.

Valentin Krîlov, comentator politic

Dacă e reformă, guvernul trebuie să ne dea temeiurile acestei reforme și rezervele din care va fi făcută această majorare a salariului minim, altfel vom avea o profanare a actului de guvernare. E o chestie foarte serioasă. Nu cred că sectorul privat e pregătit pentru asta. Pentru sectorul bugetar, dacă fondurile au fost prevăzute în buget, e mai simplu. Mai mult, nu cred că decizia rezolvă „problema plicurilor”. Potrivit unor date, 80% dintre angajații din economie primesc salariile în plic. Sunt o sumedenie de chestiuni care trebuie consultate prealabil cu patronatele, sindicatele, societatea civilă, cu experții în domeniu, dacă se vrea reformă. Dar dacă se vrea o chestie de PR politic, atunci e altceva. Și eu cred că asta se vrea. Ca și în cazul pensiilor. Sunt proiecte cu caracter electoral. Avem alegeri în 2018 şi guvernul se străduie să creeze iluzia că se îngrijește de bunăstarea cetățenilor.