Sondaj politic

Agenda întrevederilor Filat-Voronin nu a fost niciodată discutată la partid.
(Din declaraţiile ex prim-vicepreşedintelui PLDM, Alexandru Tănase)

Există riscul unei noi alianţe de guvernare, PLDM-PCRM, după alegerile locale?

 

Anatol Petrencu, istoric, om politic

Nu cred, dar nimic nu este exclus. Foarte multe lucruri vor depinde de rezultatele alegerilor din 5 iunie. Ceea ce putem, deocamdată, spune, e că PLDM a înaintat pentru Primăria Chişinău un candidat mai slab decât cel propus de PCRM… Candidatura lui Bodiu îi face favoare lui Dodon. Dacă în aceste alegeri, comuniştii vor lua mai puţin asta le va frâna ambiţiile, altfel vom intra în anticipate şi ei vor pierde şi ceea ce au, dar dacă îşi păstrează scorul sau, şi mai grav, dacă vine Dodon la Primăria Chişinăului, atunci comuniştii vor ridica capul, iar Filat ar putea avea la mână o carte de coz cu care să-şi convingă colegii de alianţă să renunţe la candidatura lui Marian Lupu – pentru a evita anticipatele şi să accepte compromisul propus de comunişti: un preşedinte neafiliat. Deşi, puţin probabil, că Voronin va cere doar atât. Aşa că depinde ce vor arăta localele.

Ghenadie Vaculovschi, expert în drept

Nu cred. Că se întâlnesc Filat cu Voronin, da, e posibil, dar cred că discută probleme de alt ordin, mai personale, mai de afaceri şi nu legate de guvernare… PLDM nu este partid, PLDM este Vlad Filat, ceilalţi sunt suporteri. Judecând după ultimele evoluţii din partid, inclusiv plecarea dlui Tănase, este clar că Filat  e omul care ştie să-şi facă jocul personal în politică, este un jucător de imagine şi nu cred că va trece peste imaginea pe care şi-a făcut-o. Există la mijloc problema alegerii preşedintelui, există această dizgraţie a lui Filat faţă de Lupu, dar nici ea nu cred că-l poate îndreptăţi pe Filat să meargă la alianţă cu comuniştii. Doar dacă aceştia reuşesc să se reformeze, să-şi schimbe liderul etc., dar pînă la alegeri şi imediat după, acest lucru nu se va întâmpla. Dacă va fi să aleagă între alianţa cu comuniştii şi anticipate, cred că până la urmă PLDM va alege anticipatele.

Eduard Muşuc, deputat PCRM

Eu înţeleg că plecarea lui Tănase din PLDM dă temei pentru tot felul de presupuneri, dar plecarea lui este o problemă internă de partid care pe noi nu ne priveşte. Că există discuţii între dnii Voronin şi Filat, da, există, dar Voronin se întâlneşte şi cu alţi lideri. Pe agenda de lucru a PCRM nu avem acum problema unei alianţe cu nimeni, noi acum suntem concentraţi pe alegerile locale. Asta este prioritatea nr.1. Vrem să fim cât mai eficienţi în campanie şi să avem un scor cât mai bun, iar despre celelalte probleme vpom discuta după 5 iunie. Problema alianţelor este cred că acum mai mult o problemă a analiştilor politici, ei fac şi desfac scenarii. Eu înţeleg că lumea este preocupată de faptul că s-a intrat în impas cu alegerea preşedintelui şi că trebuie găsită o soiluţie, dar PCRM şi-a spus punctul de vedere, care rămâne neschimbat: alegerea unui preşedinte neafiliat politic.

Nadejda Brânzan, deputat în primul Parlament

Situaţia în politica de la Chişinău este atât de confuză, că e greu să răspunzi cu «da» sau «nu». Şi, totuşi, cred că nu, chiar dacă o alianţă PLDM-PCRM ar putea rezolva imediat această problemă învechită de alegere a şefului statului. Nu cred, însă, că va merge PLDM la asta, Filat nu va vrea să calce pe grebla lui Roşca. Se va compromite. Va fi taxat. Şi din interior, dar mai ales din exterior. Este adevărat, alegerea preşedintelui a devenit o problemă pentru care Alianţa nu are, deocamdată, soluţii. Ea trebuie rezolvată, dar fără a intra în noi anticipate, care costă şi bani, şi efort şi stress-uri. Şi nici rezultatele nu se ştie care pot fi. Soluţia trebuie găsită în Alianţă. Lupu trebuie să renunţe de bună voie la preşedinţie, iar Alianţa să vină cu o nouă candidatură, din afara ei – asta ar fi candidatura Nataliei Gherman, care are şi o reputaţie bună şi pe care comuniştii nu au motive să nu o voteze.

Mihai Cernenco, politolog

Nu cred că există temeiuri serioase pentru o regrupare a forţelor aflate la guvernare. La nivel de bănuieşi, poate că da. Dar nu cred că PLDM  va repeta precedentul PPCD. Ştie cu ce s-a terminat. Că Filat se întâlneşte cu Voronin au recunoscut-o ambii. Faptul că conducerea PLDM nu ştie nimic despre aceste discuţii, după cum spune Alexandru Tănase, este altceva, e o problemă internă de partid, dar, cred eu, Filat cu Voronin discută mai degrabă despre afaceri, protecţie personală, 7 Aprilie şi mai puţin despre o posibilă alianţă de guvernare. În primul rând, PCRM, deţine mai multe mandate decât PLDM şi va vrea să domine la guvernare. Direct sau indirect. Riscul e mare. PLDM s-ar putea să nu reziste concurenţei pe interiorul guvernării şi nici nu cred că o alianţă cu comuniştii ar fi salutată şi din exterior. Dacă vor fi puşi să aleagă între PCRM şi anticipate, cred că vor alege anticipatele.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. un om

    Deraparea lui Filat spre comunisti,este vizibila .Se observa un totalitarism in partid si suprematie fata de ceilalti aliati.Cei care fac parte din PDLM( ministri actuali)unii incearca despartirea ,iar altii gindind in stilul fostei guvernari comuniste.Toate acestea vor fi sanctionate de oamenii care au crezut si cred intr-o democratie reala.

  2. ionitza

    Filat -scolit la scoala KGB-ului rus, apoi trimis la Iasi… a devenit un fel de Voronin, nereu cu EU EU, el guverneaza tara… de parca nu ar intelege ca tara este guvernata de toate puterile statului.
    Cu plecarea lui Tanase “a identificat” persoana, de parca nu ar intelege ce inseamna a identifica in sens juridic…
    e prerogativa “mea”, … dupa “intoarcerea mea de la Paris”.
    Oameni buni, nu trebuie sa fii mare psiholog ca sa- vezi stilul dictatorial.
    Se inconjaora doar cu rude si melusei alde Leanca, Bodiu, Fruntasu (varul lui Leanca) si inca cine mai stie….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *