Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] În căutarea miliardului

[sondaj] În căutarea miliardului

Banca Naţională are un nou guvernator, Sergiu Cioclea. Fostului guvernator, Dorin Drăguţanu, i-a fost acceptată demisia, fără a i se cere explicaţii în cazul miliardului furat, tot aşa cum nu i s-a cerut nici procurorului general C. Gurin. Între timp, Filat rămâne în arest, Şor – principalul suspect în „jaful secolului”, este în libertate, iar cel de-al doilea raport Kroll este în întârziere cu 7 săptămâni. Singurii care mai „bat clopotele” sunt partenerii noștri de dezvoltare.

Unde-i miliardul: o întrebare fără răspuns?

559-s-rojcovVladimir Rojkov, pensionar

Şi noi ne întrebăm, unde-i? Dar, mai ales, cine-s hoţii? Şi dacă guvernarea tace, înseamnă că ori a furat, ori s-a împărțit cu hoții. Noi, mai în glumă, mai în serios, am ajuns să vorbim la Orhei despre „sindromul Şor”. E un hoţ, dar pentru că a reparat cateva drumuri şi a organizat câteva concerte, mulţi îl vor primar pe viaţă, deşi locul lui e la puşcărie. Şi va sta la puşcărie, la fel ca şi capii regimului oligarhic, care încearcă, ca şi Şor, să ne cumpere cu măsluirea tarifelor şi pensiilor. Eu nu cred că Cioclea, în locul lui Drăguţanu, sau altcineva, în locul lui Gurin, poate schimba ceva. Un sistem mafiot şi corupt îi va corupe, chiar dacă nu sunt corupți… Trebuie schimbat sistemul. Şi pe cei care slujesc acest sistem banditesc.

559-popoviciNionela Popovici, pedagog

Nu știu dacă îşi mai bate capul cineva de acest miliard. Există o vorbă: ce a nimerit în gura porcului, nu mai scoate nimeni înapoi. Cam asta e şi cu miliardul. Faptul că avem un guvernator nou încă nu ne dă mare optimism. De unde știm cine este el? Tot așa şi cu Kroll. A mai existat şi primul raport Kroll şi ce s-a schimbat? Lucrurile trebuie ținute la control din strâns. Şi de societate, şi de finanțatorii externi. Presiune şi control. Altfel nu reuşim. Şor e principalul suspect. Şi dacă suspectul rămâne în libertate, cine să întoarcă miliardul? Am impresia că subiectul s-a cam „răcit”. Nu se mai vorbește de el la proteste, nu prea se mai scrie în presă. Dar nu e de uitat. Un miliard la 3 milioane de populație nu e glumă.

559-s-naniBoris Nani, antreprenor

Miliardul furat poate fi întors doar sub presiune. Pe de o parte presiunea străzii (pentru că legea în stat nu funcționează), iar pe de alta – cea a partenerilor occidentali, de care depinde finanțarea R. Moldova. Schimbarea guvernatorului nu rezolvă problema. E o farsă. Ei vor să arate europenilor că fac reforme, ca să li se dea bani. Partenerii noștri, sper că înțeleg acest lucru. Dacă FMI va rămâne pe poziţii şi nu va da niciun ban până nu se clarifică lucrurile în dosarul miliardului furat, atunci e real să vedem banii înapoi. Guvernanții noștri trebuie puși în fața faptului: ori se apucă de reforme, fac ordine în sistemul bancar, întorc miliardul şi judecă vinovaţii, ori sunt lăsați să moară de moartea lor.

559-s-artinAna Artin, contabil

Nu ştiu ce-i în capul guvernanților, pentru că miliardul furat e şi crimă, şi păcat. Şi e pe seama lor, indiferent cine ar fi hoţii sau complicii lor: Filat? Şor? Plahotniuc? Drăguţanu? Gurin? Chetraru?… Când a fost arestat Filat, Gurin amenința că procesul a pornit, că vor urma şi alții. Şi? Chetraru declara şi el cu un an în urmă că ştie unde-i miliardul, dar fără vreun rezultat. Gurin a plecat „nepătat”. Drăguţanu, la fel, iar Şor, în loc de pușcărie, stă primar la Orhei. Noua coaliţie, sub Plahotniuc, nu a făcut nimic ca să schimbe lucrurile. Lumea îndură sărăcie, iar ei plăcerea de a fura. Trebuie să plece, că aşa cum este nu se mai poate. Sperăm să putem alege un altfel de președinte, după care vor urma şi alte schimbări.

559-s-lucaPetru Luca, profesor de istorie, pensionar

Atât timp cât hunta-i la putere, nu vedem noi miliardul înapoi. De bunăvoie, nu o să-l întoarcă nimeni. Faptul că-i arestat Filat nu rezolvă nimic. Vedeţi cum s-au schimbat acuzațiile: când l-au arestat au zis că-i pentru furtul miliardului, ca mai apoi să fie acuzat de luare de mită de la Şor. Şi nici cu Şor lucrurile nu sunt clare. Arestat că a furat miliardul, iar din arest la domiciliu – candidat la Orhei şi, poftim, în loc de pușcărie, primar la primăria Orheiului. Blestem. E mâna tartorului de Plahotniuc. Fără el nu s-a făcut. Dacă nu dăm jos această huntă, nu schimbăm nimic în R. Moldova. Trebuie să câștigăm alegerile prezidențiale, să facem alegeri parlamentare anticipate şi să curățăm tot pe un capăt.