Întrevederea Obama—Medvedev s-ar putea solda cu recunoaşterea mai multor drepturi pentru Rusia în spaţiul post-sovietic. La ce ne putem aştepta?
Anatol Ţăranu, analist politic
Dacă Rusia e forţată să facă cedări SUA, ea va cere compensaţii. Nu cred, însă, că SUA s-ar putea distanţa prea mult de principiile lor politice în zonă. SUA ar putea accepta până şi ideea federalizării, doar că, pentru America, federalizarea nu înseamnă nici schimbarea statului de drept şi nici prezenţa militară rusă în R. Moldova, după cum vrea Rusia. În genere, toată politica SUA de până acum, vizavi de Moldova, a avut ca prioritate demilitarizarea. Cât priveşte Ucraina, ea, spre deosebire de noi, e o prioritate a politicii SUA. Aici, ca şi în Georgia, SUA vor lăsa deschisă uşa aderării la NATO. E un avantaj în plus pentru noi.
Oazu Nantoi, analist politic
Nu văd de ce pe americani ar trebui să-i doară mai tare capul decât pe moldoveni pentru problemele R. Moldova. Staţionarea armatelor ruse în Transnistria e problema americanilor? Dar condiţia democratică a guvernării? Cine alege în R. Moldova? Americanii? Voronin aleargă la Moscova şi ne vinde en-gros, iar noi vrem să ne salveze americanii. Ucraina? Georgia? Luptele politice interne nu le permit, deocamdată, şi lor să avanseze un demers clar pro-NATO şi pro-UE. E important, însă, că, din 2003, UE a devenit un actor mult mai activ în zonă şi noi ar trebui să ne concentrăm mai mult pe proiectele UE.
Igor Klipii, ISEM
Vizita nu lasă impresia că americanii au venit la Moscova să facă piaţă cu ruşii. Cu atât mai mult cu cât, anticipând vizita, Obama i-a expediat o adresare lui Putin, solicitându-i să-şi mai tempereze orgoliile şi să renunţe la practicile ultimative de dialog. E prima vizită la Moscova, după alegerea noului preşedinte SUA. Cred că ea a avut drept scop identificarea unui limbaj politic şi diplomatic adecvat realităţilor zilei. Consider că tehnica de abordare a problematicii s-a schimbat, dar principiile – nu. Pe de altă parte, la moment, nici Kievul, nici Tbilisi şi nici Washingtonul nu au nevoie să forţeze lucrurile. Dacă Rusia a vrut, cred că a fost ajutată să se convingă de acest lucru.
Igor Boţan, ADEPT
Cred că SUA nu ar recunoaşte mai multe drepturi ale Rusiei în spaţiul ex-sovietic, dar dacă Moscova ar manifesta mai mult interes pentru aceste zone, s-ar putea ca SUA să-i tolereze tacit implicarea. Interesul americanilor în regiune s-a redus dramatic în raport cu interesul de a avea Rusia ca partener în probleme de maximă importanţă pentru SUA. Cazul Georgiei. De altfel, ca şi cel al R. Moldova. De ce ar trebui să manifeste americanii mai mult interes pentru retragerea trupelor ruse din Transnistria, dacă Voronin, cu mâna lui, anulează decizia Summit-ului de la Istambul? Ce ar trebui să facă americanii?
Victor Chirilă, analist politic
Înţelegerile, dacă şi au existat, au fost înţelegeri de principiu. Nu cred că R. Moldova a figurat pe agendă. Poate, la nivel de schimb de păreri. Lumea speculează pe seama înţelegerilor de survolare a spaţiului aerian al Rusiei de către aviaţia SUA. Fiecare caută să identifice posibile “cărţi de schimb” între părţi. Cu siguranţă, decizia Rusiei nu este una gratis. Urmează să vedem preţul plătit de americani. Nu cred că SUA o vor face pe contul R. Moldova, Georgiei sau Ucrainei. În plus, o înţelegere între SUA şi Rusia ar fi imposibilă fără participarea UE. Nu cred că întrevederea Obama-Medvedev va produce schimbări serioase în zona noastră.
victor roxolanu
d-l nantoi are dreptate de la inceput pana la sfarsit.rezultatul votului din 29 este crucial.cine vrea nato,integrare ue,voteaza opozitia.cine vrea integrare la rusia si slavizare rapida,voteaza comunistii.unirea cu romania este o aiureala si nu poate fi produsa.
Anatol
sunt deacord cu d-l nantoi insa nus deacord cu d-l victor roxolanu.
Basarabia tot timpu a fost pamant romanesc si mereu asa va fi eu deexzemplu niciodata nam recunoscut R.M. ca stat independent si tot timpu asa optez pentru intregirea tarii.
ani
INAINTE INAINTE SPRE MAREA UNIRE!!!!!
Maresalul Antonescu
Ani, respect! BASARABIA, LACRIMA NEAMULUI ROMANESC! TRAIASCA ROMANIA MARE, DE LA NISTRU PAN’LA TISA!
Mihai Romanul
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
parere de acasa (r)
ar fi trebuit ca opozitia moldovei sa fi tras invataminte de la conventia democratica din romania,care a fost formata tocmai pt.a castiga alegerile din 96..nu a fost bine si nici elegant ca partidele opozitie moldovenesti sa participe pe liste de partide individuale,sa va eliminati unii pe altii..si sa nu culegeti voturile tuturor simpatizantilor..cei 41 au fost TOTI niste eroi,ati uitat ca totul a depins de un singur vot?..daca veti avea mai putin de 41 de parlamentari,vina este in intregime a voastra..imi pare rau de ceea ce spun,dar comunistii v-au manevrat cum au vrut ei..chiar si acum,ei va ataca si voi nu faceti altceva decat va dezvinovatiti, va aparati..ati uitat ca sunteti conationali cu un procent de 80% de moldoveni?..pana una alta,as face apelul ca in ziua de 29,fiecare votant sa repete votul dat anterior,sa nu migreze la alte partide,pentru ca cei 41 de parlamentari eroi sa se regaseasca revalidati..si mai departe ce-o da Dumnezeu..aveti o datorie morala fata de cei 41,eu asa vad..EI NU V-AU TRADAT,NU-I TRADATI NICI VOI!
Stefanita
Comunistii se pregatesc sa vanda Moldova Rusiei si sa distruga simbolurile nationale:drapelul,Limba,stema,grafia latina.Daca vor invinge la alegeri vor renunta la neutralitatea tarii si vor semna cu Rusia un tratat de stationare a armatei ruse pentru 50 de ani ….
http://politicom.moldova.org/news/nicolae-dabija-la-marginea-prapastiei-202422-rom.html
Vedeti ce vi se pregateste ? SA NU SPUNETI CA NU V-AM SPUS !
parere de acasa (r)
in atentia celor ce i-au ales pe cei 41..cei 41 sunt verificati de viata,sunt camarazi puternici.. in cazul in care amn ramane afara si intra pd-ul lui lupu,oare cine va forma majoritatea parlamentara?
Dionis
E problema noastra si noi trebuie s-o rezolvam. Cum? Prin propria noastra schimbare: sa ne redescoperim identitatea, sa invatam a fi noi in propria noastra identitate si astfel vom sti sa aducem la putere si oameii prin care sa producem schimbarea. Exemplu: SUA si Rusia sunt mari si puternice, Afganistanul – mic si sarac. Dar cei 30 de ani de lupte arata ca problema afganilor nu poate avea o solutie adusa din afara. La fel si la noi: SUA ne poate ajuta sa rezolvam problema, Rusia – sa ne incurce, dar numai noi o putem rezolva.