Sondaj politic

«Este dreptul exclusiv al Parlamentului să stabilească termenii de alegere a preşedintelui…»
(Decizia Curţii Constituţionale din 08.02.2011)

Decizia Curţii va favoriza alegerea preşedintelui? Cum comentaţi?

 

Sergiu Mocanu, politician

Eu cred că decizia Curţii Constituţionale (CC) a mai adăugat un factor de instabilitate politică, şi asta pentru că Parlamentul are acum libertatea să facă tot felul de interpretări juridice. Acest fapt va crea destule confuzii şi tulburări, şi în parlament, şi în societate, pentru că interpretarea legislaţiei se va face în interes politic. Şi asta-i grav. Depinde, desigur, cât de «rezonabil» va fi acest termen pentru alegerea şefului statului în condiţii de interimat, dar ar fi cea mai mare greşeală dacă se va încerca extinderea lui pe durata întregului mandat. Zic asta, pentru că deja s-au făcut nişte aluzii în acest sens chiar din partea unor membri CC. Alianţa nu trebuie să uite că acţionează în cadrul unui câmp constituţional real, altfel opoziţia s-ar putea să devină şi mai agresivă.

Ghenadie Vaculovschi, jurist

Decizia Curţii este una regretabilă. În mod normal, Curtea trebuie să ofere soluţii acolo unde Parlamentul nu se poate descurca, pe când noi avem o situaţie inversă. În cazul în care Parlamentul are mâinile dezlegate să adopte o nouă lege privind termenul de alegere a şefului statului, acesta, în mod cert, va căuta să reiasă din interesele pe care le are majoritatea aflată la guvernare. Ce ar putea urma? Nu-i exclusă o fraudare a Constituţiei prin adoptarea acestei «legi noi», întrucât noţiunea de «rezonabilitate», la care face trimitere Curtea, este una foarte abstractă. S-ar putea ca perioada interimatului pentru şeful statului să fie prelungită pentru un an, dar poate şi pentru toţi patru. În orice caz, după decizia de marţi a Curţii, eventualitatea unor noi anticipate este foarte mică.

Roman Mihăeş, analist politic

Cred că decizia Curţii Constituţionale este una pozitivă, logică şi în interesele R. Moldova care, în ultimii ani, este frământată de numeroase campanii electorale fără sfârşit. Astfel, în urma acestei decizii, fracţiunile parlamentare au un răgaz de timp în care pot decide, în dependenţă de situaţia politică reală, care ar fi soluţia cea mai potrivită pentru R. Moldova: referendum, concomitent cu alegerile locale, după care un scrutin prezidenţial, în dependenţă de rezultatele referendumului? De fapt, decizia Curţii ne poate distanţa de riscul unor alegeri anticipate care ar avea un impact nefast asupra stabilităţii economice şi politice. Un termen rigid, în care ar fi trebuit organizată alegerea şefului statului, ar fi avantajat comuniştii.

Sergiu Sârbu, jurist PCRM

Curtea Constituţională a dat dovadă de laşitate. CC şi-a declinat, practic, prerogativele. Decizia Curţii demonstrează că ea nu se ghidează de principiile garantării ordinii în stat. Probabil, se ghidează de conjunctura politică. Curtea, în loc să soluţioneze problema, a creat mai multe probleme. Acest joc de-a rezonabilitatea, propus de Curte, nu va face decât să tergiverseze la nesfârşit termenul de alegere a şefului statului. Prevederile constituţionale în vigoare vor fi date peste cap. În cadrul majorităţii de guvernare se aud de acum voci care declară deschis că «termenul rezonabil» privind alegerea şefului statului ar putea dura până nu va fi identificată  soluţia care să convină Alianţei. Decizia Curţii va complica şi mai mult alegerea şefului statului.

Victor Popa, deputat PL

Toată lumea se grăbeşte să se dea cu părerea, deşi lucrurile nu sunt atât de simple după cum par. Cel puţin pentru mine, în calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru probleme juridice. Avem de lucrat la norme constituţionale. Da, Curtea a luat o decizie, dar situaţia a rămas aceeaşi, şansele de alegere a preşedintelui au rămas aceleaşi, ca şi până la decizie. Urmează să primim adresa CC, să vedem foarte exact ce recomadări face Curtea, după care să căutăm soluţii problemei, ca atare. Şi nu la nivel politic, ci la nivel de experţi în materie constituţională. Paralel cu negocierile. Abia când vom avea propunerile gata, le vom înainta Consiliului Alianţei, iar ulterior şi Parlamentului spre discuţie şi aprobare. Aşa că soluţiile abia urmează. Şi concluziile, la fel.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. AVRAAM

    Intalnirile lui VLADimir Filat(PLDM) ci Valoghea Bujenita(Voronin),si intelegerile acestora pun ia taina un complot impotrive nealegerii Presedintelui,adica alui Lupu.Hai,ghiciti de ce?Cum zice Lupu:Una la maina,alegeri anticipate doresc si liberal-democratii si comunoizii.Ambii alde Valoghea inteleg ca Lupu e “trup” politic cu PDM si inca Filat nu e sigur increzut ca premier din cauza banilor lui Plahotniuc,pricepeti?Asa ca,alde Vologhea rulesc,si daca se unesc???Vor avea si Presedinte si Guvern si Parlament pe durata l-u-n-g-a!Ca Medvedev si Putin!Caci Filat in direct la TV a zis-trebuie sa ne socotim cu cei 40% din populatie care au votat PCRM!Mesajul e clar??????A?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *