Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] „E greu să lupți…

[sondaj] „E greu să lupți pentru toți”

De la 9 noiembrie, vom achita facturi mai mari cu 37% pentru consumul de energie electrică. O decizie în acest sens a fost aprobată, la sfârşitul săptămânii trecute, de ANRE, iar dacă la 15 noiembrie vor fi scumpite şi gazele naturale, pe umerii populaţiei va fi trecută povara unor plăţi lunare suplimentare de 2,8 miliarde de lei. Sunt costuri prin care guvernarea vrea să acopere „gaura neagră cauzată de jaful miliardului de la Banca de Economii”, susţine expertul în economie Veaceslav Ioniţă.

Scumpiri mari, venituri mici: o viaţă cu mâna întinsă?

543-baetrauTamara Băetrău, contabilă

A rămas să mai ieşim în stradă cu mâna întinsă. Vedeţi la ce am ajuns? Noi i-am votat ca să guverneze, să scoată Moldova din sărăcie, că aşa au promis, şi ei ce-au făcut? Au adus lumea la capătul răbdării. Dacă nu sunt capabili – să plece, să lase loc ca să vină alţii. Noi cu dânşii nu avem viitor, trebuie să plece. Şi dacă ei nu vor, noi trebuie să vrem. Şi nu 100 sau 1000, dar toţi. Parcă problema tarifelor e doar a celor care protestează? Noi numai la Chişinău avem 300 de mii de pensionari. Şi ce fac? Stau la televizor, dar o să se scumpească şi gazele, şi apa, şi atunci o să înceapă a boci. E greu să fii luptător pentru alţii. Fiecare dintre noi trebuie să lupte pentru drepturile sale. Dacă-i protest, protest general să fie. Doar aşa ne putem face dreptate.

543-afroniGicu Afroni, artist

În 2014, am sperat la mai bine, dar am ajuns mai rău decât eram. Dezmăţ total. O guvernare, care nu se gândeşte la lume nu-i guvernare. Au promis să refacă Moldova, să o modernizeze, să aducă Europa la noi acasă şi, poftim: preţuri ca în Europa, dar viaţă ca în Africa. Noi merităm mai mult. Cu alde Marian Ilici şi PD, nu putem avea viaţă europeană. Au gat jos guvernul, acum caută guvern. Al treilea guvern în ultima jumătate de an. Dă-o naibii. Trebuie daţi jos. Lumea nu trebuie să plătească noile facturi. Şi nu unul sau o sută, dar toţi. Boicot general. Şi mobilizare generală. Aşa ca în România. Noi avem nevoie de Marile Adunări Naţionale din 1990-1991, de entuziasmul şi curajul de atunci, ca să dăm jos tot ce este împotriva noastră.

543-ermicioiLidia Ermicioi, pensionară

Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge în halul în care am ajuns: să îndrăznească ei, deputaţi, miniştri, şefi de miniştri, să bage mâna până la cot în buzunarul statului, fără să se gândească la faptul că fură ţara şi poporul. E foarte greu să te mai încrezi acum în cineva. Viaţa în R. Moldova nu mai e viaţă nici pentru tineri, nici pentru bătrâni. Pleacă şi unii, pleacă şi alţii. Vai de capul pensionarilor, mai ales dacă nu au pe nimeni. Eu, după ce am lucrat o viaţă, am o pensie de 700 de lei. Ce să faci cu 700 de lei? Mai ales iarna. Lumea nu va putea face faţă noilor tarife şi va ieşi în stradă, nu 200-300, dar cu zecile de mii, aşa ca în România. Aţi văzut ce s-a întâmplat: proteste în toată România şi într-o noapte a căzut guvernul. Aşa trebuie să se întâmple şi la noi. Asta-i forţa. De asta avem nevoie.

Sergiu-MocanuSergiu Mocanu, Mişcarea Antimafie

Că se va ajunge aici, unde s-a ajuns, era clar încă din momentul în care a fost furat miliardul. Majorarea abundentă a tarifelor este şi ea una din consecinţele miliardului furat. Faptul că furtul s-a răsfrânt şi asupra tarifelor nu trebuie să ne mire: asta se întâmplă atunci când autorităţile pot umbla la deciziile ANRE. Nu pune nimeni la îndoială că anumite majorări trebuiau făcute, dar nu atât de radicale şi nu în halul în care au fost făcute. Ăsta-i business. S-a întrebat cineva, „sus”, cum se va descurca lumea cu noile facturi? Nu. Ce poate urma? Orice, inclusiv o revoluţie. Fie spontană, fie organizată. Totul depinde de gradul de suportabilitate al populaţiei.

378-BolboceanuLudmila Bolboceanu, profesor universitar

Suntem un popor prea cuminte, iar hoţii şi derbedeii, care au încăput la putere, profită de asta. Uitaţi-vă cum se rezolvă lucrurile la Bucureşti. Dar la noi? Lumea stă în corturi de două luni şi cine-i ia în seamă? Au majorat tarifele, gândindu-se la buzunarele lor, dar despre drepturile consumatorului încă nu s-a încumetat să vorbească nimeni. Unde-i preşedintele, garantul Constituţiei? De ce tace, că nu e de tăcut. Filat, în ziua în care a fost arestat, a declarat în Parlament că va spune de ce plătim atât de scump la gaze şi curent. Înseamnă că ceva nu e curat. Cine e capabil să plătească noile facturi, cu pensiile şi salariile pe care le avem? „Boierii” – da, dar ceilalţi? Vine iarna. Şi dacă va fi geroasă, lumea ar putea exploda în orice moment. Nu mai e loc de răbdat.