Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] Președintele nu comemorează deportații

[sondaj] Președintele nu comemorează deportații

Pe 6 iulie, în toată republica a fost anunţat Doliu Naţional. Tricolorul a fost coborât în bernă, în biserici au bătut clopotele şi s-au oficiat ceremonii religioase, iar la monumentele victmelor deportărilor staliniste s-a mers cu lacrimi şi flori. Sunt 69 de ani de la cel mai mare val al deportărilor sovietice din Basarabia (circa 40 de mii de morţi şi destine distruse). La Chişinău, mai marii zilei au mers cu flori la Trenul Durerii din Scuarul Gării Feroviare. „Drama deportărilor sunt încă răni deschise, care fac parte din noi”, declara, la camerele de luat vederi, premierul Pavel Filip. Singurul oficial, care nu a rostit nici un cuvânt de 6 iulie şi nu a participat la comemorări a fost preşedintele Dodon.

De ce a tăcut Igor Dodon de 6 Iulie?

Mihai Cernencu, analist politic

De ce? Pentru că Dodon este un fanariot clasic. Cunoaştem din istorie că a fi fanariot nu era numaidecât să fii grec. Trebuia să respecţi 3 lucruri: să te supui Porţii, să faci comerţ exclusiv cu Poarta şi să susţii Biserica Ortodoxă de la Constantinopol, aflată la vremea ceea sub turci. Prin analogie, Dodon face acelaşi lucru: este supusul Rusiei (Porţii), vrea comerţ exclusiv cu Rusia şi este cu Biserica Rusă. Nu are Dodon, care e adeptul totalitarismului sovietic, cum să condamne deportările. Eu nu m-aş entuziasma nici din faptul că Andrian Candu şi Pavel Filip au mers cu flori în Scuarul Gării. Suntem în an electoral şi PD încearcă să atragă de partea sa şi alte zone de electorat. Şi cu bătutul clopotelor în bisericile ruse din Moldova, e la fel. Propagandă. E o premieră în 27 de ani de Independenţă. Aş aborda problema altfel: dacă guvernarea e atât de afectată de marea tragedie a deportărilor, de ce nu se inspiră de la baltici sau de la ceceni. Balticii au mers în Siberia şi au dezgropat tot ce au putut găsi şi şi-au adus acasă deportaţii şi le-au rânduit cimitir, cu pomenire, în ţara lor… Aşa se crează miturile în istorie. Şi Istoria.

Lilian Carp, deputat PL

Nu putea Dodon face altceva. Igor Dodon reprezintă interesele Rusiei în R. Moldova, iar Rusia post-sovietică, fie a lui Elţin, fie a lui Putin şi Medvedev, nu s-a detaşat, după cum bine ştim, nici de la politicile imperiale ale regimului sovietic, nici de la crimele comunismului. Iar cele trei valuri de deportări, inclusiv cel din 6 iulie1949, reprezintă una din cele mai mari crime ale regimului comunist în Basarabia, pe care Rusia nu şi-a răscumpărat-o în niciun fel. Cum ar ieşi Dodon să condamne această crimă? Ar însemna să meargă împotriva Rusiei. Şi atunci, a tăcut. Altfel-zis, a consimțit crima.

Tatiana Popa, deportată

Nu pot şti exact de ce a tăcut. Poate nu a avut ce spune, poate nu a dorit, dar mă gândesc că dacă guvernul a decis să existe acest ceremonial de 6 iulie, la nivel naţional, cred că el trebuia onorat de toţi. Îmi este greu să găsesc o explicaţie pentru el ca preşedinte, de ce nu a făcut-o. Probabil, pentru că are alte idei, mai vechi, în care toate aceste lucruri şi evenimente erau tratate altfel, când deportații erau declarați de regim „dușmani ai poporului”. Împreună cu familia am trecut prin acest calvar. Tata a făcut 10 ani de lagăr în Siberia. Noi – la Cebocsar şi Kemerovo. Lucrurile s-au mai calmat pentru noi abia în 2000, după reabilitarea lui tata. Nu a fost simplu. De ce nu înțelege el asta? Cred că va veni o zi în care se va schimba şi el, aşa cum s-au schimbat şi cei care, până nu demult, aruncau cu pietre în biserici, iar acum aprind lumânări la altar, deși nu e clar – fac sta pentru că cred în Dumnezeu sau de ochii lumii, pentru că aşa le-o cere situaţia…

Alexei Busuioc, primar de Capaclia, Cantemir

Vedeţi care-i problema: 6 iulie nu face parte din viaţa lui Igor Dodon. Din viaţa lui fac parte 16 mai 1812, 28 iunie 1940, 24 august 1944, 9 mai 1945, deşi, cu siguranţă, are şi el în neamul lui pe cineva care a suferit de pe urma deportărilor. Cel puţin, o are pe confidenta sa de partid, Zinaida Greceanâi, născută în Siberia, doar că, pentru ei, tot ce a fost nu mai contează. Pentru ei este prioritar banul şi confortul. Tot aşa ca şi pentru cei care, în 1949, umblau pe la selsoveturi cu donosul şi purtau echipele de arest pe la casele oamenilor. Şi ăștia erau tot un fel de Dodoni, ai altor timpuri, dar tot Dodoni. Eu nu sunt părtaş al acestei guvernări, dar faptul că, de 6 iulie, guvernul a avut un program ceremonial special pentru această zi, e bine. Și noi, la Capaclia, l-am onorat. Personal provin dintr-un neam care suferă până azi de pe urma deportărilor. 6 iuie e un fel de Paştele Blajinilor pentru deportaţi.