Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Sondaj politic

Sondaj politic

Premierul Vlad Filat este aşteptat într-o «vizită oficială în Transnistria»
(Din declaraţia «ministrului de externe» de la Tiraspol, V. Iastrebceak)

Ce riscuri atrage după sine o eventuală astfel de «vizită oficială»? Trebuie sau nu acceptată?

 

Roman Mihăieş, analist politic

Invitaţia este o sfidare la adresa R. Moldova şi, personal, a premierului. Acest gen de sfidări au fost şi vor mai fi. Contează până la urmă reacţia Chişinăului şi nu «cursele» Tiraspolului. Chişinăul nu trebuie să-şi permită negocieri separate. În toate cazurile de astfel de negocieri, care s-au întâmplat până acuma, Chişinăul a avut de pierdut. Consider că toate problemele legate de soluţionarea diferendului transnistrean trebuie discutate în cadrul formatului «5+2», ca poziţia unor oficiali de la Chişinău să nu vină în disonanţă cu poziţia statelor care sunt parte la formatul «5+2» şi să nu prejudicieze negocierile. Formula pe care a mers Tiraspolul şi de data aceasta e din aceeaşi arie veche, din acelaşi arsenal. Tiraspolul vrea să prezinte dovezi opiniei publice, locale şi internaţionale, că Chişinăul recunoaşte, la nivel oficial, regimul secesionist de la Tiraspol şi poartă cu el negocieri de la egal la egal, ca subiect de drept. E o provocare.

Iurie Colesnic, Mişcarea Acţiunea Europeană

Cred că vizita lui Biden în Rusia a temperat anumite spirite în problema Transnitriei şi Smirnov este pus s-o facă acum pe conciliantul în relaţiile cu Chişinăul. «Invitaţia» pentru Filat asta ar vrea să însemne. Cred că suntem acum foarte aproape de dezlegarea «nodului transnitrean». Rusia a înţeles că nu are soluţii la această problemă, că nu mai poate ţine R. Moldova în frâu cu «priponul» transnistrean şi a decis să plece, dar păstrându-şi influenţele prin cele două zone de tampon: Găgăuzia şi Transnistria. Moscova se va retrage, dar îşi va păstra cele două centre de influenţă asupra Chişinăului, care privesc absolut altfel relaţiile cu România, cu UE , cu SUA. De ce Filat şi nu altcineva? Pentru că, astăzi, Filat este personajul politic cel mai bine cotat pe plan internaţional şi Rusia nu poate să nu ia în calcul acest lucru. Unde se vor întâlni? Cel mai probabil în afara R. Moldova, pe un teritoriu «neutru».

Alexandra Can, Partidul Naţional Liberal

Vreau să cred că Igor Smirnov simte pe propria piele sfârşitul dictaturii sale în Transnistria. S-ar putea că, în sfârşit, acelaşi Smirnov o fi conştientizat că organismele internaţionale nu mai pot tolera acest regim. Această invitaţie adresată premierului Vlad Filat ar putea însemna că Smirnov vrea să plece frumos. Acest scenariu seamănă cu o încercare de a le demonstra, inclusiv cetăţenilor de acolo, pe care, de ani de zile, îi tratează ca pe nişte legume aşezate pe o poliţă, că el are şi un chip uman, că ar fi o persoană paşnică. Pe de altă parte, ştiind cine şi mai ales ştiind cum este Smirnov, s-ar putea ca prin această încercare să vrea să pună o pânză pe ochii opiniei publice, invocând că, iată, regimul de la Tiraspol întreprinde tot felul de acţiuni pentru a se apropia de Chişinău, dar că autorităţile din dreapta Nistrului, adică Chişinăul oficial, ar fi ostile soluţionării conflictului.

Anatol Ţăranu, analist politic

E o provocare. Ce fel de «vizită oficială»? La «invitaţia» cui? E o diversiune. Nu zic că nu trebuie să existe loc pentru dialog între Chişinău şi Tiraspol, că nu există probleme care trebuie discutate şi soluţionate – mă refer elementar la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, bunurilor. Există teme de discuţie, dar nu şi temei pentru «vizite oficiale». Chişinăul a mai călcat pe astfel de greble, cum a fost Memorandumul din 1997, semnat de ex-preşedintele P. Lucinschi. Până la urmă, a fost o diversiune bine lucrată, care s-a vrut repetată în 2003, într-o variantă mai gravă, aşa că «invitaţia» lui Smirnov e din aceeaşi serie. De ce Filat şi nu altcineva? Pentru că Filat determină azi politica în Moldova, el a contactat cu Smirnov, el deţine puterea reală la Chişinău şi el trebuie discreditat. Dacă nu va accepta invitaţia, va fi acuzat că nu vrea să rezolve «problema», iar dacă o va accepta, va fi compromis.

Victor Osipov, ex-ministru al Reintegrării

Tiraspolul caută să vină cu iniţiative prin care ar pune în dificultate Chişinăul. Ei vor folosi în favoarea lor şi refuzul, şi acceptul. Sunt bine dresaţi. La ei «jucătorii» nu se schimbă la fiecare doi ani. Pe parcurs, Tiraspolul a venit cu mai multe iniţiative, ca să pară parte activă în proces, dar nu pentru a rezolva problemele, ci pentru a le complica. Din experineţa mea vă pot spune că am căutat să elimin din start orice discuţii la vârf fără o agendă clară. Se pot discuta multe, dar nu putem avea garanţii că se vor discuta neapărat problemele conflictului transnistrean. Formulele gen «vizită oficială» nu sunt noi. Ei au căutat mereu să demonstreze că ar fi o entitate statală, chiar dacă nerecunoscută. Asta-i miza lor. Noi trebuie să fim înţelepţi. «Invitaţia» îl pune în dificultate pe premierul Filat şi ar deveni o cursă pentru el, dacă va reacţiona la ea în lipsa unei agende clare.