Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   SONDAJ POLITIC

SONDAJ POLITIC

Decizia din 20 septembrie a Curţii Constituţionale indică necesitatea dizolvării Parlamentului. Ce credeţi că va urma?

Igor Dodon, deputat PCRM
Personal nu sunt adeptul alegerilor anticipate, deoarece alegerile anticipate pentru R. Moldova, în opinia mea personală, nu sunt binevenite pentru economia ţării. Însă, este un scenariu destul de probabil în situaţia când partidele politice nu sunt pregătite pentru un dialog civilizat. De aceea, ori vom avea o discuţie civilizată în Parlament cu luarea deciziei în interesul poporului, şi nu în interes de partid, ori vom avea alegeri anticipate. În prezent, sarcina tuturor este să alegem preşedintele. Şi mai trebuie să lase din ambiţii şi partidele, şi unii dintre candidaţi, care deja sunt candidaţi de vreo 2-3 ani, şi vom merge înainte. Nu cred că există alte soluţii.

Dumitru Diacov, deputat PD
Sperăm că politicienii moldoveni vor prinde la minte şi vor găsi posibilitate să aleagă preşedintele, să terminăm cu mizeria asta. Nu cred că alegerile anticipate vor aduce o altă situaţie. Vor veni aceiaşi oameni, cu aceleaşi viziuni şi ambiţii.Toate partidele din AIE şi opoziţia trebuie să ia exemplu de la PDM, care a votat preşedintele şi a contribuit la păstrarea stabilităţii. Acum, însă, deoarece nu este ales preşedintele, suntem într-o situaţie de zeci de ori mai proastă. PD este gata pentru dialog cu orice partid, inclusiv cu PCRM. Nu văd nicio problemă în aceasta. Toate partidele au fost votate de cetăţenii R. Moldova şi trebuie să se aşeze la masă să caute soluţii.

Ana Guţu, deputată PL
Cetățenii R. Moldova trebuie să-și caute de viața lor și să fie mai puțin dependenți politic. Iar dacă vor fi alegeri anticipate, acestea vor avea loc deja la anul viitor. Cetățenii să se prezinte la vot și să-i taxeze pe cine trebuie. Dacă ar fi fost voință politică, problema de mult era soluționată, dar, din păcate, R. Moldova este imatură din punct de vedere democratic și în prim-plan pentru o bună parte dintre politicieni stau ambițiile și interesele economice. Poziția PL rămâne constantă în raport cu PCRM: noi nu ducem niciun fel de negocieri cu acest partid, care este antisistemic şi cu care nu se poate dialoga, fiindcă una spune şi alta face.

Valeriu Streleţ, deputat PLDM
Așteptările cetățenilor R. Moldova trebuie să fie suficient de realiste și direct adresate conduitei unor parteneri din Alianță. Dacă aceștia din urmă își vor schimba atitudinea și își vor reevalua principiile și valorile, lăsând deoparte interesele personale de a păstra sistemul vechi din care storceau bani, atunci vom avea toate șansele să ne mișcăm înainte și să găsim soluții de alegere a președintelui cu voturile Alianței, plus câteva voturi din afară. Scenariul cel mai puțin probabil sunt alegerile parlamentare anticipate. Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a nu le admite, inclusiv o eventuală reformă constituțională printr-un referendum național.

Viorel Ciubotaru, expert politic
Soluția este foarte simplă, să aleagă președintele în conformitate cu procedura. Nu contează candidatul, important e să aibă sprijin suficient. AIE nu deţine manevre pentru reformatare. Există problema dialogului cu PCRM, care nu prea se arată interesat. Totodată, nu există niciun semn că PLDM s-ar putea coaliza cu PCRM. Contează foarte mult și în ce măsură AIE va accepta decizia Curții Constituționale. Totuși, cred că niciunul dintre scenariile care vor fi aplicate nu va servi ieșirii din criză și nu va însemna stabilitate politică, iar alegerile anticipate nu reprezintă un scop în sine, ci doar o consecință legală a unui proces falit de a găsi o înțelegere în Parlament.

Pentru conformitate, Denis ZAVOROTNÎI